For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Finala concursului George Enescu la pian: o reverie și cel puțin o revelație! – George Enescu Festival

Finala concursului George Enescu la pian: o reverie și cel puțin o revelație!

de Ruxandra Predescu

Dousprezece zile cu muzică și emoții – doar atât a durat ultima parte a concursului George Enescu! Ce-i drept, o ediție care, silită de împrejurări, s-a întins pe perioada a luni de zile, în toamna lui 2020, apoi în primăvara lui 2021, în format hibrid. Un pariu uriaș, un pariu riscant și, în fine, dacă mă întrebați pe mine, un pariu câștigat de organizatori!

Am avut norocul, privilegiul și bucuria să particip la cele trei finale – violoncel, pian și vioară – desfășurate în minunata sală a Ateneului Român. Cu atât mai frumoasă dacă ne gândim că Ateneul a fost ridicat prin subscripție publică și, deci, clădirea și toată magia care s-a petrecut acolo în peste 130 de ani poartă ecoul unei efuziuni fără precedent și fără repetare…

 

Dar să revenim în sala străjuită de chipuri și nume de renume din istoria și cultura noastră, în contemporaneitate, duminică, 23 mai, când a avut loc ultimul act – finala la pian – al acestei atât de încercate ediții a concursului George Enescu.

A fost sold-out, deci s-a cântat cu sala plină, atât cît permit actualele restricții, firește.

Prima concurentă, românca Adela Liculescu, a ales pentru această finală Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian și orchestră op. 23, de Ceaikovski. Fără îndoială, o lucrare clasică, extrem de apreciată de public, și pe care interpreta din România a dus-o la foarte bun sfârșit, aplaudată cu generozitate.

Fun fact: la prima audiție, pianistul Nikolai Rubinstein a considerat lucrarea „de necântat”, în ciuda faptului că era prieten cu autorul. Premiera cu public a avut loc în America, a fost interpretată de Hans von Bülow și s-a bucurat de un uriaș succes la public. Ulterior, Rubinstein a revenit la sentimente mai bune și chiar a inclus acest concert în repertoriul său.

Al doilea act al finalei a avut-o ca protagonistă pe Yeon-Min Park din Coreea de Sud, care a optat pentru o lucrare foarte dificilă, Concertul nr. 3 în re minor pentru pian și orchestră op. 30, de Rahmaninov. Considerat o adevărată provocare pentru maeștrii pianului, concertul începe blând, dar se dezlănțuie mai apoi pentru a înfățișa, în (clapele) alb și negru o întreagă pleiadă de trăiri, de la agonie la extaz. O cursă completă, dus-întors, izvorâtă din deplinătatea fizică și creatoare a compozitorului, și o demonstrație de virtuozitate a pianistei din Coreea de Sud care, în ciuda aparenței delicate, a reușit să redea forța creatoare a compozitorului rus. Pasiunea concurentei a impresionat audiența, care a răsplătit-o cu ropote de aplauze entuziaste și mai multe rechemări în scenă.

În ultima pauză a finalei am stat de vorbă cu mai mulți spectatori, unii aflați la primele întâlniri cu acest concurs, alții cu istorie prelungă ca parte din public, și cred că cel mai bun numitor comun al stărilor descrise ar fi „entuziasm”. Pentru săli redeschise publicului, muzică la superlativ, emoțiile și suspansul unei competiții de o asemenea importanță și anvergură: „Cum să nu-l respecte întreaga lume pe Enescu, doamnă, numai uitați-vă ce talente vin să se bată pentru un premiu la concursul ăsta!„.

În fine, ultimul concurent, Marcin Wieczorek, și-a făcut apariția pe scenă, alături de aceeași Filarmonică George Enescu, condusă, la această finală, de către maestrul John Axelrod. Tânărul polonez de nici 25 de ani a ales compoziția pe care un alt polonez, Frédéric François Chopin, a scris-o pe când avea doar 20 de ani: Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11.

Lucrarea a fost evident imaginată de un pianist dăruit și menită să pună în valoare acest instrument,  în mijlocul unei orchestre cu care dialogul e mult mai puțin prezent decât în alte concerte pentru pian. Romantică precum o sonată, veselă, pe alocuri, precum o polcă, concertul are o a doua parte descrisă de însuși compozitor ca „o reverie în lumina lunii într-o seară de primăvară”.
Impresionantă compoziție și, la fel, interpretarea lui Marcin, care a entuziasmat publicul din Ateneul Român, prezent la acest ultim act al finalei și concursului George Enescu.

Personal, mi-ar fi fost greu să decid clasamentul după cele trei concerte și n-aș spune că am invidiat juriul condus de Cristina Ortiz. În fine, însă, pentru că orice competiție trebuie să aibă un podium, cea mai înaltă treaptă a fost ocupată de Yeon-Min Park, urmată, în ordine, de Adela Liculescu și Marcin Wiekcorek.

Și apoi am plecat cu toții, fiecare cu reveria sa, pe unde ne-au purtat pașii în acea seară de primăvară, cu gândul la muzică și puterea sa, la emoții și la cât de mult avem nevoie de asemenea bucurii. Uneori chiar și fără să ne dăm seama!