… cu concursul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, aflate sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, dirijorul principal al Filarmonicii. În program, „Peer Gynt” op. 23 de Grieg și Oratoriul „Strigoii” de Enescu. Asocierea celor două lucrări este motivată de șeful de orchestră într-un interviu acordat pentru Agenda festivalului: „Am ales lucrarea lui Grieg pentru că, atât în „Peer Gynt”, cât și în „Strigoii”, este vorba despre o călătorie inițiatică. Dacă Peer Gynt umblă prin toată lumea pentru a se întoarce apoi în Norvegia și a se descoperi pe sine acolo, Arald ajunge și el la o cunoaștere de sine după pierderea Reginei. Există, așadar, o conexiune ideatică între piese și, chiar dacă limbajul este foarte diferit, atmosfera rămâne cumva aceeași.”
Făcând parte din tânăra generație de dirijori români, dr. Gabriel Bebeșelea a depășit stadiul de speranță, afirmându-se pe multe podiumuri internaționale și se recomandă în egală măsură drept un cercetător asiduu într-ale muzicii și lucrărilor pe care le conduce. Este un intelectual al baghetei și faptul se vede în gândirea cu care abordează lecturile. Cu gestică elegantă, nespectaculoasă, însă precisă prin indicațiile pe care le direcționează către pachetele de instrumente, descriptiv, dar cu explozii neașteptate, Bebeșelea este un constructor de imagini picturale, pe care le-a realizat cu orchestra lui, aflată în după-amiază de grație. Ceea ce n-a reușit pe de-a-ntregul a fost îmbinarea dramaturgică dintre muzică și textul rostit de naratorul Vlad Ivanov, cu ziceri la microfon în variații de sonoritate. Reglajul electronic ar fi trebuit mai bine echilibrat. Soprana Rodica Vică a abordat visător Cântecul lui Solveig dar, cu vocea ușor neîncălzită, a avut pe alocuri o intonație mai nesigură.
Oratoriul „Strigoii” este un mixtum-compositum venind dinspre trei autori. Desigur, la bază, junele de 35 de ani George Enescu, care a abandonat în epocă acest opus pianistic, terminat fiind de Cornel Țăranu (deceniul 1970-80) și orchestrat ulterior de Sabin Păutza în forma actuală, tot fără cor, dar care s-a prezentat în primă audiție mondială în 2019 la Berlin. La Ateneu am asistat la premiera românească.
Folosind multă declamație, care nu aduce cu Sprechgesang-ul, ci mai mult cu recitarea artistică a poemului eminescian-sursă, soliștii au avut puțin de cântat. Basul Alin Anca (Naratorul) s-a văzut ușor acoperit de orchestră la început, pentru registrul grav, ca și tenorul Tiberius Simu (Arald), după care vocile lor frumoase au ieșit în evidență. (Tenorul Simu, după o activitate prodigioasă în teatrele lirice, a căpătat acum culoare vocală de baritenore.) Puține intervenții cântate au avut și soprana Rodica Vică (Regina) sau baritonul Florin Estefan (Magul). Instrumentiștii au urmat cu rigoare concepția epică a șefului de orchestră, cu culminații impresionante în secțiunea „Rege, a venit Maria” și final.
În efortul de recuperare integrală a creației enesciene, Oratoriul „Strigoii”, pe versuri de Eminescu, este un câștig, iată, deja recunoscut internațional prin înregistrarea la Casa de discuri Capriccio.
Înainte de concert, a avut loc în foyerul Ateneului Român lansarea unui volum important, „Constantin Silvestri în cronici și interviuri, 1930-1959” cuprinzând documente adunate, îngrijite și adnotate de Cristina Ligia Enășescu, 432 de pagini, București, Editura Institutului Cultural Român, 2021. Avându-l ca amfitrion pe pianistul și dirijorul Iosif Ion Prunner, Președintele Fundației Constantin Silvestri, reuniunea i-a avut drept invitați pe Mirel Taloș, Președintele Institutului Cultural Român, pianista Lena Vieru Conta, compozitorul Sabin Păutza și pe autoarea cărții. Volumul are la început câteva cuvinte introductive scrise de Dan Dediu (Portrete într-o expoziție), Diana Moș (O pagină de istorie), Mihai Cosma (Pierderea lui Silvestri), Cristina Ligia Enășescu (Constantin Silvestri-omul și artistul), urmate de cronicile și interviurile din perioada „românească” 1930-1959, capitolul „Ei l-au cunoscut” (impresii de muzicologul Petre Codreanu, pianistul și compozitorul Valentin Gheorghiu, prof. Nicolae Maxim, primul flautist al Filarmonicii bucureștene, violonistul Varujan Cozighian, coregraful Adina Cezar, profesoara de harpă Margareta Prunner-Ignătescu). Iconografia bazată în principal pe Arhiva Iosif Ion Prunner, Anexele – scrisori, gânduri, lista opusurilor și a concertelor dirijate, discografia, bibliografia și Tabelul cronologic al articolelor și interviurilor din volum întregesc conținutul unei cărți complexe, care restituie cititorilor, muzicieni, istoriografi, melomani, documente de însemnătate referitoare la marele dirijor și compozitor Constantin Silvestri, artist despre care Iosif Ion Prunner notează că „face parte din panteonul cultural al României și, îndrăznim să afirmăm, din cel universal. Forța lui artistică este din zona genialității…” De citit și studiat neapărat.
Articol realizat de Costin POPA
