For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Pregătirile pentru “Nunta” lui Stravinsky văzute din spatele scenei Festivalului Enescu – George Enescu Festival

Pregătirile pentru “Nunta” lui Stravinsky văzute din spatele scenei Festivalului Enescu

În spatele scenei: povestea pregătirilor serii dedicate compozitorului Igor Stravinsky, din cadrul Festivalului George Enescu. Patru piane au fost transportate special de la Viena la București, pentru lucrarea “Nunta”, iar peste 200 de oameni au lucrat pentru un concert excepțional

de Elena Blănaru

Printre mașinile parcate în fața Salii Palatului, și-a făcut loc, cu grijă o dubă albă. Este luni, 30 august, ora 17.05.

Șoferul, austriacul Ralf Marczak, coboară și deschide ușile din spate. Nu transportă o încărcătură obișnuită – duba a purtat, vreme de două zile, patru piane Bösendorfer, fabricate de unul dintre marii producători de piane din lume. “Am parcurs cei peste 1000 de kilometri, de la Viena, la București, timp de două zile. Viteza maximă cu care am putut merge a fost de 90 km/h, nu pot conduce ca la curse având pianele în spate. După o oprire la Arad, am pornit spre București”, spune Marczak. În glas i se poate simți relaxarea, știind că a transportat cu bine pianele la destinație. În scenă intră apoi alți colegi ai săi, austrieci, dar și angajații Sălii Palatului care se pregătesc să descarce pianele și să le transporte spre sala de concerte. Cele patru piane au fost pregătite pentru a da miez, consistență lucrării “Nunta”, de Igor Stravinsky, din cadrul Festivalului George Enescu, de pe 1 septembrie.

Sunt 50 de ani de la moartea marelui maestru, cel care a împins barierele muzicii clasice, care a scris lucrări ce au intrigat, dar care au marcat definitiv evoluția artei sonore europene. În cadrul Festivalului George Enescu au fost selectate câteva lucrări ale compozitorului rus, printre care celebrele sale suite de balet „Pasărea de foc” și „Sărbătoarea primăverii”, dar și “Potopul, “Vulpea” și “Nunta”, toate sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, directorul artistic al festivalului.

Nu a fost vorba despre simple interpretări ale lucrărilor, Sala Palatului a fost folosită la maximum pentru a transmite emoția din piesele lui Stravinsky. În spatele orchestrelor și pe pereții din lateralul scenei au fost proiectate imagini video gândite de regizoarea Carmen Lidia Vidu ce au venit să sprijine sunetul, iar vocea caldă a cunoscutului actor Robert Powell a condus spectatorii de-a lungul poveștii din “Potopul”.

Șoferul autriac Ralf Marczak a fost cel care a adus în siguranță la București pianele folosite pentru lucrarea “Nunta”. E o lucrare aparte, gândită de Igor Stravinsky pentru a fi interpretată de cor, piane și instrumente de percuție.

Corul Filarmonicii „George Enescu” dirijat de Iosif Ion Prunner, patru tineri pianiști, Alexandra Silocea, Mihai Ritivoiu, Daniel Ciobanu și Andrei Licareț, Orchestra Radiodifuziunii din Berlin și dirijorul Vladimir Jurowski au adus pe scena intriganta piesă “Nunta”, ciudată la prima vedere, dar care se lasă descâlcită pe măsura audiției. Din ea reiese umorul rusesc, împletit cu tradițiile din ziua nuntii, veselia oaspeților aflați în fața unui moment atât de important din viața unor tineri.

“Maestrul Stravinsky adora țambalul, iar în lucrarea <Nunta> încearcă să imite sunetul de țambal prin intermediul pianelor, iar asta va trebui noi să facem”, spune pianista Alexandra Silocea. Ea este cea care a ales cele patru piane. “De 21 de ani sunt pianista Bösendorfer, asta înseamnă că atunci când este posibil, cânt pe un pian Bösendorfer. Acum este un efort fenomenal pe care l-a făcut compania producătoare pentru a aduce, gratuit, la București, patru piane pentru această lucrare”. Ce le face deosebite? Sunetul excepțional, care răzbate într-o sală mare, un sunet crud, care iese în evidență.

