Născută la București, violonista Andreea Florescu este, din 2006, membră a Orchestrei Simfonice s Radiodifuziunii Vest-germane (WDR) din Köln. Recitalul pe care îl susține la București în ultima zi a Festivalului „Enescu” 2021 împreună cu WDR Chamber Players este un moment special și emoționant, fiind primul ei concert la București de când a plecat să studieze în Germania. Este totodată pentru prima dată când abordează un opus cameral din creația lui George Enescu, ceea ce sporește emoțiile revenirii în orașul natal.
Să spunem pentru început că proveniți dintr-o familie de muzicieni, ați studiat la București, apoi la München, la fel ca sora dumneavoastră geamănă, tot violonistă. În urmă cu 15 ani, ați devenit membră a Orchestrei Simfonice WDR din Köln. Cum a fost, mai exact, acest parcurs?
A.F.: Da, așa este. Provin dintr-o familie de muzicieni, am terminat Conservatorul la clasa profesorului Gabriel Croitoru și am plecat împreună cu sora mea în Germania. Nu am avut nici un fel de plan; am plecat acolo unde am găsit ocazia. Ne-au ajutat prietenii de familie cu locuința și acomodarea. Primul meu post a fost la Orchestra Operei din Frankfurt, unde am stat aproape trei ani și acolo am învățat foarte, foarte mult ce înseamnă a cânta în orchestră. Mi-am dorit să cânt într-o orchestră simfonică și… iată că mi s-a îndeplinit visul!
Ați putea spune care ar fi câteva dintre cele mai frumoase amintiri pe care le aveți din colaborarea cu Orchestra WDR? Știu că ați cântat cu nenumărați dirijori și soliști de renume.
A.F.: Sincer să spun, mi-au plăcut foarte, foarte mult turneele pe care le-am avut, în special cu Semyon Bychkov. Probabil că era și la începutul carierei mele în WDR și am savurat din plin. Au fost foarte multe lucrări simfonice pe care a trebuit să le învăț. A fost pentru prima dată când am trecut prin ele și le-am savurat cu emoție. Dar cel mai mult îmi amintesc de atmosfera din concerte în timpul turneelor. Este un pic deosebită de atmosfera de aici, din Köln, unde suntem obișnuiți să avem publicul nostru; ne cunoaștem deja, ne salutăm… dar, atmosfera din turneu este diferită. E, cumva, altă energie. Cântăm în fiecare seară într-o sală necunoscută unde trebuie să ne adaptăm imediat și, cumva, și emoția este altfel. Rămân niște amintiri foarte frumoase; în special din turneele de peste ocean – în Japonia, în China.
Aș vrea să menționăm și că dirijor șef al orchestrei în care activați este Cristian Măcelaru. Ce ne puteți spune despre colaborarea cu dumnealui?
A.F.: Am fost extraordinar de fericită când am auzit că va fi noul nostru șef. Am așteptat e-mail-ul acela în care să fim anunțați oficial, după care am foarte, foarte fericită. Din prima secundă mi-a plăcut enorm cum dirijează și cum lucrează cu noi, precum și ca persoană. Este un om deosebit! Mă bucur foarte tare și savurez din plin toate concertele cu el. Abia aștept să venim și noi cu orchestra simfonică la festival! Abia aștept pentru că, v-am spus, de foarte mulți ani am așteptat momentul ăsta și îmi pare bine că a existat ocazia să cântăm cu ansamblul nostru de muzică de cameră, dar m-aș bucura foarte tare dacă la festivalul următor o să venim cu toată orchestra să cântăm la București.
Așadar este un moment special pentru dumneavoastră. Este prima dată când cântați la București de când ați plecat în Germania?
A.F.: Da, este prima dată! E prima dată când vin să cânt cu un ansamblu. Sinceră să fiu, am apucat să cânt în orchestră foarte puțin în timpul studiilor, la Orchestra Radio, experiența pe care o am, am dobândit-o aici, în Germania. Și vă dați seama ce emoții o să am când o să cânt prima dată, după atâția ani, într-o sală de concert în orașul meu natal, unde mă ascultă familia, prietenii. Va fi un moment foarte special pentru mine!
Aș dori să vă întreb cum a fost fondat ansamblul cameral al Orchestrei WDR – mai exact, împreună cu care cântați acum la București, în Festivalul „Enescu”?
