CONCERT REGAL
Sub Auspiciile Familiei Regale a României
CORUL REGAL
ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII DIN BRAȘOV
RĂZVAN APETREI dirijor
ANTONEL TEMISTOCLI dirijorul corului
Jean-Baptiste Lully Ballet Royal de la Nuit – Uvertura (primă audiție)
Wolfgang Amadeus Mozart Concertul nr. 26 în Re major pentru pian și orchestră K537, Încoronarea
- Allegro – 2. Larghetto – 3. Allegretto
CRISTIANA MIHART pian
Henry Purcell Odă pentru ziua de naștere a Reginei Maria Z 323, „Come Ye Sons of Art” (primă audiție)
Georg Friedrich Haendel Odă pentru ziua de naștere a reginei Ana HWV 74, „Eternal source of light divine” (primă audiție)
Livia Teodorescu-Ciocănea „Rugăciunea Reginei Maria pentru cei căzuți” (Oratoriul Câmpuri de maci)
IRINA IORDĂCHESCU soprană
Piotr Ilici Ceaikovski Marșul încoronării TH 50 ČW 47
Soliști:
DANIELA BUCȘAN soprană
ALINA SILVIA DRAGNEA mezzosoprană
IUSTINIAN ZETEA bas
Baletul regal al Nopții (1653), atribuit de unii lui Jean-Baptiste Lully (1632-1687), este un „balet de curte” – gen hibrid care se dansa la curtea Franței încă din vremea lui Ludovic al XIII-lea dar a cunoscut maxima înflorire sub cel de al XIV-lea. Era format dintr-o suită de tablouri, cu decoruri și costume. Conținea în principal dansuri, printre care se intercalau dialoguri recitate și arii, de multe ori în limba italiană. Dansatorii erau în majoritate nobilii de la curte în frunte cu regele – pe atunci foarte tânăr. Muzica Baletului Nopții este o creație colectivă; rolul lui Lully, proaspăt venit la curtea Franței, a fost minor – admițând că a avut vreunul. Ceea ce se știe sigur este că a dansat în acest spectacol-mamut de 13 ore, interpretând rolurile de caracter care erau specialitatea lui: un escroc, un soldat, un infirm și altele. Uvertura e formată dintr-o suită de fragmente unele lente alternând cu altele dansante. Primul fragment – solemn și în ritm punctat – îi va oferi lui Lully peste ani modelul viitoarei „uverturi franceze”, dar suntem încă departe de aceasta.
Mozart (1756-1791) a interpretat personal cel de al 26-lea Concert al său pentru pian (în Re major, K 537) mai întâi la Dresda în 1789 și apoi la Frankfurt, în octombrie 1790, cu ocazia încoronării lui Leopold al II-lea ca împărat – de unde se trage și denumirea concertului de Încoronarea. Nefiind scris special pentru eveniment, nu trebuie să ne așteptăm ca lucrarea să aibă un caracter măreț și festiv. Este însă o muzică tonică, luminoasă, de un mare farmec dar și cu câteva accente dramatice în dezvoltările tematice. Lucrarea are trei părți: un Allegro în formă de sonată, un grațios Larghetto tripartit și un final în formă de rondo-sonată. Dar simpla menționare a acestor structuri nu dă nici pe departe o idee despre forma unui concert de Mozart. Temele principale – cele două teme-pilon ale formei de sonată bi-tematică – se mențin de obicei la locurile lor, dar mulțimea de motive secundare se comportă aleatoric pe parcursul diverselor secțiuni. Nici Haydn, nici Beethoven, nici romanticii mai târziu nu tratează forma într-un mod atât de fantezist și imprevizibil ca Mozart. De aici acea spontaneitate, acea fluență incomparabilă a discursului pe care abia mult mai târziu tehnica melodiei infinite sau tehnicile improvizatorice o vor putea egala.
Henry Purcell (1659–1695) a compus șase ode pentru aniversarea Reginei Maria, ultima dintre ele începând cu versul: „Come Ye Sons of Art” (Veniți, voi, fii ai artei). O a șaptea odă nu a mai existat: regina a murit la sfârșitul același an și Purcell însuși, un an mai târziu. Lucrarea e scrisă pentru un mic grup vocal-instrumental având ca soliști o soprană, un contratenor și un bas – dar contratenorul este înlocuit adesea cu o mezzosoprană.
Oda are nouă secțiuni: I. Sinfonia: largo, canzonă (fugato), adagio – II. Riturnel: mezzoso-prană solo și cor: Veniți, voi fii ai artei – III. Duet soprană-mezzosoprană: Să răsune trompeta – IV .Riturnel și cor: Veniți, voi fii ai artei – V. Mezzosoprană solo și riturnel coral: Atingeți viola, ciupiți lăuta – VI. Bas solo și cor: Ziua care a adus atâta fericire – VII. Arie de soprană: Chemați virtuțile, chemați harurile – VIII. Arie de bas: Acestea sunt farmece sfinte – IX. Duet soprană-bas și cor: Priviți cum natura se veselește
Nedispunând decât de un ansamblu de mici dimensiuni, singurul mod pentru autor de a crea iluzia unei sonorități ample a fost să recurgă la virtuozitatea vocală, respectiv la bogate figurații în stil italian, pe baza cărora și-a construit partidele solistice. Pentru cor însă a menținut stilul melodic obișnuit.