Alături de ea au urcat pe scenă, la piane, Mihai Ritivoiu, Daniel Ciobanu și Andrei Licareț.

 

“Mă simt ca și cum am aterizat brusc în mijlocul unei lumi paralele cu tot ce am simțit până acum. Din când în când am o senzație ciudată de parcă nu ar face parte din realitate lumea asta.  În același timp, e o sursă de energie și entuziasm și de bucurie întoarcerea aceasta la normal. În ultimele luni, m-am întors treptat la viața de concert și n-am găsit deloc ușoară revenirea. Pierzând exercițiul concertelor și cumva energia pe care o aveam, mi-a luat un timp să o regăsesc. Acum sunt absolut bucuros să mă integrez în tot acest peisaj vivant”, spune Mihai Ritivoiu în timp ce privește mulțimea de oameni care se mișcă în continuu pe scena Sălii Palatului, pentru a o pregăti pentru repetițiile ce urmează a avea loc.

Este ora 21.35, concertul London Symphony Orchestra s-a încheiat la ora 21.20. Pentru câteva minute, holurile Sălii Palatului s-au umplut de spectatorii care au părăsit sala, după concert.

De la minut la minut, scade intesitatea zgomotului pe coridoarele mari, luminate, însă crește intesitatea mișcărilor din spatele scenei, din culisele înguste. Totul trebuie realizat la secundă: instrumentele de pe scenă sunt ambalate în cutiile lor de transport, pentru a fi scoase din Sala Palatului. Zeci de angajați roiesc printre ele. Cutiile sunt împinse apoi către un lift special, ce le transportă la nivelul solului, în parcare. Mai departe sunt încărcate în TIR-uri. Pe holurile Sălii Palatului s-a așternut tăcerea, spectatorii au plecat, luminile s-au stins. În culise, vuietul crește. Următoarea mișcare – cutiile cu instrumentele necesare repetițiilor pentru “Nunta” sunt transportate pe scenă. Cele patru piane erau deja în sală, așezate de-a lungul pereților, însă fară a avea picioarele montate – mulți dintre spectatorii care au participat la concertul London Symphony Orchestra le-au putut zări. Cu ajutorul unui echipament electric special pentru transportul instrumentelor muzicale sunt urcate, cu grijă, pe scenă. Nu e vreme să fie urcate toate patru, așa că doar două dintre ele sunt montate pentru repetiții.

“Avem la dispoziție 40 de minute ca să aducem cele 4 piane pe scenă, să organizăm amplasamentul pentru instrumentele de percuție și pentru corul format din 42 de persoane. Putem urca acum doar două piane Bösendorfer pentru repetiție urmând ca, după primul concert al orchestrei din Berlin să le urcăm și pe celelalte două. Este o performanță, considerăm noi, unică în festival. E ceva incredibil. Este aproape ora 22, a fost o zi plină de evenimente și probleme care au avut nevoie de rezolvare și totuși, iată, totul se desfășoară ca la orele amiezii: forfotă, agitație, nimeni nu e obosit. Va fi un concert de excepție. Pentru concertul din data de 1 septembrie, un concert special, cu un program deosebit, ce nu a mai fost prezentat în Romania până acum sunt angrenate peste 200 de persoane: pe lângă artiștii de pe scenă, se află echipa tehnică – lumini, sunet, tehnicieni de scenă, echipa TV.  Pentru că proiecțiile crează o atmosferă specială, vor fi folosite elemente de iluminare a partiturilor individuale. Va fi un moment special pe care publicul nu trebuie să-l piardă, fiind și ultimul concert al lui Vladimir Jurowski în calitate de director artistic al festivalului”, spune Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului George Enescu. Se grăbește să ofere informațiile, în vreme ce în paralel mai transmite câteva indicații oamenilor care aranjează instrumentele pe scenă.

