AGENDA ZILEI – 3 SEPTEMBRIE Orchestra Teatrului Scala din Milano interpretează Enescu

Doi mari violoniști urcă azi pe scena Festivalului Enescu – Julian Rachlin și Shlomo Mintz

Încep concertele din țară

 

Una din cele mai cunoscute lucrări ale lui George Enescu, Suita Orchestrală no. 1 în Do major Op. 9 compusă de George Enescu și dedicată lui Saint-Saëns va fi interpretată astăzi de Orchestra Teatrului Scala din Milano, în deschiderea concertului său de la 19.30, de la Sala Palatului.

Concertul Orchestrei Scala se va continua cu Concertul pentru Vioară No. 3 în Sol major K. 216, compus de W.A.Mozart și denumit chiar de autor „Straßburg-Concert”. În final, va fi prezentată Simfonia No. 9 în mi minor Op. 95, „Din lumea nouă” compusă de unul dintre cei mai îndrăgiți compozitori cehi, Antonín Dvořák, care s-a inspirat din muzica nativilor americani în crearea acestei simfonii. Dirijorul concertului va fi Andrés Orozco-Estrada, iar solist – violonistul Julian Rachlin.

 

De la ora 16:30, pe scena Ateneului Român va urca Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore, alături de violonistul Shlomo Mintz, considerat unul din cei mai importanți interpreți ai momentului. În program vor fi următoarele lucrări: Suita St. Paul în Do major Op. 29 lucrare a compozitorului englez, Gustav Holst în care acesta a folosit cu succes afinitatea vocală a orchestrei de coarde în interpretarea a patru cântece populare englezești. În continuare, va fi intepretată una dintre cele mai îndrăgite lucrări ale compozitorului argentinian Astor Piazzolla și anume Cuatro Estaciones Porteñas, un set de patru tangouri ce ilustrează perfect cele patru anotimpuri. În încheierea concertului, Royal Camerata va interpreta lucrarea Souvenir de Florence Op. 70 a compozitorului rus Piotr Ilici Tchaikovsky.

Cele două concerte vor fi transmise live pe www.festivalenescu.ro și vor rămâne postate încă 12 ore după transmisiune.

Tot astăzi, au loc mai multe concerte în cadrul Festivalului George Enescu din țară, în cadrul cărora artiști invitați la evenimentele de la București concertează în câteva mari orașe, precum faimosul actor Robert Powell, dirijoarea Jessica Cottis, soliștii Yeon – Min Park (pian) și Valentin Șerban (vioară), câștigători ai Concursului Enescu 2020/2021.

 

La Filarmonica Mihail Jora din Bacău, publicul va putea asculta un concert de muzică contemporană, ce va cuprinde şi lucrări scrise de compozitori români. Orchestra Filarmonicii din Bacău va fi dirijată de Jessica Cottis, o figură carismatică pe scenă, care aduce dinamism, intensitate și o viziune clară în toate spectacolele sale. Programul va începe cu lucrarea Spini pentru orchestră op. 153 semnată de Dan Dediu. Această lucrarea va fi urmată de Simfonia nr. 6 Obelisk compusă de Adrian Iorgulescu, și de Concertul pentru violoncel, bariton și orchestră In Exile de Jonathan Dove, în interpretarea violoncelistului Raphael Wallfisch și a baritonului Simon Keenlyside. Concertul se  va încheia cu lucrarea Strum de Jessie Montgomery.

 

Sala Auditorium Maximum din Cluj Napoca va găzdui în aceasta seară recitalul câștigătorilor Concursului Internațional George Enescu 2020/21. Începând cu ora 19:00 publicul  îi va putea asculta pe pianista Yeon – Min Park și pe violonistul Valentin Șerban, cu un program spectaculos ce cuprinde compoziții semnate de George Enescu.

