ORCHESTRA ȘI CORUL FILARMONICII GEORGE ENESCU
FRÉDÉRIC CHASLIN dirijor
IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului
NONA CIOBANU regizor multimedia
Korngold Die tote Stadt (operă în concert)
ROLF ROMEI Paul (tenor)
CRISTINA PĂSĂROIU Marietta (soprană)
MARKUS WERBA Frank (bariton)
KISMARA PEZZATI Brigitta (contralto)
DIANA ȚUGUI Juliette (soprană)
STEPHANIE HOUTZEEL Lucienne (mezzosoprană)
MICHAEL GNIFFKE Victorin (tenor)
FLORIN ESTEFAN Fritz (bariton)
ILYA SELIVANOV Contele Albert (tenor)
Cariera muzicală a lui Erich Wolfgang Korngold (1897 – 1957) a început încă din copilăria artistului pe care Mahler l-a descris ca fiind „genial”. La 11 ani se bucura deja de succes în calitate de compozitor de balet, la Viena. Korngold a fost studentul lui Zemlinsky, iar parcursul său profesional a beneficiat de susținerea dirijorului Bruno Walter, între alții. Mai târziu în viață, forțat să părăsească Europa din cauza persecuției naziste împotriva evreilor, Korngold s-a stabilit în California, devenind unul dintre cei mai importanți compozitori de muzică de film ai tuturor timpurilor (a câștigat două premii Oscar, între altele).
Die tote Stadt (Orașul mort) este o capodoperă tulburătoare a unui compozitor deja matur la vârsta de 23 de ani. Scrisă într-un stil post-Romantic pronunțat, ce amintește de Richard Strauss și Mahler, creația oscilează între vis și realitate în timp ce abordează teme complexe, sondând psihicul uman.
Die tote Stadt este o operă în trei acte, pe un libret de Paul Schott (un pseudonim colectiv pentru compozitor și tatăl său, Julius Korngold), bazat pe romanul Bruges la Morte al autorului belgian Georges Rodenbach. Premiera a avut loc la 4 decembrie 1920, simultan la Köln și Hamburg. Acțiunea se derulează la sfârșitul secolului al XIX-lea în orașul belgian Brugge (Bruges) – supranumit și Veneția Nordului –, într-o atmosferă cețoasă.
Actul I Brigitta, menajera lui Paul, îi arată lui Frank, prietenul lui Paul aflat în vizită, „Altarul din trecut”, o cameră în care Paul păstrează portretul și amintirile legate de soția sa decedată, Marie. Paul intră, exclamând că a întâlnit o femeie care seamănă neașteptat de mult cu Marie și că a invitat-o să îl viziteze. Această femeie, Marietta, o dansatoare din Lille, sosește. Ea începe să fredoneze un cântec nostalgic și apoi execută un dans seducător. Din greșeală, desprinde o perdea, lăsând la vedere portretul Mariei, și este surprinsă de asemănarea cu ea. Apoi pleacă la repetiția pentru Robert le diable. Paul este sfâșiat între loialitatea față de Marie și dorința sa pentru Marietta. Când Marie îi apare într-o viziune, Paul îi jură fidelitate. Marie îi cere să „vadă și să înțeleagă”. Apariția dispare, fiind înlocuită de o imagine cu Marietta dansând. Paul adoarme într-un fotoliu.
Actul II Paul spionează în fața casei Mariettei, unde o întâlnește pe Brigitta, care a părăsit serviciul său pentru a se călugări, și apoi pe Frank, care a sosit pentru o întâlnire cu Marietta. Cei doi bărbați se luptă din gelozie, iar Paul îi smulge lui Frank cheia pe care i-o dăduse Marietta. Frank fuge. Când membrii trupei Mariettei apar în bărci, Paul se ascunde. Marietta primește o serenadă și apoi intră cu dansatorul Gaston. După ce Fritz, Pierrot al trupei, cântă un cântec de dragoste sentimental, Marietta propune un toast și sugerează o reprezentație improvizată a Robert le diable. Interpretând-o pe Helene, ea se ridică de pe un sicriu improvizat și dansează cochetând spre Gaston. Paul, indignat de această atitudine burlescă a învierii, apare pentru a opri acțiunea. Marietta rămâne singură cu Paul. Mustrând-o, acesta îi dezvăluie motivul atracției sale bizare față de ea și declară că nu a iubit-o niciodată. Marietta, sfidându-și rivala moartă, îl seduce pe Paul. Ea insistă să meargă la el acasă pentru a alunga fantoma pentru totdeauna.
Actul III În dimineața următoare, Paul o găsește pe Marietta în „Altarul trecutului”. Ea refuză să plece, pentru că vrea să privească de la fereastră procesiunea religioasă anuală din Bruges. Paul devine absorbit de ceremonia antică, îngenunchind în fervoare religioasă. Marietta încearcă să recâștige atenția lui Paul, seducându-l din nou. Bântuit de conștiința sa vinovată, Paul își imaginează că procesiunea intră amenințător în cameră. Când Marietta îi ridiculizează superstiția și îl acuză de ipocrizie, Paul îi ordonă să plece. Dar Marietta o provoacă din nou pe Marie – „viața împotriva morții”. Ea apucă peruca blondă, cu păr împletit, a Mariei și începe un dans seducător. Paul, furios, o strangulează cu împletitura.
În momentul în care Paul se trezește, trupul Mariettei a dispărut, iar peruca este neatinsă. Brigitta o anunță pe Marietta, care s-a întors pentru că și-a uitat umbrela și trandafirii, sugerând că acesta este un semn că ar trebui să rămână. Când Paul nu răspunde, Marietta iese. Intră Frank, iar Paul îi spune că nu o va mai vedea niciodată pe Marietta; un vis real i-a distrus visul fantastic. Frank îi cere lui Paul să meargă cu el, iar Paul acceptă să părăsească Bruges, „orașul mort”.
Articol realizat de IRINA VASILESCU
