Pianistul Radu Lupu este artistul despre care s-a spus că “a adus cel mai aproape muzica de vorbire”. Născut la Galaţi, România, în data de 30 noiembrie 1945.
La vârsta de 6 ani începe să studieze pianul cu Lia Busuioceanu și la vârsta de 12 ani debutează cu un program complet de muzică compusă de el însuși. Urmează liceul la Galați. După absolvirea Școlii Populare de Artă din Brașov, își continuă studiile la București, cu Florica Musicescu și Cella Delavrancea.
La șaisprezece ani, în 1961, primește o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova, unde va studia 2 ani cu Galina Eghiazarova, apoi cu Heinrich Neuhaus și, mai târziu, cu Stanislav Neuhaus.
În 1966, în perioada studiilor din Rusia, a concertat la Moscova şi Leningrad şi a participat la Concursul de pian “Van Cliburn” de la Fort Worth, Texas, unde a câştigat premiul I. Înainte de finalizarea studiilor a mai câştigat două prestigioase premii I: la Festivalul Internaţional „George Enescu” (1967) şi la Concursul internaţional de pian de la Leeds, Marea Britanie (1969).
În anul 1969 a debutat pe scena londoneză, înregistrând un mare succes cu interpretarea Sonatei pentru pian op. 10 nr. 3 de Beethoven. “A adus pe scenă ceea ce părea o întreagă experienţă de viaţă, cu alternanţele sale de dezolare şi mândrie. Muzica nu ar putea fi niciodată mai apropiată de vorbire”, a scris atunci jurnalistul Joan Chissell în prestigioasa publicaţie The Times.
Cariera lui Radu Lupu a continuat alături de cele mai prestigioase orchestre şi cei mai mari dirijori ai lumii: Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, Orchestra Simfonică din Chicago, dirijor Carlo Maria Giulini (1972, New York). A urmat un turneu de doi ani în SUA, cu Orchestra Filarmonicii din New York. Ulterior, a întreprins cu regularitate turnee în Europa, Statele Unite şi în Asia (Israel şi China).