Yeon – Min Park va interpreta lucrări compuse de George Enescu, precum Suita nr. 2 în Re major op. 10, Des cloches sonores și Scherzo nr. 4 în Mi major op. 54, cât  și Sonata pentru pian nr. 3 în si minor op. 58 de Chopin. Valentin Șerban va interpreta, alături de pianistul Gabriel Gîțan, Sonata Kreutzer de Beethoven, Sonata Torso de George Enescu și Sonata Jazz op. 70 de Nikolai Kapustin.

 

Un alt eveniment deosebit va avea loc la Sala Thalia din Sibiu de la ora 19, Claude Debussy – O viață pasională, un recital dedicat vieții compozitorului. Vor recita actorii Robert Powell și Rohan Mccullough alături de invitații Clive Conway (flaut) și Nathan Tinker (pian).

Robert Powell va evoca, prin chiar cuvintele compozitorului, personajul uneia dintre cele mai fascinante celebrități din istoria muzicii, Claude Debussy. Carismatic, aproape scandalos de neconvențional, cu un farmec inconfundabil, Debussy era un adevărat boem, atât în mediul intim al casei sale, cât și în cluburile de noapte din Montmartre sau în saloanele aristocratice ale societății pariziene.

De-a lungul întregii drame a vieții sale, se va derula muzica neconvențională care a șocat,  încă de la apariție, prin senzualitatea și limbajul ei armonic îndrăzneț; cât de mult i-a plăcut acestui geniu quixotic să șocheze lumea pariziană! Umorul cinic și dorința de distracție sunt dezvăluite în mod sugestiv prin propriile sale cuvinte.

AGENDA ZILEI

CONCERTE

SERIA: Concerte și Recitaluri

ORA ÎNCEPERII: 16.30
ORA SOSIRII PRESEI: 16.00
LOC DE DESFĂȘURARE: ATENEUL ROMÂN

 

CAMERATA REGALĂ

Dirijor: Constantin Adrian Grigore
Vioară: Shlomo Mintz

Program:
Holst – Suita St. Paul în Do major Op. 29

Piazzolla – Cuatro Estaciones Porte          ñas

Tchaicovsky – Souvenir de Florence Op. 70

Constantin Adrian Grigore este unul din membrii fondatori și dirijorul orchestrei „Camerata Regală”, cu care a susținut numeroase concerte în Romania, dar și in Albania, Republica Moldova, Germania, Polonia, Austria și Belgia.

Shlomo Mintz este considerat de către colegi, public și critici unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru, apreciat pentru muzicalitatea sa impecabilă, versatilitatea stilistică și tehnica sa impunătoare. A fost mult timp aclamat ca artist invitat celebru cu multe dintre marile orchestre și marii dirijori de pe scena internațională și continuă să încânte publicul cu interpretarea sa. Pe scenă de la o vârstă fragedă, de-a lungul carierei sale, a colaborat cu artiști renumiți precum Isaac Stern, Mstislav Rostropovich, Zukerman, Itzhak Perlman, Zubin Mehta, Claudio Abbado, Carlo Maria Giulini, Riccardo Muti, Yuri Temirkanov, Ida Haendel și Ivry Gitlis, printre mulți alții, și a cântat cu cele mai bune orchestre din lume, precum Filarmonica din Berlin, Viena, Concertgebouw, Chicago, Los Angeles, Philadelphia și New York.

SERIA: Mari Orchestre ale Lumii

ORA ÎNCEPERII: 19.30
ORA SOSIRII PRESEI: 19.00
LOC DE DESFĂȘURARE:  SALA PALATULUI

ORCHESTRA TEATRULUI SCALA

Dirijor: ANDRÉS OROZCO-ESTRADA

Violonist: JULIAN RACHLIN

Program:

Enescu – Suita Orchestrală No. 1 în Do major Op. 9

Mozart – Concertul pentru Vioară No. 3 în Sol major K. 216

Dvořák – Simfonia No. 9 în mi minor „Lumea Nouă”

 

Andrés Orozco-Estrada este un dirijor care se remarcă prin energie, eleganță și jovialitate, atuuri pe care le pune în valoare în calitate de dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Viena. Orozco-Estrada, un dirijor ancorat în lumea muzicală actuală, dirijează adesea în premieră lucrări ale tinerilor compozitori. Acesta este recunoscut pentru încurajarea muzicienilor la început de drum și pentru pregătirea acestora. Totodată, Andrés Orozco-Estrada a fost și Dirijor Principal al Orchestrei Simfonice Freixenet a Școlii de muzică Regina Sofia din Madrid.

