Europa Galante

Europa Galante a fost fondată în 1990 din dorința directorului muzical Fabio Biondi de a alcătui un ansamblu italian care să interpreteze la instrumente originale muzică barocă și repertoriu clasic. Ansamblul interpretează muzică de cameră, cum ar fi de exemplu sonatele pentru coarde ale compozitorilor italieni din secolul al XVII-lea.

Europa Galante a cântat în multe dintre marile săli de concerte și teatre ale lumii, printre care: Scala din Milano, Academia Santa Cecilia din Roma, Suntory Hall din Tokyo, Concertgebouw din Amsterdam, Royal Albert Hall din Londra, Musikverein din Viena, Centrul Lincoln din New York și Opera din Sydney şi a avut turnee în Australia, Japonia, Europa, Canada, Israel, Statele Unite ale Americii și America de Sud.

Repertoriul Europa Galante include Agripina și Imeneo de Handel, Bazajet, Ercole sul Termodonte, Oracolo in Messenia de Vivaldi și multe lucrări instrumentale de dinaintea secolului al XVIII-lea. Ansamblul e interesat și de oratoriile lui Alessandro Scarlatti (Clori, Dorino e Amore) sau de opere precum Massimo Puppieno, Il Trionfo dell’Onore, La Principessa Fedele și Carlo Re d’Allemagna.

Ansamblul s-a bucurat de recunoaștere și apreciere încă de la lansarea primului disc, dedicat concertelor lui Vivaldi, reușind să adune în palmares o listă impresionantă de premii: Choc din partea Le Monde de la Musique, 5 Diapazoane de Aur, Diapazonul de Aur al anului și nominalizări la categoria discul anului în Spania, Canada, Elveția sau Finlanda, cât și Marele Premiu al Academiei Charles Cros din Paris. În 1998, după o îndelungată colaborare cu casa de discuri franceză Opus 111, Europa Galante a semnat un contract cu Virgin Classics.

Europa Galante a primit două nominalizări la premiile Grammy: „Concerti con molti strumenti” de Vivaldi (2004), Bajazet de Vivaldi (2006). Cel mai recent disc, opera „L’Oracolo in Messenia” de Vivaldi a primit Diapazonul de Aur și s-a bucurat de aprecieri din partea criticii.

Europa Galante are rezidență artistică la Fondazione Teatro Due din Parma.