În premieră se va auzi la București un oratoriu de Enescu, în Festivalul Enescu, interpretat de Filarmonica Enescu
Ați debutat ca dirijor la Festivalul Enescu în 2011, pe când erați încă student. Cum a evoluat cariera dumneavoastră artistică în relație cu Festivalul?
G.B. Am apărut prima dată în seria Muzica secolului XXI, iar acest lucru s-a întâmplat și pentru că îmi place să fac muzica prezentului. Era vorba de un workshop în care membrii juriului Concursului de compoziție corectau și comentau în timp real lucrările înscrise pentru evaluare, le dădeau sfaturi tinerilor compozitori, iar acea experiență a fost și pentru mine foarte benefică, învățând să privesc muzica din mai multe perspective. După aceea am dirijat, desigur, cu totul alte tipuri de muzică, iar între timp am dezvoltat o pasiune pentru studierea manuscriselor din biblioteci, și astfel am ajuns să prezint inclusiv lucrări de George Enescu, ce au culminat la ultima ediție din 2019 cu Pastorale- Fantaisie, o creație absolut fascinantă, scrisă de Enescu la un an după Poema Română. Pot să spun că datorită Festivalului Enescu, dezvoltarea mea muzicală a fost mult mai puternică. Festivalul a făcut ca muzica lui Enescu să fie cântată mai frecvent în străinătate, chiar mai mult decât în România. Dacă în urmă cu 5-6 ani trebuia să negociezi cu orchestrele străine să includă Enescu în stagiunile lor, azi ele sunt cele care îl cer.
Ați anticipat următoarea întrebare, care privește asocierea tot mai frecventă a numelui dumneavoastră cu creația mai puțin cunoscută a lui Enescu, scoasă la lumină și editată cu o frecvență crescută în ultimii ani. La această ediție a Festivalului, veți prezenta un opus neterminat foarte consistent, Oratoriul Strigoii, pe care l-ați înregistrat cu Orchestra Radio din Berlin în 2018. Cum s-a născut această pasiune?
G.B. Nu mă consider un expert în Enescu, ci doar un dirijor foarte curios, iar această curiozitate m-a condus către întrebarea: cum s-a născut compozitorul Enescu? Știm foarte multe despre primele creații ale lui Mozart sau Mendelssohn, copii-minune ca și Enescu, dar știm prea puține despre prima etapă din creația lui Enescu. Studiind acest subiect pe baza manuscriselor, am descoperit că Enescu a reușit în doar trei ani, între vârsta de 13 și 15 ani, să facă sinteza a trei secole de muzică. Având această pasiune, am colaborat tot mai mult cu compozitorul Cornel Țăranu, cel care s-a ocupat să pună cap la cap schițele la Strigoii și să finalizeze această lucrare în anii 1980. Apoi, i-a încredințat-o lui Sabin Păutza pentru a fi orchestrată iar în 2017 am putut să spunem că avem un nou oratoriu de Enescu. Spun nou, pentru că inițial manuscrisul s-a pierdut în graba retragerii Casei Regale la Iași, în timpul Primului Război Mondial. Mult mai târziu, Romeo Drăghici, un apropiat al lui Enescu, l-a găsit și l-a făcut din nou accesibil. Ceea ce mi se pare foarte interesant este că există câteva linii conducătoare comune între Strigoii lui Enescu și poezia omonimă a lui Eminescu, pe care Enescu a realizat de altfel una dintre puținele lucrări din creația sa pe un text în limba română. Dacă pentru Eminescu Strigoii înseamnă un pas intermediar important către Luceafărul, putem spune fără exagerare că pentru Enescu, oratoriul reprezintă veriga lipsă între creația primei perioade și Oedipe, capodopera la care a lucrat vreme de trei decenii.
Cum se explică alăturarea dintre Enescu și Grieg din program?
G.B. Am ales lucrarea lui Grieg pentru că, atât în Peer Gynt, cât și în Strigoii, este vorba despre o călătorie inițiatică. Dacă Peer Gynt umblă prin toată lumea pentru a se întoarce apoi în Norvegia și a se descoperi pe sine acolo, Arald ajunge și el la o cunoaștere de sine după pierderea reginei. Există, așadar, o conexiune ideatică între piese și, chiar dacă limbajul este foarte diferit, atmosfera rămâne cumva aceeași.
Veți dirija acest concert la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, al cărei dirijor principal sunteți din stagiunea trecută. Cum vedeți colaborarea cu filarmonica bucureșteană după acest prim an în fruntea sa?
G.B. Mă bucur că facem împreună acest concert și că în premieră se va auzi la București un oratoriu de Enescu, în Festivalul Enescu, interpretat de Filarmonica Enescu și mă bucur că asta se va întâmpla alături de noii mei colegi. Chiar dacă a fost un sezon zbuciumat și complicat din punctul de vedere al restricțiilor sanitare, de fiecare dată când am venit la Filarmonică m-am bucurat să găsesc un suflu nou și un spirit foarte deschis la anumite căutări sonore, lucruri care mi-au dat și mai mult aplomb în colaborarea cu orchestra. Filarmoniștii au arătat o implicare extraordinară, chiar dacă unele piese erau pentru prima dată abordate de aceștia. De altfel, și în stagiunea viitoare voi propune programe noi, cu un accent deosebit pe muzica lui Enescu din perioada sa de formare, precum și a compozitorilor care l-au influențat.
Activitatea dumneavoastră, ca și a unor iluștri înaintași, precum Pascal Bentoiu, în ceea ce privește punerea în valoare a unor creații enesciene neterminate sau inedite, a produs atât entuziasm, cât și observații critice. Avem dreptul să cântăm muzică de Enescu, dincolo de ceea ce el însuși a considerat că merită să fie făcut cunoscut?
G.B. Revin la ce spuneam mai devreme. Un colos precum Enescu consider că trebuie cunoscut în toate ipostazele sale, pentru a-l putea înțelege mai bine și astfel a-l interpreta mai bine, inclusiv în lucrările sale consacrate. Este corect, este incorect? În istoria muzicii sunt numeroase exemple de lucrări neterminate sau nepublicate în timpul vieții compozitorilor – gândiți-vă numai la Recviemul de Mozart sau la Simfonia a X-a de Mahler – care sunt recunoscute astăzi drept capodopere indiscutabile. Sunt convins că acest lucru se va întâmpla și în privința lui Enescu. Iată, Pastorale-Fantaisie este deja cerută de mai multe orchestre și în această ediție a Festivalului Enescu va fi interpretată de Orchestra Concertgebouw din Amsterdam.
Interviu realizat de Mihai Cojocaru