Două decenii mai târziu, Haendel (1685–1759) a creat și el o odă aniversară pentru regina din vremea sa, Anna – soră și succesoare a reginei Maria din timpul lui Purcell. Oda lui Haendel, compusă în ianuarie 1713, comemorează și un an de la semnarea Tratatului de pace de la Utrecht, care punea capăt Războiului de succesiune la tronul Spaniei – performanță diplomatică pe care textul odei i-o atribuie Annei. Regina nu se interesa de muzică și nu se știe dacă lucrarea a fost sau nu cântată până la urmă. Dar cu toată indiferența ei pentru orchestra curții și refuzul de a angaja noi muzicieni, Anna i-a acordat marelui compozitor o pensie pe viață. Suverana s-a stins un an mai târziu, în 1714 – s-ar părea că nici ei nu i-a priit oda aniversară.
Haendel a folosit un ansamblu mai mare decât predecesorul său, dar și el a recurs din plin la virtuozitatea vocală pentru a conferi densitate și amploare discursului. Mai ales că la el nu doar partidele solistice sunt bogate în figurații ci și cele corale, ajungându-se la culminații impunătoare. Oda are șapte strofe, fiecare încheiată cu refrenul: „Ziua când s-a născut marea noastră Annă, cea care a așezat pacea pe pământ”.
Iată versul de început al fiecărei strofe: 1. Izvor etern de lumină divină (alto solo, trompetă obligată și coarde) (refrenul: alto solo, cor și orchestră) – 2. Toate înaripatele să se-ntreacă în veselie (soprană solo, apoi cor și orchestră) – 3. Cârdurile și cirezile să uite de frică (alto solo, apoi duet alto-soprană cu cor și orchestră) – 4. Apele curgătoare să-și arate bucuria (duet bas-alto, apoi cor și orchestră) – 5. Sănătatea să se pogoare pe aripi de puf (duet soprană-alto, cu oboi obligat și orchestră) (refrenul e fără oboi) – 6. Invidia să-și ascundă fața (bas solo, apoi cor și orchestră) – 7. Națiunile să-și unească glasurile (alto solo, cor cu efecte de ecou, trompetă solo și orchestră)
„Livia Teodorescu-Ciocănea, compozitoare și pianistă, este profesor universitar doctor Habil. la catedra de compoziție a Universității Naționale de Muzică din București, unde predă compoziție, stilistică și poetică, forme și analize muzicale. Din 2017 este Adjunct Associate Professor la Monash University Australia iar din 2021 este Price Rubin Artist (USA). Muzica sa este publicată de casele de discuri Toccata Classics (Londra), Move (Australia) și Electrecord și este interpretată în centre importante din lume.
„Rugăciunea Reginei Maria pentru cei căzuți (primă audiție absolută) face parte din Oratoriul Câmpuri de maci (Poppy Fields) în cinci părți pentru soliști, cor și orchestră, dedicat memoriei celor căzuți în Primul Război Mondial. Oratoriul a fost scris în anul 2018, comandă a Ministerului Culturii și Uniunii Compozitorilor, cu ocazia Centenarului Unirii. Scenariul propune un cadru de reflecție asupra unor momente istorice legate de Marele Război în Europa și în România. Titlul oratoriului se referă la simbolul pe care macii l-au căpătat în legătură cu Primul Război Mondial datorită celebrei poezii In Flanders Fields (În câmpiile Flandrei) scrisă de maiorul John McCrae, doctor militar și comandant de artilerie canadian.
„Partea a 5-a, Rugăciunea Reginei Maria pentru cei căzuți este scrisă pe un text al Reginei Maria publicat în volumul numit Gânduri și icoane din vremea războiului (Iași, 1919). Supranumită ‘mama răniților’, Regina Maria a fost foarte iubită de popor și mai ales de soldați care, așa cum se arată în această rugăciune, au luptat pentru ea, deoarece ea era ‘… casa, mama, credința și speranța lor’. Regina Maria a fost activă în spitalele de război, ajutând soldații răniți și oferind consolare celor muribunzi. A avut un rol important în politica de după război, contribuind diplomatic la înfăptuirea Unirii României Mari”. (Text oferit de compozitoare.)
Ceaikovski (1840-1893) se afla la Paris și lucra la orchestrația operei sale Mazepa când a primit o comandă din partea primarului Moscovei pentru un marș festiv în vederea încoronării țarului Alexandru al III-lea (mai 1883). Puțin mai târziu i-a fost comandată și o cantată. Protestele compozitorului, a cărui muncă la operă era dată peste cap, au fost inutile. Neavând încotro, a compus ce i s-a cerut. Marșul are o formă tripartită A B A, în care A-ul inițial este el însuși tripartit. Secțiunea centrală, intitulată Trio, are un caracter mai liric. Spre sfârșitul ei se aude în bas tema imnului național „Trăiască Țarul”. Iar după revenirea A-ului în formă prescurtată, se mai aude o dată imnul. Piesa lui Ceaikovski e spectaculoasă și de efect, dar ca orice lucru făcut din obligație și nu din necesitate interioară, ea nu atinge nivelul capodoperei, are un caracter nițel eclectic. Dar s-a cântat cu succes la Moscova sub bagheta lui Taneev și apoi la Petersburg sub cea a lui Hans von Bülow, dirijorul wagnerian. În 1891, Ceaikovski a dirijat personal marșul în America, la Carnegie Hall.
Articol realizat de Alice Mavrodin
