Unul dintre cei mai aclamați compozitori contemporani britanici, Iain Bell se află pentru a doua oară în cadrul programului Festivalului Enescu. La această ediție, Bell este prezent cu lucrarea The Hidden Place, ciclu de cântece pentru soprană și orchestră, care va fi interpretată pe 3 septembrie, pe scena Sălii Palatului de celebra soprană Diana Damrau, alături de London Symphony Orchestra. “De la un cântecel scurt pentru fluier compus la vârsta de cinci ani, am ajuns să compun acum cea de-a patra operă”, povestește compozitorul care nu provine dintr-o familie de muzicieni, într-un interviu acordat pentru site-ul Festivalului.
A consemnat Bianca L. Nica
Suntem onorați să avem una dintre lucrările dumneavoastră în programul ediției din 2019 a Festivalului George Enescu! Prima vizită în România a avut loc cu ocazia ediției din 2017 a Festivalul, când Adela Zaharia a interpretat scena nebuniei din lucrarea de operă A Harlot’s Progress. Cum ați primit prima invitație în cadrul Festivalului și ce părere aveți despre revenirea care va avea loc în toamna acestui an cu o nouă lucrare, de această dată interpretată de faimoasa soprană Diana Damrau?
Participarea mea în cadrul Festivalului Enescu a avut loc datorită maestrului Sitkovestsky. Dânsul mi-a ascultat muzica și a dorit să o includă în programul său, ceea ce m-a bucurat și onorat. Interpretarea Adelei a fost extraordinară. Ea a înțeles în totalitate cerințele lingvistice, muzicale și dramatice ale acestei lungi scene și a fost uimitoare. Merită tot succesul de care are parte. Este mereu o bucurie să ascult interpretări noi, diferite. Fiecare dintre acestea are farmecul propriu.
Cum s-au desfășurat acești doi ani pentru dumneavoastră? Ce au adus nou în creația lui Iain Bell?
Am fost foarte ocupat în acești aproape doi ani care au trecut de la prima mea prezență în cadrul Festivalului George Enescu. Am avut parte de o nouă colaborare cu Adela Zaharia, care a fost protagonista premierei absolute a Concertului pentru Soprană de Coloratură Aurora în cadrul Proms din anul 2018. De asemenea, a avut loc premiera celei de-a patra lucrări de operă pe care am compus-o, Jack the Ripper, la English National Opera, în martie 2018, iar acum aștept cu nerăbdare premiera celei de a cincea, Stonewall, la New York City Opera, la comemorarea celei de-a 50-a aniversări a revoltelor de la Stonewall. Mă simt cu adevărat binecuvântat!
Când ați început să studiați muzica și cum v-ați descoperit această vocație?
Încă de la o vârstă foarte fragedă, părinții mei au descoperit că am acest talent muzical. Reușeam să rețin și să reproduc fragmente muzicale pe care le auzeam o singură dată. Nu fac parte dintr-o familie de muzicieni, dar părinții m-au susținut mult, și pe mine și pe frații mei. Singurul „muzician” al familiei a fost bunicul matern care, în timpul armatei, în anii 1940, cânta la cimpoi. Studiile muzicale au început pentru mine cu asimilarea notelor muzicale în școala primară.
Când a avut loc momentul în care ați știut că veți merge pe drumul compoziției și ce v-a inspirat să vă îndreptați în această direcție? Care sunt compozitorii care au influențat propriul dumneavoastră limbaj muzical și de ce?
Imediat ce am învățat notele muzicale, am început să compun. În jurul vârstei de cinci ani, cred. Nu știam la acea vreme că ceea ce fac este „compoziție”, ci era doar un alt mod de a mă exprima. La vârsta respectivă, copiii fac doar ce simt. Pe măsură ce am crescut, compozițiile mele au crescut odată cu mine în complexitate, iar cei din jur m-au încurajat să continuu. Știam încă din adolescență că asta este ceea ce-mi doresc să fac toată viața. Nu m-am gândit de la început că voi ajunge să-mi câștig astfel existența. Printre compozitorii care m-au influențat se numără Britten (instinctul său dramatic și scrierea pe texte englezești), Berg (paleta de emoții prezente în muzica sa și tehnicile sale în orchestrație), Strauss (scriitura sa pentru vocea feminină), Ravel, Ligeti și Penderrecki (coloritul lor orchestral). Din punct de vedere armonic, prefer muzica ce mă surprinde, care mă conduce în locuri neașteptate. Uneori, mă simt cel mai bine ascultând compozitori ai perioadei medievale, precum Leonin, Perotin, Machaut, Dunstable, perioadă ce precedă apariția tonalității și regulilor armoniei tonal funcționale.
