Gil Shaham

Gil Shaham este unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru; tehnica impecabilă combinată cu căldura sa inimitabilă și generozitatea spiritului i-au consolidat renumele de maestru american. Câștigător al Premiului Grammy, numit și „Instrumentistul Anului” de către Musical America, este căutat în întreaga lume pentru concerte cu orchestre și dirijori importanți, și susține în mod regulat recitaluri și apare alături de ansambluri pe marile scene de concert și la festivaluri de prestigiu.

Momente importante ale ultimilor ani includ înregistrarea apreciată și concertele în care a interpretat Sonatele și partitele complete pentru vioară solo de J.S. Bach. În următoarele sezoane, pe lângă promovarea acestor lucrări solo, se va alătura pianistului său Akira Eguchi, partener de mult timp, în recitaluri în America de Nord, Europa și Asia.

Printre orchestrele cu care concertează în mod regulat se numără Filarmonica din Berlin, Orchestrele Simfonice din Boston, Chicago și San Francisco, Orchestrele Filarmonice din Israel, Los Angeles și New York, Orchestra din Paris, precum și rezidențe de mai mulți ani cu Orchestrele din Montreal, Stuttgart și Singapore . De asemenea, domnul Shaham își continuă explorarea lucrării „Concerte pentru vioară din anii 1930” cu orchestra, incluzând lucrările lui Barber, Bartok, Berg, Korngold, Prokofiev, printre multe alții.

Domnul Shaham are mai mult de douăzeci de CD-uri înregistrate, atât în concert cât și solo, câștigând mai multe premii Grammy, un Grand Prix du Disque, Diapason d’Or și Gramophone Editor’s Choice. Multe dintre aceste înregistrări apar sub egida Canary Classics, casă de discuti pe care a fondat-o în 2004. CD-urile sale includ Concertele pentru vioară din anii 1930, Lucrări virtuoase pentru vioară, Concertul pentru vioară al lui Elgar, Melodii ebraice, The Butterfly Lovers și multe altele. Cea mai recentă înregistrare a sa, volumul 2 din seria Concerte pentru vioară din anii 1930, ce include Concertul pentru vioară de Prokofiev și Concertul Nr. 2 pentru vioară de Bartok, a fost nominalizat la Premiile Grammy. El va lansa o nouă înregistrare a concertelor de Beethoven și Brahms cu The Knights în 2020.

Domnul Shaham s-a născut în Champaign-Urbana, Illinois, în 1971. S-a mutat împreună cu părinții săi în Israel, unde a început studiile de vioară cu Samuel Bernstein de la Academia de Muzică Rubin la vârsta de 7 ani, primind burse anuale din partea Fundației Culturale America-Israel. În 1981, a debutat cu Orchestra Simfonică a Ierusalimului și cu Filarmonica Israelului, iar în anul următor a luat Premiul I la Concursul Claremont din Israel. Ulterior, a primit o bursă de studiu la Juilliard și a studiat și la Universitatea Columbia.

Gil Shaham a primit o bursă Avery Fisher pentru carieră în 1990, iar în 2008 a primit râvnitul premiu Avery Fisher. În 2012, a fost numit „Instrumentistul Anului” de Musical America. Cântă pe vioara Stradivarius „Contesa Polignac” din 1699 și locuiește în New York cu soția sa, violonista Adele Anthony, și cei trei copii ai lor.