Toamna anului 2022 a avut o ofertă foarte bogată pentru cei care se lansează în competițiile internaționale. Afluxul este foarte mare pentru că exigențele ocupării unui loc într-o orchestră de rang înalt sau a unuia într-o instituție de învățământ superior impun astăzi posedarea unui palmares semnificativ sau studii doctorale aprofundate; de unde, în lume nenumăratele concursuri pentru toate vârstele și instrumentele, fenomen încurajat și de impresari care, astfel își lărgesc semnificativ activitatea. Anul acesta concursul Enescu s-a intersectat cumva și cu cel de la Indianapolis și cu cel de la Viena (dedicat lui Fritz Kreisler), de unde și o mai redusă participare la „Enescu” față de precedentele competiții de la București. În același timp ediția precedentă a beneficiat de un interval de timp mai ″așezat″ care a creat climatul psihologic unei pregătiri corespunzătoare pentru o competiție de asemenea anvergură. Permanentizarea unui climat de nesiguranță în care nimic nu pare a-și găsi o rezolvare rezonabilă a marcat oarecum tinerii care acum își croiesc un drum în viață prin intermediul unei cariere care, în sine, reclamă foarte multe sacrificii și resurse.
La vioară au fost înscriși doar 21 de tineri care au participat la etapele on line din luna mai, aleși fiind pentru a continua concursul doar 12, aceasta doar în contextul în care președintele juriului, violonistul Dmitri Sitkovetski, recomanda încă de la ediția precedentă mai multă generozitate, pentru a da, atunci când este cazul, mai multor concurenți să-și etaleze talentul și pregătirea. Ediția aceasta, cea de a XVIII-a a adus în fața publicului de la Ateneu, 12 concurenți, dintre care 2 din România, 4 din Extremul Orient (Japonia și Taiwan), 1 din Statele Unite, 1 din Rusia și restul din câteva state vest-europene. Semifinala s-a desfășurat sub forma unui recital care a cuprins obligatoriu o sonată de Enescu, o sonată romantică sau modernă și o piesă de virtuozitate de mare întindere. Majoritatea au ales Sonata a II-a în fa op.6 de Enescu, în continuare sonate romantice de Brahms, Franck, Richard Strauss, alții orientându-se spre Ravel,Debussy și Poulenc, iar cei mai curajoși spre Sonata nr.1 în fa op.80 de Prokofiev (amintim pe Kristina Besman și Ming –Chum Teng). În ceea ce privește repertoriul de virtuozitate piesele au fost extrase din creațiile lui Wieniawski, Ravel, Sarasate, Waxmann și Saint-Saëns. O lucrare de mare forță, dificultate și conținut dramatic începe să se impună în această zonă : A Paganini pentru vioară solo de Alfred Schnittke, cu mult brio interpretată de Kristina Besman și Reika Sakamoto, ultima impresionând şi prin interpretarea plină de temperament a Sonatei FP 119 de Poulenc. Revenind la lucrarea de Enescu, Sonata a III-a op.25 ″în caracter popular românesc″ a fost prezentată de 3 ori – context în care am reținut-o pe aceeași Reika Sakamoto, iar Suita ″Impresii din copilărie″ op.28 de 2 ori.
Pentru etapa semifinală organizatorii au pus la dispoziția concurenților câțiva pianiști acompaniatori al căror efort și prestație merită pe deplin a fi amintite : Gabriel Gâtan, Clementina Ristea și Cătălin Răducanu. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei sonate de Enescu, destinat unui acompaniator străin, a revenit lui Aimo Pagin care l-a însoțit pe italianul Christian Sebastianello, pentru Sonata în fa op.6. Aimo Pagin este un renumit pianist care a apărut de mai multe ori pe scenele bucureștene în calitate de solist, fiind un artist extrem de sensibil și rafinat, interiorizat, și care imprimă sens filosofic interpretărilor sale. Lotul violoniștilor, per total, a avut un nivel destul de bun, poate mai puțin strălucitor decât la alte ediții, uneori inegali, stressul continuu și presiunea competiției spunându-și cumva cuvântul.
Pentru finala cu orchestra au fost selecționați: Ștefan Aprodu (19 ani, România), Maria Marica (24 ani, România) și Grégoire Torossian ( 22 ani, Franța). Ștefan Aprodu s-a ″întrecut ″ cu Maria Marica în Concertul în Re de Brahms, o lucrare dintre cele mai dificile ale literaturii violonistice dacă ne gândim la scriitură, estetică și încărcătură emoțională. Asupra ei marii interpreți din toate timpurile au meditat și au propus variante din ce în ce mai rafinate. Ambii concurenți au prezentat interpretări considerate clasice. Maria Marica, câștigătoarea premiului I, are un sunet amplu, frazele au fost articulate cu mare susținere, dublate de o acurateță tehnică remarcabilă. Această calitate s-a evidențiat încă din semifinală, unde a evoluat pe dificilul text al Variațiunilor pe temă proprie op. 15 de Wieniawski. De asemenea, în partea a III-a a concertului, tempo-ul și strategiile tehnice au fost foarte bine alese, toate asigurând o execuție de calitate. Ștefan Aprodu a fost distins cu premiul al II-lea și s-a remarcat printr-o luminozitate aparte a sunetului, prin violonistica sigură și viguroasă, calități care i-au dat încrederea că poate susține acest concert la o vârstă considerată timpurie pentru abordarea opusului respectiv. În sfârșit, Grégoire Torossian a optat pentru varianta Auer a Concertului în Re de Ceaikovski, la care marele pedagog rus a adus un plus de spectaculozitate tehnică. Pasajele dificile s-au desfășurat cu o mare ușurință, fluent, agogica și mișcările interioare fiind cele clasice în general. Finalul s-a remarcat printr-un tempo mai alert, dar școala franceză, prin Jean Jacques Kantorow, fost mereu adepta acestei viziuni. Interpretarea a fost foarte îngrijită și, cu toate că vioara lui Torossian are un timbru mai cameral, niciodată nu a fost acoperită de orchestră. Ansamblul Filarmonicii George Enescu sub conducerea dirijorului Wilson Hermanto a susținut printr-o participare de înaltă calitate acompaniamentele monumentalelor concerte de Brahms și Ceaikovski. Au existat unele mici ezitări ale soliștilor, inerente presiunii concursului și a experienței reduse în ce privește relația cu un organism viu precum este orchestra. În plus, Maria Marica a primit un premiu special din partea Asociației IMK Viena, reprezentată de Igor Petrushevski – membru al juriului, juriu din care au făcut parte Silvia Marcovici, Paul Kantor, Frank Huang, Simon James (ultimii trei din Statele Unite), Remus Azoiței, David Grimal și Krzysztof Wegrzyn.
În pofida vremurilor ciudate, cu toții am simțit Muzica speranței – motto-ul concursului – cu al ei ″caracter vindecător…care are capacitatea de a renaște… ″
Cronică realizată de Corina Bura
