For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Paavo Jarvi: Lucrările simfonice ale lui Schumann sunt la fel de valoroase ca muzica sa de cameră – George Enescu Festival
Paavo Järvi

Paavo Jarvi: Lucrările simfonice ale lui Schumann sunt la fel de valoroase ca muzica sa de cameră

Revenit la București în a 25-a ediție a Festivalului „Enescu” alături de Orchestra „Tonhalle” din Zürich, Paavo Jarvi dirijează Simfonia I de George Enescu

Reveniți la București în a 25-a ediție a Festivalului „Enescu” alături de Orchestra „Tonhalle” din Zürich și aveți în program și Simfonia I de George Enescu; de ce tot această lucrare, pe care ați mai dirijat-o aici cu ani în urmă, la conducerea Orchestrei din Paris?

P.J.: Îmi place această piesă foarte, foarte mult. Dintre toate simfoniile lui Enescu, aceasta mi se pare mie cea mai închegată; celelalte – oricât de interesante ar fi – sunt gândite la o scară foarte mare și sunt mult mai complicat de asamblat într-un întreg convingător… Eu mizez pe prima – ca cea mai de succes la public!

Ați reunit-o pe același afiș cu Simfonia a III-a de Robert Schumann; este această alegere menită să sublinieze o anumită caracteristică a ansamblului, legată de un anume spirit german al său? Vă întreb pentru că mi-ați spus recent că „orchestra din Zürich prezintă un fel de îmbinare între elanul individualismului (pe care l-ați constatat în Franța) și nota germanică în corectitudine și disciplină”…

P.J.: Eu cred că simfoniile lui Schumann merită și ar trebui să fie (chiar dacă nu se întâmplă mereu acest lucru) în centrul repertoriului de bază al oricărei orchestre simfonice. Ele reprezintă categoric excelente realizări în domeniul formei simfonice, a muzicii simfonice de oriunde și de oricând! Eu sunt un mare fan al lui Schumann – după cum se poate observa – și am sentimentul că ansamblul nostru se conectează foarte bine cu muzica aceasta. „Tonhalle” este o orchestră foarte bine formată în domeniul creației clasice, antrenată în privința repertoriului clasic standard; poate părea surprinzătoare o astfel de remarcă dar să știți că astăzi multe orchestre mari din întreaga lume nu prea mai cântă prea des această muzică. Dacă ne uităm la programe, vom vedea multe titluri de lucrări de Mahler sau de Richard Strauss, multă muzică de secol XX (Șostakovici, Prokofiev etc.) dar simfoniile de Schumann sunt frecvent neglijate; poate pentru că membrii ansamblurilor au crescut în școli unde au fost îndrumați de profesori care i-au convins că Schumann nu a fost neapărat un compozitor cu realizări în plan simfonic ci mai degrabă un autor de muzică de cameră și pagini pentru pian (iar simfoniile nu constituie opusuri care se ridică la nivelul muzicii sale de cameră). Este un nonsens! Lucrările simfonice ale lui Schumann sunt la fel de valoroase ca muzica sa de cameră – dacă nu chiar mai valoroase (de fapt este greu de stabilit în muzică ce ar putea fi mai bun)! In mod cert, pentru mine, cele patru simfonii de Schumann sunt pe același plan cu cele patru de Brahms, doar că ele sunt puțin mai dificil de adus la viață, solicită o super-măiestrie muzicală și ceva mai multă libertate… libertate mentală; și este mai multă muncă, mult mai multă muncă în pregătirea lor. De aceea probabil nu sunt așa de des cântate; întâmplător eu sunt un mare adept al lui Schumann și consider că este momentul ca această muzică să fie din nou interpretată!

Aveți legături cu muzicieni români ? Se știe că și în acest ansamblu există reprezentanți ai școlii muzicale din România…

P.J.: Am printre prieteni mulți muzicieni români, care activează în diferite locuri ale lumii; sunt mulți, printre ei și unii care au fost sau sunt legați de orchestra „Tonhalle”. Da, sunt mulți…

Cum ați trecut prin această perioadă în care viața muzicală a fost pusă în „stand by” din cauza pandemiei?

P.J.: Pentru mine, personal, a fost un moment de… un fel de „trezire” și nu neapărat total într-un sens negativ: înainte de a se declanșa această situație care ne-a adus în contextul actual, înainte de lockdown, am avut câțiva ani cu o activitate excesiv de intensă și simțeam nevoia unei perioade de pauză așa că, dintr-o dată, mi s-a părut că această oprire forțată a venit la un moment oportun pentru mine. Nu spun că a fost o perioadă bună, căci am avut și eu așa de mulți prieteni și muzicieni care au suferit din greu; ca aspect general sper să nu se mai repete vreodată așa ceva! Dar, dintr-un punct de vedere foarte personal, în aceste luni mi-am permis să găsesc puțin timp pentru mine, un fel de a re-experimenta cum poate fi o viață fără un program strict stabilit dinainte; ca sa fiu sincer, în ultimii 20 de ani sau chiar mai mult, am trăit literalmente după un program riguros: ora repetiției, ora la care sunt preluat spre sală, ora concertului, ora întâlnirii cu o anumită persoană, ora unei alte discuții, când trebuie să fiu la aeroport pentru zbor și așa mai departe… Această perioadă în care am dispus de ceva timp pentru mine, în care am avut libertatea de a NU fi comandat de un orar atât de precis mi-a fost extrem de necesară și a venit la momentul potrivit…

Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu