Interviu cu organistul și dirijorul HANSJÖRG ALBRECHT
De-a lungul timpului ați susținut concerte în mari centre muzicale ale lumii, în catedrale, biserici și ați participat la renumite festivaluri de muzică din Europa. Veți fi pentru prima dată pe scena Festivalului „George Enescu” din București?
H.A.: Da, într-adevăr vin pentru prima dată la București. Sunt originar din fosta RDG. Am fost membru al corului de băieți din Dresda, Dresdner Kreuzchor, și am avut multe concerte atunci în Polonia, Bulgaria, Rusia, dar nu și în România. Cunosc o mulțime de lucruri legate de istoria Festivalului „George Enescu”, de istoria României, momentele din 1989, situația politică. Am și câțiva prieteni muzicieni din România. Sunt bucuros să vin la București și vă asigur că vin cu inima deschisă , gata să văd și să aflu mai multe.
Suntem nerăbdători să vă vedem și să vă ascultăm în concert pe scena Festivalului „George Enescu”! Ați ales pentru această ediție lucrarea lui J.S.Bach – Patimile după Ioan. Face parte din noile proiecte pe care le aveți cu Münchener Bach-Chor și Münchener Bach Orchestra?
H.A.: Oratoriul Patimile după Ioan este una dintre cele mai importante, faimoase lucrări din repertoriul orchestrei și corului încă de la început, de când Carl Richter le-a înființat în 1954. Dar ceea ce vom prezenta la București este o versiune specială, propria mea versiune. După cum știți, J. S. Bach a compus acest oratoriu pentru a fi cântat inițial la Biserica Sf. Thomas din Leipzig dar a fost interpretată de fapt pentru prima oară în 1724 la Biserica Sf. Nikolai. Bach a compus patru versiuni iar eu am creat o altă versiune, folosindu-mă de toate cele patru. În mod normal, concertul durează cam două ore dar în acest caz durează două ore și jumătate. Această versiune este o noutate absolută.
Știu că v-ați întâlnit pentru prima dată cu muzica sacră în copilărie. Ce a însemnat acest lucru pentru evoluția personală dar și pentru cariera muzicală?
H.A.: Muzica sacră este un mod aparte de a vedea viața noastră. Nașterea și moartea sunt cele mai importante momente. Copiii îndeosebi trebuie să știe că sunt multe momente în care trebuie să ne luăm adio de la diferite lucruri, situații, persoane și să o facem cu inima. După mine, credința îi poate ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine cu inima rosturile lumii.
Ați rămas profund atașat de muzica sacră. Cum vedeți rolul muzicii sacre în lumea contemporană, mai cu seamă când se cântă într-o sală de concert și nu în biserică ori catedrală?
H.A.: Cred că mesajul este același. Isus este cu tine. Nu știu dacă îl cunoașteți pe Peter Schreier. A fost un tenor și un dirijor faimos. S-a stins din viață în urmă cu doi ani. Acum câțiva ani, când am lucrat împreună, am vorbit despre o situație specială petrecută în 1985, în fosta RDG, când a cântat chiar Patimile după Ioan, cred, într-o sală de concerte din Dresda. Curgeau scrisorile și mesajele în care oamenii întrebau chiar acest lucru, de ce se cântă oratoriul într-o sală de concerte și nu în biserică? Iar el a răspuns că Oratoriul, muzica lui Bach sunt pentru toată lumea. Toată lumea poate înțelege mesajul de bază care este despre viață. În privința calității muzicii, a acusticii într-o sală de concert, de cele mai multe ori spectacolul este mai interesant. Auzi mai multe detalii, te concentrezi pe muzică și nu pe spațiul sacru al bisericii. Cred că este foarte important să cânți această muzică și să transmiți mesajul către oamenii din întreaga lume.
Considerați că în lumea contemporană, în care lucrurile se schimbă cu mare viteză, muzica sacră mai poate reprezenta o atracție pentru tânăra generație?
H.A.: Da, poate fi în continuare o atracție dar tinerii trebuie să își găsească drumul spre muzica sacră. Noi avem mulți tineri atât în cor cât și în orchestră. Cred că muzica lui Bach este de mare ajutor. Bach este compozitorul din muzica clasică cel mai mult interpretat în întreaga lume, mai mult decât Mozart. Cred că tinerii pot înțelege repede mesajul muzicii lui, mai ales fără text. Unele pasaje din muzica sa sunt ca o partitură a întregii noastre vieți.
Vorbind despre Bach, ce a însemnat și ce înseamnă el pentru dumneavoastră?
