Ce ascultăm pe 25 septembrie la Sala Radio

ORCHESTRA DE CAMERA DOGMA

MIKHAIL GUREWITSCH – dirijor

Cornel Țăranu – Secvențe pentru orchestră de coarde

Efrem Podgaits – „Viva Voce”, Concertul nr. 2 pentru bayan și orchestră de coarde

            KSENIJA SIDOROVA – acordeon

Gavin Bryars – In Nomine (după Purcell)

Mikhail Gurewitsch – Seven Rhymes for Glory

Michael Nyman – When Ingrid met Capa

Secvențe pentru orchestră de coarde de Cornel Țăranu (n. 1934) este o lucrare scrisă în anul 1960 și are forma unui ciclu variațional cu aspecte de concerto grosso. A fost repede inclusă în repertoriul de concert grație dirijorului Mircea Cristescu. Acesta a dirijat-o foarte des în țară și străinătate. Din punct de vedere stilistic este un melanj între Bartók și Enescu”. (Text oferit de autor)

Concertul nr. 2 „Viva voce” de Efrem Podgaits (n. 1949) este dedicat unui instrument specific rusesc, bayanul. Este un tip de acordeon cromatic cu butoane, dezvoltat în Rusia la începutul sec. XX și a fost denumit după bardul Bayan din sec. al XI-lea. El are o mult mai multe sunete la mâna dreaptă decât acordeoanele cu taste (ca la pian): cinci octave plus o terță mică.

Compozitorul rus Efrem Podgaits este autorul a peste 290 de opusuri care cuprind toate genurile, inclusiv muzica de film și de scenă. Concertul nr. 2 a fost scris în 2006 la cererea muzicianului Friedrich Lips. Acesta a cerut ca să fie folosită tema celebrei balade ucrainene „Murka” (Murka este numele eroinei). În proiect E. Podgaits mărturisește că: nu m-am gândit la Murka, ci am scris o piesă  destul de serioasă, dramatică, în care doream să vorbesc sincer cu ascultătorul, cu o „voce vie”, de unde și titlul, urmând în primul rând logica dezvoltării muzicale. Este vorba de un erou (acordeonul) care vine să cucerească Parisul și întâmpină dificultăți și neînțelegeri și un ajutor neașteptat, toate pe măsură ce se desfășoară discursul”. Încadrat în viața „nouă, laică, pariziană” eroul nu încetează să fie el însuși și să-și simtă originea. De unde inserarea unei teme din „Murka”, împletite cu muzica unei sonate de Haydn.

Concertul se desfășoară într-o singură mișcare care are mai multe episoade.

Englezul Gavin Bryars (n. 1943) este compozitor și contrabasist. Lucrează în sfera jazz-ului, a improvizației libere, cu înclinații spre minimalism, avangardism și muzică experimentală. Primele compoziții sunt într-un fel tributare muzicii lui John Cage (cu care a și studiat), Morton Feldman, Earle Brown și minimalismului. Piesa In nomine, după Purcell, este o lucrare scrisă inițial pentru un ansamblu de viole – în cazul de față adaptată pentru orchestră de coarde. Este o piesă subtilă, misterioasă, care este deliberat reținută ca intensitate, luând în considerare sonoritatea ansamblului de viole.  Deci și în cazul variantei pentru orchestră de coarde nuanțele sunt scăzute. De principiu, Gavin Bryars folosește în lucrările sale instrumentele cu timbruri grave – în opera Medeea apar doar viole, violoncele și contrabasuri. Autorul susține că amestecul sonorităților celor șase instrumente din In nomine este cel pe care l-a preferat în multe împrejurări.

Istoria temei intitulate In Nomine este foarte veche. Melodia s-a deprins cu timpul din missa Gloria tibi Trinitas de John Taverner (1490-1545) și a început să fie folosită de alți compozitori sub formă de cantus firmus (temă principală) în lucrări polifonice devenind un adevărat gen muzical. Printre ultimii care l-a cultivat în secolul 17 a fost Henry Purcell, dar lucrarea lui este foarte diferită față de cea a predecesorilor. El dezvoltă tema într-o manieră ne mai întâlnită până atunci, realizând un fel de „Fantasia” în șase secțiuni, cu o tratare contrapunctică sofisticată și foarte expresivă. Aceasta este varianta care i-a servit ca model lui Gavin Bryars. In nomine a fost și este folosit pe scară largă și de compozitorii post-romantici (R.Strauss) și contemporani (Ferneyhough, Kurtag, Rihm, Sciarrino, Hokosawa etc.).

Mikhail Gurewitsch (n. 1975) compozitor și violonist de origine rusă, trăiește actualmente în Germania. A înființat Orchestra de Cameră DOGMA (2004). Lucrarea Șapte ritmuri pentru glorie, a fost scrisă special pentru a sărbători prima apariție a Orchestrei la festivalul „Enescu” din acest an. Este deci o premieră mondială. Lucrarea este scrisă în stilul Muzicii Minimaliste și are în vedere legătura dintre muzică și cuvânt – o legătură pe plan virtual căci vorbirea sau cântatul cu vocea nu sunt implicate fizic, cântă doar instrumentele. Ideea generală a acestor șapte piese foarte scurte, ce se înlănțuie fără pauză, este să creeze, pentru cei care aud micile fragmente „de poezie” sonoră, aceeași senzație ca o recitare efectivă. Cele Șapte secțiuni sunt: Ieșire, Cădere, Teamă, Zburând, Fulgerare, Final, Intrare. (Explicații oferite de autor.)

Lucrarea „Când Ingrid l-a întâlnit pe Capa” aparține compozitorului englez de Michael Nyman (n. 1944) pentru noul album DOGMA#4 – ″BRITISH.NOW!″ al orchestrei de cameră DOGMA. Prin intermediul acestei lucrări suntem introduși muzical emoțional în relația dintre marea actriță Ingrid Bergman și celebrul fotograf de război Robert Capa. Realitate sau ficțiune, această love affair – „poveste de dragoste” – a devenit faimoasă prin romanul scris de Chris Greenhalgh: Seducând-o pe Ingrid Bergman (Seducing Ingrid Bergman). În 2005, la aniversarea centenarului nașterii actriței, a fost prezentat un film documentar realizat de regizorul suedez Stig Björkman, Eu sunt Ingrid (I am Ingrid), film pentru care Nyman a scris coloana sonoră. În noul său opus, Nyman ne conduce prin etapele relației foarte complicate dintre cele două mari personalități. În varianta de concert din 2019, muzica a fost transcrisă pentru cvartet de coarde.

Articol realizat de Corina Bura