For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Omagiu lui Igor Stravinsky | George Enescu Festival

Omagiu lui Igor Stravinsky

În luna aprilie s-au împlinit 50 de ani de la moartea lui Igor Stravinsky, muzician care a marcat puternic evoluția artei sonore europene încă de la începutul secolului al XX-lea. În programele ediției actuale a Festivalului „George Enescu” și-au găsit loc mai multe lucrări ale marelui compozitor, printre care, bineînțeles, cele mai celebre, precum suitele de balet „Pasărea de foc” și „Sărbătoarea primăverii”.

 Dirijorul Vladimir Jurowski ne-a oferit însă prilejul de a asculta într-un concert dedicat în exclusivitate creației lui Stravinsky câteva lucrări mai puțin cunoscute ale sale dar, fără îndoială, deosebit de interesante și originale.

Prima dintre acestea a fost „Potopul” (la noi în țară o primă audiție) – alegorie biblică bazată pe povestea Arcei lui Noe, în care se combină cântarea – cor, soliști, orchestră – cu dialogul vorbit. Compusă pentru televiziune în 1962 (compozitorul trăia deja în S.U.A.), lucrarea avea și momente coregrafice. Tot acest mozaic de surse sonore s-a desfășurat într-o armonioasă curgere, plină de forță și vivacitate, sprijinită și de imaginile video, gândite de regizoarea Carmen Lidia Vidu. Vocea caldă a cunoscutului actor englez Robert Powell ne-a condus pe firul povestirii biblice în care Dumnezeu creează lumea, o pedepsește prin potop, îl alege pe Noe pentru a o salva și îl binecuvântează, pe el, întreaga lui familie și lumea animală adunată în Arcă. În interpretare am remarcat expresivitatea cântăreților Vladimir Ognev și Bastian Kohl – vocile lui Dumnezeu – și Ivan Turšić în rolul lui Lucifer-Satana. Contribuția corului Filarmonicii „George Enescu” a fost de asemenea promptă și de calitate într-o partitură dificilă aparținând perioadei în care Stravinsky a folosit în compoziție tehnica dodecafonică.

În aceeași tehnică a gândit și Variațiunile pentru orchestră în memoria scriitorului Aldous Huxley care i-a fost un bun prieten, create după moartea acestuia, în 1963. Fără o temă anume și nu în spiritul variațiunilor clasice, lucrarea a pus în valoare diversitatea coloristică a ansamblului, contrastele sonore, cu numeroase solo-uri, polifonia condusă cu măiestrie. Membrii Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin ne-au demonstrat un profesionalism fără cusur, o promptitudine și o fluiditate a execuției pe care rareori le întâlnești în interpretarea muzicii secolului al XX-lea.

Aceeași înaltă calitate interpretativă a dat viață și Simfoniilor pentru instrumente de suflat, o lucrare scrisă de Stravinsky în 1920 (revizuită în 1947), pentru comemorarea după doi ani a morții lui Claude Debussy. Deși compozitorul rus mărturisea că-i datorează mult muzicianului francez, Simfoniile nu conțin nimic din stilul debussist, ci mai degrabă recunoaștem aici reminiscențe din propria lucrare, „Sărbătoarea primăverii”: vigoarea ritmică bazată pe alternanța permanentă de măsuri ternare și binare, acorduri agresive, melos influențat de cântecul rusesc. Se adaugă aici și ecoul cântărilor religioase ortodoxe. Precizie și strălucire sunt aprecierile pe care le putem face referindu-ne la interpretarea ansamblului de suflători din orchestra Radiodifuziunii din Berlin.

O altă lucrare a lui Stravinsky, rar cântată, pe care am auzit-o în concertul din 1 septembrie, la Sala Mare a Palatului, a fost opera-balet „Vulpea”, o istorie burlescă, o satiră rusească, așa cum a numit-o chiar compozitorul, bazată pe o poveste populară. Anul compoziției, 1916, dar punerea în scenă, 1922. Plină de vervă și antren, povestea Vulpii celei viclene, care încearcă să-l păcălească pe credulul Cocoș pentru a-l prinde și a-l mânca, dar care până la urmă este urmărită și ucisă de Pisică și Berbec, îi dă prilej lui Stravinsky să-și desfășoare întreaga lui paletă de efecte sonore ironice, teatrale. Ansamblul instrumental, îmbogățit cu un țambal, din nou s-a dovedit plin de precizie, vioiciune și simț al culorii. Aceeași echipă de cântăreți, căreia i s-a alăturat și tenorul Alexander Fedorov, ne-a cucerit prin umor și o disponibilitate în momentele foarte diverse ale scenelor ilustrate de compozitor.

Ultima lucrare prezentată în concertul orchestrei berlineze dirijate de Vladimir Jurowski a fost „Nunta” – subintitulată „Scene coregrafice cu muzică și dans” – creație din anul 1923 pentru „Baletele ruse” și dedicată lui Serghei Diaghilev. Aici participarea corului este foarte consistentă, iar ansamblul instrumental neobișnuit, compus din patru piane și o percuție foarte bogată. I-am auzit iarăși pe soliștii din lucrările anterioare, în plus, două voci feminine, soprana Sofia Fomina, excepțională prin acuratețea și frumusețea timbrului, și mezzosoprana Elena Manistina, de asemenea caldă și expresivă. Pregnanța și varietatea ritmică, întorsăturile modale evident venite din cântecul rusesc, armonia proaspătă, efectele vocale foarte diverse, sonoritățile atât de originale create de piane și percuție ne-au amintit din nou de muzica din „Sărbătoarea Primăverii”. Ecouri din muzica religioasă prin momentele corale și efectele de clopote au încheiat evocator lucrarea dedicată unor ritualuri populare străvechi.

Corul Filarmonicii „George Enescu” dirijat de Iosif Ion Prunner a dat măsura valorii sale, iar cei patru tineri pianiști, toți laureați, Alexandra Silocea, Mihai Ritivoiu, Daniel Ciobanu și Andrei Licareț, s-au sincronizat admirabil.

 O deosebit de interesantă și atrăgătoare seară Stravinsky, realizată de Orchestra Radiodifuziunii din Berlin și dirijorul Vladimir Jurowski, un moment memorabil în actuala ediție a Festivalului.

Articol realizat de Olga Grigorescu