Siebren Van Hoog este un tip înalt, uscățiv, îl poți zări repede în mjlocul mai multor oameni. Trece de la un pian la altul și le montează picioarele, ca pe niște piese de Lego. El este acordorul pianelor, omul care însoțește de fiecare dată instrumentele în călătoria lor, iar la destinație are grijă ca sunetul să fie perfect, în concordanță cu solicitările artistului care va cânta. Scoate picioarele din cutii din carton pe care scrie “Bösendorfer, made în Austria”. E atât de prins de acțiune că nu observă că aruncase de pe scenă câteva cutii goale. Regizoarea Carmen Lidia Vidu, cea care a gândit imaginile video pentru lucrare, le ridică de jos și le împinge ușor înapoi spre scenă. Van Hoog îi mulțumește scurt și se întoarce la piane.

“Sunt responsabil de cele patru piane, trebuie să le acordez, le-am testat în Austria deja, sunt bine pregătite. Sunt piane proaspete, cum le spunem noi, nu au ani mulți în spate. Sunt convins că va fi o experiență extraordinară pentru public. Până la urmă, când ai ocazia să vezi patru piane pe scena, în același timp?”, spune olandezul Van Hoog. Este zgârcit cu cuvintele și arată asta întorcându-și deseori privirea către pregătirile de pe scenă. Are pianele tot timpul în ochi.

Ora 21.45, în spatele pianelor, instrumentele de percuție sunt deja montate, iar membrii Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin repetă bucăți de partituri.

E un amalgam de sunete. Un clopot tubular, un xilofon, mai multe tobe de diferite mărimi, un cinel suspendat, o tamburină, un trianglu, două crotale sunt instrumentele la care cântă germanii.

Andrei Licareț, unul dintre pianiști se așază pe scaunul din fața instrumentului său. Este primul din seria celor patru piane montate pe scenă, în fața instrumentelor de percuție, în formă de evantai. Lângă el este pianul la care cântă Alexandra Silocea, urmează cel la care cântă Mihai Ritivoiu, urmat de cel al pianistului Daniel Ciobanu. “E o atmosferă efervescentă în seara asta aici, la Sala Palatului. În culise se crease mai devreme un ambuteiaj de oameni și instrumente”, spune pianistul Andrei Licareț.

Este pentru prima oară când cei patru artiști care vor cânta la piane se regăsesc în același loc pentru a repeta. Au exersat fiecare, individual, chiar și-au creat un grup de comunicare prin aplicația Whatsapp pentru a fi conectați în permanență și pentru a urmări evoluția repetițiilor. “A fost un șoc destul de puternic, ieșind din rolul de solist și intrând  într-un anturaj pianististic. Trebuie să ne sincronizăm extrem de precis, răspunsul din partea fiecăruia dintre noi trebuie să vină destul de prompt. Nu e material pentru cel mai liniștit somn”, recunoaște pianistul Daniel Ciobanu.

Ora 21.55, pe scenă urcă brusc mai mulți oameni. Sunt îmbrăcați în civil și poarta în mâini partituri.

Se așază rapid, în partea dreaptă și stângă a scenei. Sunt membrii corului Filarmonicii George Enescu. Luminile în sala încep să se stingă și ies în evidență și mai mult imaginile video care au rulat în tot acest timp în spatele scenei și pe pereții laterali.

Ora 22.00, încep repetițiile. Dirijorul Jurowski se alătură după 5 minute. Se afla într-o sală alăturată unde a repetat lucrarea “Potopul” cu actorul Robert Powell.