Andrés Orozco-Estrada dirijează în mod regulat orchestrele de top din Europa, inclusiv Filarmonica din Viena, Filarmonica din Berlin, Koninklijk Concertgebouworkest, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia sau Orchestra Națională a Franței, precum și orchestre din SUA, precum Chicago Symphony și Philadelphia Orchestra. De asemenea, a dirijat concerte și spectacole de operă la Opera de Stat din Berlin și la Festivalul de la Salzburg, bucurându-se de un succes remarcabil.

Julian Rachlin este una dintre cele mai renumite personalități artistice ale vremurilor noastre. În cei peste treizeci de ani de carieră, interesele sale multiple l-au purtat în întreaga lume ca dirijor, solist, muzician de cameră, profesor și director artistic. În calitate de violonist, Rachlin a împărțit scena cu aproape toate orchestrele și dirijorii importanți. O prezență frecventă pe podiumul dirijorului, performanțele sale au încântat publicul din întreaga lume, iar interpretările sale electrizante și sensibile l-au plasat în fruntea muzicii clasice.

O prezență importantă în artele spectacolului încă de la vârsta de 13 ani, Rachlin și-a petrecut peste trei decenii consolidându-și reputația sa ca unul dintre cei mai buni violoniști clasici din lume.

 

BUCUREȘTIUL CREATIV

  • Expoziția de fotografie și documente inedite despre George Enescu și Festivalul Enescu „Enescu. Geniul și Festivalul. Chipuri de iubire”are loc între 1-26 septembrie 2021, la Ateneu și la Sala Palatului. Expoziția este un proiect comun al Festivalului Enescu, împreună cu fotografii oficiali ai săi, Andrada Pavel, Cătălina Filip, Andrei Gândac și Alex Damian, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și Muzeul Enescu.
  • Film în 7 episoade dedicat Festivalului Internațional George Enescu 2021, difuzat de TVR.
  • Producția Constantin Silvestri – Avant-gardist, master improviser, homme passionné
    Program: sâmbătă, 28 august 2021 – duminică, 26 septembrie 2021 Realizat în Marea Britanie de Anda Anastasescu și Nicolas GasterEpisoade: Prelude, Lead Soldiers, The Little Shepherd, Fireworks, Pictures at an Exhibition, Nocturne.
  • Mirrors of Brâncuși
    Program: sâmbătă, 28 august 2021 – sâmbătă, 4 septembrie 2021
    LOC DE DESFĂȘURARE: SALA PALATULUI

Proiectul Mirrors of Brâncuși este o expoziție care te invită să faci parte din universul celui supranumit „inventatorul sculpturii moderne”.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE:

DESPRE PROGRAM, ARTIȘTI ȘI NOUTĂȚI: www.festivalenescu.ro

AGENDA FESTIVALULUI cu interviuri, cronici și informații despre programul zilei: https://bit.ly/3jneKsC

ACCES PRESĂ: Accesul presei acreditate la concerte se face conform acreditării. Pentru alte evenimente, nu e nevoie de acreditare.

IMAGINI VIDEO de la TVR: Televiziunile au dreptul de a preluat imagini de la linkul de mai jos, pentru știrile lor, cu citarea sursei – TVR. Aceste imagini nu pot fi urcate pe Facebook.

ftp://newftp.tvr.ro/; user:enescu.tvr; parola:b@sBx4Ui (pentru acces, folosiți programul FileZilla)

IMAGINI FOTO ȘI VIDEO: Toate tipurile de media pot folosi imaginile foto și video oferite de Festivalul Enescu la linkul următor: https://bit.ly/3DoPoCI. Pentru fotografii, vă rugăm să  păstrați creditul.