Stilul meu compozițional este într-o continuă evoluție, fără ca eu să realizez sau să mă străduiesc în acest sens. Cu cât compun mai mult, cu atât stilul compozițional devine mai rafinat, consider. De la un cântecel scurt pentru fluier compus la vârsta de cinci ani, am ajuns să compun acum cea de-a patra operă!
Cum vă alegeți subiectele pentru lucrările de operă și pentru ciclurile de lieduri? Care sunt temele sociale, curentele artistice care vă inspiră?
Mi-am dorit să creez o trilogie de opere londoneze, A Harlot’s Progress, A Christmas Carol și Jack the Ripper, iar subiectele variază de la lucrare la lucrare. De obicei, mă sfătuiesc și cu soliștii care urmează să interpreteze premiera absolută a lucrării. Sunt foarte interesat să explorez în lucrările mele legătura perpetuă dintre sex și moarte. De asemenea, doresc să trag un semnal de alarmă în ceea ce privește femeia, care a fost pe parcursul istoriei maltrată de bărbați.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră prima operă pe care ați compus-o, A Harlot’s Progress, cu premiera în anul 2013? Ce v-a făcut să alegeți un subiect atât de controversat? Cum ați caracteriza această lucrare din punct de vedere muzical, stilistic?
Lucrarea este „primul meu copil”, este foarte importantă pentru mine. Diana Damrau m-a rugat să compun o operă pentru ea și am stat foarte mult pe gânduri în căutarea unui subiect potrivit. Am intrat în contact cu seria omonimă de gravuri la o expoziție din Londra și am realizat că aceea este povestea pe care doresc s-o spun. A durat aproximativ 18 luni până să duc lucrarea la bun sfârșit. Am compus pentru început liniile vocale, iar apoi le-am orchestrat. În ceea ce privește structura operei, aceasta se desfășoară pe parcursul a 6 scene, corespondente celor 6 gravuri. Orchestra este una romantică standard, formată din aproximativ 40 de instrumente de coarde, instrumente de suflat, harpă și instrumente de percuție. Sunt mult prea implicat pentru a reuși să analizez obiectiv această lucrare din punct de vedere stilistic. Din punct de vedere armonic și tonal, muzica este fluctuantă. Cred că se apropie de curentul verist.
Ediția 2019 a Festivalului George Enescu aduce în fața publicului ciclul de lieduri pentru soprană și orchestră, A Hidden Place. Acesta va fi interpretat de soprana Diana Damrau. Care este povestea acestei lucrări?
Am compus acest ciclu de lieduri orchestrale pentru Diana Damrau acum 10 ani, după multe alte cicluri de lieduri cu pian dedicate, de asemenea, acesteia. Un ciclu de lieduri acompaniate de orchestră părea a fi un pas înainte în colaborarea noastră. Sunt un prieten apropiat al mătușii sale, mezzosoprana Christa Palmer. Ea este cea care mi-a arătat într-o zi câteva poezii pe care le-a scris în anii 1970-1980 despre diferite amintiri petrecute alături de iubitul său, pe parcursul a patru anotimpuri. Frumusețea textelor m-a făcut să-mi doresc încă din primul moment să le transpun în muzică. Acestea evocă atmosfera și frumusețea fiecărui anotimp, fiind o adevărată sursă de inspirație. Așadar, pe parcursul acestei lucrări vom face o călătorie de la blânda ceață de primăvară, prin vara plină de emoții, în melancolia toamnei și bucuria zăpezii care se așterne iarna.
Din punct de vedere vocal, fiind prima lucrare orchestrală pe care am compus-o pentru Diana (înainte de opera A Harlot’s Progress), am avut ocazia de a utiliza și explora posibilitățile enorme pe care vocea acesteia le deține, ceea ce ar fi fost ieșit din comun în contextul unei lucrări camerale. Am profitat în adevăratul sens al cuvântului de potențialul său vocal, încercând să reflect în același timp frumusețea și intimitatea poemelor lui Christa Palmer.
