CON O CONTRO LA CORRENTE, CU SAU ÎMPOTRIVA CURENTULUI

Concertul desfășurat în dimineața penultimei zile din cea de-a XXV-a ediție a Festivalului “George Enescu” a umplut aproape în totalitate Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă din București, strângând laolaltă curioșii, iubitorii și practicienii muzicii vechi. Orchestra Controcorrente – un ansamblu care cântă pe instrumente de epocă, născut relativ recent dar format din muzicieni consacrați pe scenele festivalurilor de profil – a prezentat, alături de clavecinistul Andreas Staier, un program dedicat familiei Bach, care a conturat într-o manieră impecabilă adevărata definiție a Preclasicismului – acea scurtă perioadă de tranziție care descrie în mod sugestiv momentul de apus al Barocului și cel de răsărit al Clasicismului. Concertul, care face parte din seria Enescu și contemporanii, a inclus, pe lângă lucrări emblematicele semnate de Johann Sebastian Bach –  Concertele brandenburgice nr.4 BWV 1049 și nr.5 BWV 1050, Concertul pentru clavecin nr. 4 în La major BWV 1055 și  Preludiul și Fuga în Mi major BWV 878 – partea a celui de-al doilea caiet al Clavecinului Bine Temperat, o serie de lucrări aparținând fiilor – Concertul pentru două clavecine în Fa major Wq. 46 compus de Carl Philipp Emanuel Bach, alături de Sinfonia în sol minor op. 6 nr. 6 a lui Johann Christian Bach și de Sinfonia în Re major Fk. 64 aparținând lui Wilhelm Friedemann Bach.

Constituit dintr-un număr minim de elemente, ansamblul care are ca profesie de credință renunțarea voită la figura dirijorului, se distinge prin versatilitatea de care unii dintre muzicienii ce îl compun dau dovadă. Această versatilitate rezultă chiar din citirea programului de sală. Așadar, Emiliano Rodolfi și Roberto De Franceschi alternează oboiul baroc cu flautul traversier și recorder-ul (sau flautul dulce denumit și blockflöte), în timp ce Alessandro Nasello înlocuiește fagotul cu recorder-ul, întărind astfel principiul după care ansamblul se ghidează – acela al muzicianului complet și complex. Minunată a fost conducerea violonistei Alfia Bakieva, care a împletit rolul de solist (în cele două concerte brandenburgice) cu cel de parte integrantă a ansamblului, în ornamentația căreia am regăsit influențele unuia dintre cei mai importanți violoniști de profil, Enrico Onofri.

Programul deosebit de bogat al concertului debutează cu Sinfonia în Re major de Wilhelm Friedemann Bach, o lucrare în trei părți plină de vitalitate, seninătate și bucurie care, în viziunea autentică a orchestrei Controcorrente, încearcă și reușește să anime publicul ascultător. Balansul sonor perfect realizat între secția bine reprezentată a basului continuu și melodia cristalină a vocilor înalte, alături de culoarea adusă de cei doi corni naturali, dau interpretării acea notă de veridicitate. Însă, fără a știrbi cu nimic din sonoritatea Sălii Mici a Palatului, cu siguranță ne-am fi bucurat ca acest repertoriu să beneficieze de acustica perfectă a Ateneului Român.

Concertul pentru clavecin nr. 4 în La major BWV 1055 al lui J.S. Bach l-a adus în scenă pe Andreas Staier, specialist al fortepiano-ului și clavecinist consacrat. Acesta a propus o versiune sensibilă care a emoționat, transportând publicul în universul lui Bach tatăl, dar care a avut și anumite elemente de instabilitate. Acestora s-a adăugat deprecierea treptată a acordajului clavecinului în registrul acut, știrbind, din nefericire, bună parte din interpretare.

Preludiul și Fuga în Mi major BWV 878 au restabilit echilibrul emoțional și au contribuit la completarea imaginii lui Bach pe care Staier o sugerează, adăugând în lista atributelor definitorii, caracterul maiestuos. Totodată, lucrarea a făcut trecerea către următoarea fațetă a personalității lui Bach, Concertul brandenburgic nr.4 BWV 1049, care i-a avut ca soliști pe Alfia Bakieva, Emiliano Rodolfi și Alessandro Nasello. Sunetul suplu și elegant al celor două instrumente de suflat, aflat în contrast cu cel al viorii – de această dată foarte personal și virtuoz al Alfiei Bakieva – au fost elementele care au evocat o interpretare tinerească și vie, o viziune îndepărtată de imaginea monumentală pe care personalitatea lui Bach o transmite.

Partea a doua a programului s-a deschis cu lucrarea lui Carl Philipp Emanuel Bach, Concertul pentru două clavecine în Fa major Wq. 46 – o lucrare care ar fi trebuit să fie vârful de lance al întregului program, aducându-i împreună pe Andreas Staier și pe clavecinistul ansamblului Controcorrente, Luca Quintavalle. Însă erorile logistice nu au făcut posibilă această colaborare. Diferențele de acordaj dintre cele două clavecine au umbrit întreaga concepție a celor doi muzicieni, disconfortul lor și al publicului fiind sesizabil.

Cel de-al doilea Concert brandenburgic din program a produs și o schimbare în alegerea clavecinului principal. Astfel, cei trei soliști au regăsit punctul focal comun, unde intervențiile și cadențele pline de virtuozitate ale lui Quintavalle au tăiat respirația, sunetul pastelat al lui Rodolfi a topit orice urmă de gheață, iar expansivitatea și euforia sunetului Alfiei Bakieva au contaminat cu bună dispoziție întregul public.

Sinfonia în sol minor op. 6 nr. 6 de Johann Christian Bach a închis cercul deschis de lucrarea fratelui său Wilhelm Friedemann și a adus ultima tușă tabloului zugrăvit de către orchestra Controcorrente familiei Bach. A fost o călătorie în voia curentului și, deopotrivă, împotriva lui, care a lăsat o ușă deschisă către Clasicism, prefigurând un va urma.

Articol realizat de Andreea Țimiraș