ORCHESTRA FILARMONICII MOLDOVA IASI
ADRIAN PETRESCU – dirijor
Martin Torp – Concert pentru pian și orchestră
- Allegro – 2. Andante sostenuto – 3. Presto
CRISTIAN NICULESCU – pian
Fred Popovici – Concertul nr. 3 pentru vioară live electronics și orchestră
PATRICIA KOPATCHINSKAIA – vioară
GRIG BURLOIU live electronics
Gabriel Iranyi Passages pour orchestre
Peter Ruzicka – Piesa Furioso pentru orchestră
Gabriel Iranyi (n. 1946) este un compozitor și pianist născut în România. Piesa Passages pour Orchestre (2004) este dedicată memoriei filozofului Walter Benjamin, iar titlul se referă la Passagen-Werk, acea lucrare monumentală, rămasă totuși fragmentară a filozofului. Muzica nu are nici o intenție narativă ci notează numai stările percepțiilor și schimbările din domeniul lor. Acestea creează un spațiu sonor plastic tridimensional, cu texturi dense, mobile și timbruri diferite, alcătuite din cele mai subtile elemente structurale. Dramaturgia interioară urmează un gest expresiv și în același timp abstract, ca și în Passagen-Denkmal (Monumentul Passagelor), realizat de artistul Dani Karavan în Portbou, la Costa Brava, și inițiat în 1994 la sugestia președintelui de atunci Richard von Weizsäcker. (Text oferit de autor, redat cuvânt cu cuvânt.)
Concertul pentru pian și orchestră de Martin Torp (n. 1957) este scris în 2006 și amalgamează elemente ale minimalismului cu muzica indoneziană gamelan (muzică pentru ansamblu tradițional de percuție) și cu jazzul, într-o manieră stilistică neoclasică. Ideea de actualitate privește apropierea transculturală și integrarea în concertul său a idiomurilor de muzică de dans modernă, dar forma este mai degrabă tradițională. L-am compus mai mult cu sufletul și cu „auzul” decât printr-un demers intelectual. Cred în inspirație și am o mare simpatie pentru simplitate și claritate, declara autorul.
Concertul are trei mișcări și durează cca 20-25 de minute. Prima parte are o introducere după care urmează un episod „indonezian” în modul Pelog din tradiția gamelan-ului (si bemol-la-fa-mi bemol re) urmat de niște pasaje la coarde în gen de coral, însoțite de figurații la pian. Este imaginea unui peisaj campestru, arpegiile pianului sugerând mișcarea spicelor în bătaia vântului. Spre mijlocul mișcării apare la pian un pasaj solo de mare virtuozitate, care conține elemente din gamelan, după care se reiau formulările de început.
Partea a doua are un caracter meditativ. Un model minimalist se desfășoară de la început până la sfârșit la pian, pe urmă la coarde și este reluat de pian ca fundal pentru o melodie visătoare, însoțită și de țesătura flageoletelor la violoncel și a sunetelor de corn.
Finalul începe cu o reminiscență a Pelog-ului din prima parte, urmată de o altă cadență a pianului. Mișcarea continuă cu o secvență asemănătoare jazz-ului în ritm de rumba (3+3+2) urmată de un dialog între flaut și clarinet. Finalul se încheie cu o Coda în care formula B-A-C-H (si bemol, la, do, si) apare scurt, ca un omagiu la adresa „zeului casei”.
Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră de Fred Popovici (n. 1948) are începuturile în jurul anului 2004. După mărturisirea autorului: „a fost un mare proiect care mi-a luat un timp considerabil pentru a-l realiza. În subsolurile sale se află ideea unei de-construcții (Derrida sensu) a două respectabile monumente dedicate viorii: un Capriccio de Paganini și Ciaccona din Partita în re minor de Bach. Tool-urile folosite sunt gramaticile generative (context free; Chomsky), teoria complexității și geometria fractalilor.
Folosind tehnologia sonogramelor – cu multiple zoom-uri, aplicate succesiv – am obținut în orchestră o simulare complexă a unui electronic device ce transformă în timp real ‘cântarea’ viorii. Partea efectivă de live electronics (aplicată viorii) este concepută utilizând echipament IRCAM; în MAX MSP, programele ANTESCOFO și Ambisonics. Se focalizează mai ales asupra conceptului de spațializare a sunetului, zonelor reziduale și spectrelor (armonice și inarmonice) virtual extinse sau/și comprimate. Lucrarea este dedicată incomparabilei Kopa, unica în lume, de curând artist in residence cu Berliner Philarmoniker), singura aptă să învingă dificultăți transcendentale și să înțeleagă arta viitorului”.
Piesa Furioso pentru orchestră de Peter Ruzicka (n. 1948) este un fel de uvertură scrisă în 2018 și prezentată la Festivalul de la Grafenegg în 2019. Autorul mărturisea că ideea pentru Furioso a fost declanșată de observația dirijorului Christian Thielemann, care se întreba de ce nu se mai scriu uverturi în muzica nouă. „Mi-am amintit de mentorul tatălui meu, Rolf Liebermann, care a compus în 1947 o lucrare foarte eficientă intitulată Furioso. Titlul se explică de la sine: dominanta o constituie formele și mișcările, la coarde și timpani, extrem de rapide și condensându-se progresiv pentru a duce tempo-ul la limita posibilității de a fi executat. Interjecțiile violente de la suflători rezumă scenariul. Muzica devine din ce în ce mai turbulentă și impetuoasă. O secțiune mediană mai scurtă, ceva mai calmă, conține reminiscențe dintr-o scenă a operei mele Benjamin, caracteristică fiind o largă diversificare a partidei coardelor. În final, revine turbulența inițială îmbogățită cu figuri muzicale ce învăluie imaginea sonoră într-o nouă lumină. Într-o condensare extatică a compoziției orchestrale – la coardele înalte mai ales – Furioso se îndreaptă cu violență spre un sfârșit abrupt”. (Textul autorului.)
Articol realizat de Corina Bura