A.F.: A fost o alegere mai mult spontană. Am avut o ocazie de a colabora cu casa de discuri Pentatone, prin managerul de atunci al orchestrei. Am înregistrat cele două cvintete de Brahms, cu care am câștigat și Premiul Diapason d’or. Am fost foarte surprinși și am avut critici foarte bune. Apoi, a urmat un turneu în China cu cvintetul și ne-am gândit să mai colaborăm și cu alte case de discuri, să pregătim mai multe concerte. Ni s-au alăturat și alți colegi care, între timp, au făcut și un sextet, au înregistrat și ei ulterior sextetele de Brahms și… observ că ansamblul se mărește din ce mai mult. Suntem și cvintet, suntem și sextet, cvartet de coarde, octet. WDR Chamber Players cântă așadar în diferite formule. Eu sper din tot sufletul să continuăm colaborarea cu casa de discuri Pentatone. Bineînțeles, a fost un pic mai greu acum, în perioada pandemiei, dar sper să revină totul la normal și să avem din ce în ce mai multe concerte. Suntem toți membri ai orchestrei WDR și am inițiat aceste proiect pur și simplu din plăcerea de a cânta împreună.
Ajungând la concertul din Festivalul „Enescu”, în seria „Enescu și contemporanii”. Va fi un recital cameral în care veți cânta lucrări de Alexander Zemlinsky, de la nașterea căruia se împlinesc 150 de ani, George Enescu – aniversat la 140 de ani de la naștere – și Johannes Brahms, pe care știm că tânărul Enescu l-a cunoscut și admirat mult. Vă rugăm să ne vorbiți de program.
A.F.: Ne-am gândit și noi care ar fi cea mai bună soluție pentru „Enescu și contemporanii” și, având în vedere că repertoriul de cvintet nu este atât de larg, am vrut neapărat să venim cu cvintet cu două viole. De aceea am ales Zemlinsky – aceste două părți de cvintet. Cvintetul nostru preferat este Cvintetul în Sol major de Brahms. Trebuia să venim și cu o lucrare de Enescu și ne-a plăcut foarte tare Cvartetul lui în Sol major.
Cum au perceput colegii dumneavoastră muzica lui Enescu?
A.F.: Vă spun sincer că și eu am avut foarte puțin contact cu muzica lui Enescu, având în vedere că aici, în Germania, nu prea se cântă. Eu de când sunt aici, de 15 ani, nu am cântat din păcate Enescu, în afară de Rapsodiile pe care le-am făcut cu Cristian Măcelaru – deci cu un dirijor român. Și pentru mine a fost cumva o premieră să cânt un cvartet de Enescu și, în general, muzică de cameră de Enescu. Este o muzică dificil de pătruns….
Mai ales la prima audiție.
A.F.: Exact. Noi am ascultat-o mult, cu partitura, pentru a încerca să o înțelegem. Enescu a scris un pic complicat, e foarte greu să ne dăm seama care sunt elementele care trebuie scoase în evidență… sunt foarte multe elemente folclorice combinate cu muzică modernă, foarte multe influențe impresioniste, pe care le-am putea pătrunde gândindu-ne la pasaje din creația altor compozitori, Debussy, Ravel sau Bartók. Dar elementele folclorului românesc sunt mai greu de evidențiat și am încercat să le explic puțin colegilor mei despre folclorul românesc, să le prezint niște exemple audio. Cam așa am început să lucrăm cu muzica lui Enescu. Și pentru mine a fost un pic provocator.
Care sunt pentru dumneavoastră principalele provocări în activitatea unui ansamblu cameral?
A.F.: Aș spune că cea mai mare provocare este să găsim timp pentru a studia împreună, pentru a repeta. Pentru că, fiind membrii Orchestrei Simfonice WDR, avem repetiții în fiecare zi, concerte… și este foarte greu să găsim timp să lucrăm împreună așa cum ne-am dori. Bineînțeles, pe lângă munca în sine, de a repeta cu un ansamblu cameral, care este foarte diferită de a lucra în cadrul orchestrei.
Ce sfaturi ați oferi tinerilor violoniști care aspiră la un post într-o orchestră de renume internațional, așa cum este cea în care cântați?
A.F.: Să creadă în ei și să le placă ceea ce fac. Acum au posibilitatea de a studia oriunde și cu oricine. Într-adevăr, este foarte, foarte mare concurența la noi pentru un post de tutti. Sunt peste 300 de cereri. Dar, cumva, muzicienii români reușesc întotdeauna. Am avut foarte mulți români în practică și studenți care vin la noi colaboratori. Chiar cel mai recent loc disponibil a fost ocupat tot de o româncă. Deci, să aibă încredere în ei, au școală bună, au talent. Și, cred, cel mai important, bucuria de a cânta, de a face muzică!
Interviu realizat de Andreea Kiseleff