Salută artiștii din fața sa și reia lucrarea. După câteva minute, se oprește din dirijat și cere mai multă lumină pe partituri. Spune că trebuie rezolvată problema, nu doar lui îi este dificil să urmărească parcursul piesei. Le transmite tehnicilenilor că întreaga echipă de artiști are nevoie de lumini suplimentare, având în vedere că imaginile video proiectate în spate și lumina acestora fac și mai dificilă urmărirea partiturii. Sunt aduse imediat becuri LED ce sunt montate partiturilor. Din când în când, Jurowski oprește corul atunci când sesizează greșeli. La fel procedează și în cazul instrumentelor. La un moment dat, cere corului să nu mai cânte. “Doar ascultați instrumentele și imaginați-vă lucrarea”.

În sală se aud doar pianele și instrumentele de percuție. După câteva momente, le cere din nou membrilor corului să cânte.

Ora 22.35, dirijorul Vladimir Jurowski oprește atât corul, cât și instrumentiștii. Îi avertizează că ultimul sfert al piesei le poate pune probleme dacă fiecare dintre ei nu este extrem de atent.

Și le mai spune ceva: “Acum e momentul în care trebuie să vă imaginați că trageți o frână de mână imaginară”. Își ține strâns pumnul mâinii stângi și își mișcă brațul ca și cum ar trage frâna de mână a unei mașini. Repetă mișcarea de câteva ori, încet, fără a se grăbi. Pumnul îi rămâne strâns, ridicat în aer, iar mișcarea pe care o face apoi este lentă, calmă. Ochii lui trec rapid de la instrumentiști la membrii corului. Vrea să se asigure că toată lumea l-a auzit și l-a văzut. Graba în ultima parte a piesei poate însemnă compromiterea ei, le transmite Jurowski. Iar asta s-a văzut în câteva rânduri, când atât instrumentiștii, cât și artiștii din cor au fost prea prinși de ritmul alert al lucrării. Dirijorul îi oprește de fiecare dată când sesizează derapaje. Roagă orchestra și pianele să tacă și dă voce doar corului, astfel încât viteza lucrării să nu îi determine să rateze note și detalii importante. În câteva rânduri, cere soliștilor să accentueaze anumite cuvinte. Face semn apoi tuturor să cânte, împreună.

Ora 23.40, sunt aproape două ore de când au loc repetițiile, ochii lui Vladimir Jurowski se îndreaptă des către ceasul de la încheietura mâinii stângi.

Îi anunță pe toți că vor lua lucrarea de la început, pentru ultima oară. În total, piesa se întinde pe aproape 20 de minute. Trec de primele trei sferturi ale ei fără greșeală, iar pe porțiunea unde Jurowski îi avertizase că lucrurile o pot lua razna, basul Vladimir Ognev se oprește brusc. Tenorul Alexander Fedorov, aflat lângă el, îl privește mirat, nu înțelege oprirea. Pare că pierduse șirul partiturii. “Speram să o ducem la bun sfârșit fără greșeli, haideți, de unde am rămas”, îi îndeamnă Jurowski, cu un mic regret.

23,59, piesa se termină cu sunetul pianelor.

Dirijorul lasă ca acesta să se risipească, iar când în sală s-a lăsat de tot tăcerea, le spune artiștilor din fața lui că la final, publicul va decide dacă va proceda la fel, dacă va așteptă să se risipească tot sunetul sau dacă aplauzele vor începe mai repede, mușcând din ultimele sunete de pian ale lucrării. Urmează aplauzele celor de pe scenă. Vladimir Jurowski le mulțumește tuturor pentru efortul făcut în noaptea repetițiilor.

În câteva minute, scena se golește, mulți dintre artiști se salută între ei atingându-și cotul și coboară apoi spre culise. Holurile înguste, nevăzute publicului se animă iarași. Pe scenă mai zăbovesc pianiștii pentru ultime discuții cu Vladimir Jurowski. Regizoarea Carmen Lidia Vidu își așteaptă și ea rândul la discuții cu dirijorul despre sincronizarea imaginilor video cu piesa. Sunt ultimii oameni care au părăsit clădirea, aproape de ora 01.00. De altfel, ușile fuseseră încuiate de portarul care crezuse că acțiunea în Sala Palatului chiar s-a încheiat, după plecarea membrilor corului și orchestrei.