H.A.: Știți că pentru Tom Koopman, muzica după Mozart nu mai există. Pot să înțeleg acest punct de vedere dar pentru mine ea este deschisă până în secolul 21. Îmi place să cânt Bach, foarte des, dar și Mahler, Șostakovici și alții, pentru ca apoi să revin la Bach. Mai cu seamă când lucrez la programele de transcripții pentru orgă, cânt bucăți scurte de Bach în fiecare zi, și asta e ca o întoarcere la izvoare, la sursa vieții. Bach este precum apa pentru mine iar ca muzician, ca dirijor și instrumentist, este o mare șansă, un dar imens să pot cânta această muzică fabuloasă. Cel mai important lucru pentru mine este să am muzica lui Bach și a celorlalți compozitori în inimă, de fiecare dată. Nu am nevoie de doctorii pentru inimă sau pentru cap, pentru că muzica ține loc de toate acestea. Pentru mine, cel mai bun lucru din viața mea este că pot face muzică și pot să cânt îndeosebi Bach.
Sunteți foarte cunoscut ca organist, clavecinist, dirijor dar aveți o anumită experiență și în calitate de cântăreț, de când erați membru în cor. Vorbim deci despre o activitate cu multiple orizonturi. Ce vă atrage către această diversitate, o diversitate care se regăsește și în alegerea repertoriului muzical?
H.A.: Atunci când cânți, ai propriul instrument, chiar în interiorul tău. Experiența mea ca membru al corului de băieți din Dresda a fost foarte intensă și puternică. Îmi folosește foarte mult și acum. Pot cânta la repetiții orice voce din cor, orice parte solistică și în felul acesta pot să arăt celorlalți ce îmi doresc ca interpretare. Pentru mine, vocea este un instrument special. Este cel mai vechi instrument din lume! Și este absolut fantastic să pot lucra astfel cu soliștii și corul, care reprezintă pentru mine o altă parte a orchestrei. Eu nu sunt un dirijor tipic de cor. Pentru mine sunetul corului este ca cel al unei orchestre dar cu text. Este o diferență în a lua startul unei fraze muzicale cu vocea față de startul la vioară sau la oboi și trompetă. Pentru mine este important să le arăt tuturor această diferență și ce putem face când cântăm împreună. Înțelegerea respirației, înțelegerea momentului de liniște dinaintea muzicii pentru mine este foarte importantă. Iar ca dirijor, această cunoaștere și înțelegere a lucrului cu vocea îmi conferă un deosebit confort.
Ce v-a atras către dirijat? De ce ați vrut să fiți dirijor?
H.A.: Încă de când eram copil, ca membru al corului de băieți, am avut acest vis, de a lucra cu un grup mare de muzicieni și de a crea, de a transmite împreună un mesaj către ceilalți oameni. Mai târziu am început să studiez orga și dirijatul. Trebuie să vă spun că eu nu am urmat un model tipic de carieră muzicală. Mi-am făcut propriul model. Când am început să cânt la orgă și să am concerte multe, atât ca solist dar și cu orchestra, mi-am pus întrebarea unde vreau să ajung, încotro mă îndrept. Perspectiva era de a ajunge corepetitor, capelmaistru, apoi director general muzical. Aveam douăzeci și ceva de ani și mi-am spus că asta nu este calea mea. Cântam mai mult la orgă atunci, dirijam mai puțin și, la un moment dat, m-am gândit să le combin. Pentru mine, a face cele două activități deodată este ca înotul unui pește în ape diferite. Am nevoie să fiu singur cu instrumentul, având întreaga experiență a dirijatului cu diferite orchestre, diferite muzici și stiluri. Am acum un mare proiect legat de transcripțiile pentru orgă ale simfoniilor lui Bruckner, de încheiat până în 2024. Lucrul cu orchestra, atunci când dirijez simfoniile lui Bruckner, este foarte important pentru mine și ca organist atunci când cânt transcripțiile. Când ești solist, pe scenă, în fața a sute de oameni, ești complet dezgolit, ești tu singur cu muzica, cu inspirația ta… apoi mergi în fața orchestrei, a corului și totul se schimbă. Pentru mine este grozav acest schimb, acest du-te vino. Am cântat muzică barocă la piano, la clavecin și la orgă. Transmit celorlalți mesaje despre direcția în care vreau să meargă interpretarea prin întreg corpul meu și modul diferit în care cânt. Muzica barocă este plină de emoții. Ai partitura, cunoști alfabetul, gramatica muzicii dar apoi ești liber, ești liber să improvizezi. Îmi place să fiu absolut liber în timpul concertului. Avem desigur o versiune la repetiția generală dar apoi e momentul să sari în necunoscut și să zbori. Așa văd eu lucrurile. Nu este ușor pentru orchestră, nici pentru cor dar ei îmi cunosc stilul și știu că îmi place să schimb mereu. Cred că muzica poate fi proaspătă tot timpul și sper să fie așa și la București.
Interviu realizat de Sorina Man
