Clara Cernat

CLARA CERNAT și-a făcut debutul la vârsta de 15 ani, ca solistă alături de Orchestra Simfonică din Arad. O rapidă evoluție a condus la câștigarea a cinci premii internaționale în Franța, Germania și Italia, iar apoi spre o intensă activitate solistică și numeroase înregistrări.

O reprezentantă a școlii violonistice românești de mare valoare, Clara Cernat a studiat cu Ștefan Gheorghiu la Academia de Muzică din București, unde a fost distinsă cu nata maximă la numeroase discipline, incluzând vioara, muzica de cameră, forme, armonie, istoria muzicii, muzica folclorică. Câștigând diferite burse, a avut posibilitatea de a-și aprofunda cunoștințele muzicale la Academia Internațională de Muzică din Bonn, Germania, unde a fost distinsă cu diploma programului special Europe’s Greatest Talents (la clasa prof. Igor Ozim), și la Ecole Supérieure de Violon Tibor Varga din Sion, Elveția (la clasa prof. Tibor Varga).

Cariera sa a luat avânt după câștigarea premiului I la concursurile J.S. Bach și Città di Andria, și premiul al II-lea și premiul special Mozart la Concursul Internațional Kloster Schöntal.

Este invitată frecvent de către orchestrele filarmonicilor din România, alături de care a interpretat concertele de Mozart, Ceaikovsky, Mendelssohn, Saint-Saens și Bruch. De asemenea, este o foarte căutată interpretă de muzică de cameră, atât ca și violonistă, cât și ca violistă, fiind apreciată în special pentru interpretările lucrărilor lui George Enescu.

Împreună cu Thierry Huillet, pianist și partener de scenă și de viață, a fondat un Duet, cântând în lumea întreagă și făcând frecvente înregistrări pe CD și DVD.