For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Ralph Evans: Iubesc creația lui Enescu, pe care îl consider un foarte mare artist – George Enescu Festival

Ralph Evans: Iubesc creația lui Enescu, pe care îl consider un foarte mare artist

A treia oară la București, în Festival, Ralph Evans – vioara I a Cvartetului „Fine Arts” – este foarte bucuros că are ocazia de a descoperi o nouă lucrare de Enescu: Cvintetul cu pian în Re major, scris în 1896.

Pare incredibil că vă apropiați de patru decenii de când faceți parte din Cvartetul „Fine Arts”…

R.E.: În acest an, Cvartetul „Fine Arts” aniversează 75 de ani de activitate iar anul viitor eu voi împlini 40 de când sunt membru al ansamblului… Sună puțin înfricoșător…!!!

Este o viață de om!

R.E.: In mod cert este o întreagă viață! Sper că am luat atunci o decizie corectă căci iată că mi-a marcat existența.

Este greu de imaginat cum un astfel de ansamblu cameral a reușit să aibă o asemenea longevitate – trecând, în mod logic, prin diferite componențe dar păstrând același sound, același nivel de profesionalism, aceleași coordonate stilistice… 

R.E.: Ar trebui specificat de la bun început ceva: chiar dacă acest cvartet are vârsta de 75 de ani, a avut de-a lungul istoriei sale doar doi interpreți la vioara I. Cvartetul a fost „fondat” în 1946 de către Leonard Sorkin și, atunci când el s-a stins la începutul anilor 1980, am fost invitat să mă alătur acestui ansamblu, preluându-i locul iar de atunci am rămas primul violonist al cvartetului. Se poate vorbi astfel despre o anumită continuitate (cel puțin în ceea ce mă privește!) și un fel de stabilitate a formației prin această constată. Este adevărat că au mai fost câteva schimbări în componență de-a lungul timpul – este ceva care nu se poate evita atunci când un cvartet a ajuns la o asemenea vârstă: de exemplu, violoncelistul alături de care am cântat peste 30 de ani – Wolfgang Laufer, care era de fapt chiar născut în România – a murit acum aproape 10 ani… Când un asemenea ansamblu rezistă atât de mult în timp, se mai întâmplă ca oamenii să moară sau să se îmbolnăvească… Se întâmplă… Dar, din fericire, măcar în privința viorii I a existat această stabilitate și – în general – s-au creat strânse legături între membrii cvartetul de-a lungul anilor.

Ați mai fost în România în trecut și îmi amintesc că ați interpretat și Octetul de Mendelssohn împreună cu Cvartetul „Voces”!

R.E.: Aceasta este a treia noastră vizită în România: prima oară a fost în 2003 și atunci am cântat și Octetul de Mendelssohn. În 2011 am revenit în cadrul Festivalului „Enescu”, așa că acum este a 3-a oară când avem recitaluri aici.

Aveți în program acum o lucrare scrisă de George Enescu pe când era foarte, foarte tânăr – avea doar vreo 15 ani!

R.E.: Da, este foarte interesant, de-a dreptul captivant! Iubesc creația lui Enescu, pe care îl consider un foarte mare artist: un mare violonist, un mare muzician, dirijor și – mai presus de toate – un compozitor incredibil, a cărui muzică o iubesc! A fost ceva cu totul deosebit pentru mine să aflu că există acest cvintet despre care nimeni nu știa până cum câțiva ani; nici nu știu dacă această partitură  este disponibilă și în afara României (noi am primit din România știmele)! Incă nu am prezentat această lucrare așa că suntem foarte curioși să o cântăm, să o auzim în concert pentru prima oară. Ocazia de a interpreta acest cvintet necunoscut are pentru noi semnificația unui cadou! Al doilea Cvintet – pe care noi l-am cântat în Festival, în 2011 – oferă imaginea unui stil matur, modern, poate mai puțin accesibil pentru unii dar acest prim cvintet scris încă în secolul XIX, cred că în 1896, reflectă desigur o manieră mai tradițională, mai romantică decât ceea ce a scris mai târziu. Dar mi se pare ceva emoționant și sunt foarte fericit că am ocazia de a cânta această lucrare!

Cum acest cvintet a fost scris atât de devreme și a fost dedicat profesorului de vioară al lui Enescu de la Paris, sunt firești unele influențe…

R.E.: Cred că profesorul lui Enescu la Conservatorul din Paris a fost Marsick. Și pot să vă menționez o foarte interesantă coincidență: vioara pe care cânt eu a aparținut cândva lui Marsick! Și posibil să o fi avut și pe vremea când Enescu studia cu el… Desigur nu putem demonstra asta acum dar mi se pare o minunată coincidență faptul că vioara mea a fost cândva a lui Marsick!

Ați ales pentru acest recital de la București creații de Beethoven, Șostakovici și Enescu; ați optat pentru primele cvartete scrise de Beethoven și respectiv de Șostakovici  și – cronologic – primul dintre cvintetele cu pian de Enescu.

R.E.: Da, și la Cluj vom cânta primul Cvartet de Ceaikovski deoarece Cvintetul cu pian de Enescu este programat doar la București. Deci avem  „a programme of first” – un joc de cuvinte care, din punctul de vedere al marketingului, sună foarte bine!

Un ansamblu cu o asemenea vechime în timp și cu o istorie așa de bogată în înregistrări cred că NU are probabil prea des prilejul unei „premiere” repertoriale, căci ați acumulat un număr impresionant de titluri pe afișele de concert și în lista înregistrărilor…

R.E.: Nu aș spune că ni se întâmplă prea des dar să știți că, în principiu, facem în fiecare an măcar o primă audiție… E adevărat că pregătirea unui opus nou solicită mult mai mult timp și atunci este este puțin mai complicat să ne planificăm în concerte o „premieră”, dar o facem din când în când și este ceva interesant! Este întotdeauna stimulativ să te aproprii de o lucrare nouă; când am trecut prin cîteva modificări ale componenței ansamblului nostru – așa cum s-a întâmplat, de exemplu, atunci când l-am pierdut pe violoncelistul nostru și am început să lucrăm cu un altul – am fost și în situația de a relua repertoriul cu multă atenție… In cei aproape 40 de ani în cadrul acestei formații, am cântat sute și sute de partituri așa că a trebuit să le studiem iarăși cu noul nostru membru, pentru a-l familiariza cu acest repertoriu… Dar, ca să răspund concret la această întrebare: este întotdeauna stimulativ și interesant să aducem ceva nou în repertoriul nostru… iar când este vorba despre ceva captivant, fascinant așa cum este cazul lucrării de Enescu, este cu adevărat un privilegiu de a cânta un alt opus al unui mare compozitor! Deobicei, noile creații pe care le abordăm folosesc un limbaj… mult mai modern dar nu demult am cântat un cvintet al unui compozitor care a trăit în a doua jumătate a secolului XIX, despre care nimeni nu a auzit: a fost o descoperire accidentală – un compozitor francez pe nume Gouvy – și noi am cântat această muzică minunată peste care s-a trecut cu vederea. Chiar dacă de cele mai multe ori primele noastre audiții sunt creații moderne, se mai întâmplă uneori să găsim și partituri mai vechi, rătăcite sau care nu au fost cântate din diferite motive dar în care muzica este minunată, chiar dacă autorul este necunoscut astăzi. Este foarte bine să avem ocazia de a cânta lucrări cât mai variate!

 

Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu