Muzeul „George Enescu” (1956) – 65 de ani

Muzeul „George Enescu” a aniversat, la 1 iunie anul acesta, 65 de ani de la înființare, funcționând de atunci până în prezent în Palatul Cantacuzino, de pe Calea Victoriei nr. 141.

Somptuoasa clădire a fost construită în stil eclectic francez de marele latifundiar al sfârșitului de secol XIX, Gheorghe Grigore Cantacuzino, important politician român, supranumit Nababul, datorită colosalei sale averi. Ansamblul arhitectonic s-a realizat conform proiectelor arhitectului Ioan D. Berindei. Picturile murale poartă semnătura unor renumiți artiști, precum Gheorghe Demetrescu Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu și Arthur Verona, iar sculpturile și ornamentațiile sculpturale sunt creația lui Emil Wilhelm Becker. De această remarcabilă clădire, finalizată în 1906, Nababul s-a bucurat doar câțiva ani, pentru că a decedat în anul 1913. Palatul a trecut apoi în posesia fiului său cel mare, Mihail Cantacuzino, și el puternic implicat în viața politică românească. După moartea neașteptată a acestuia, cauzată de un accident de automobil, în 1928, imobilul este moștenit de soția sa, Maria Rosetti-Tescanu, care provenea dintr-o veche familie de aristocrați din Moldova.

Maria Rosetti Tescanu Cantacuzino l-a cunoscut pe George Enescu la Castelul Peleș din Sinaia, unde muzicianul era adesea invitat de Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva). La sfârșitul primei decade a secolului XX, între cei doi tineri s-a înfiripat o frumoasă relație de iubire care a ținut toată viața, deși abia în anul 1937 s-au căsătorit, când muzicianul avea 56 de ani.

Cuplul nu a locuit în Palat, acesta fiind în acea perioadă deja închiriat Consiliului de Miniștri. Se pare că doar aproximativ un an, între 1944-1945, cei doi ar fi locuit în casa din spatele palatului, care inițial avea un rol administrativ.

Spațiile mari și luxoase ale palatului nu se potriveau defel cu firea modestă, înclinată spre introspecție a muzicianului. Pentru el erau suficiente încăperile din casa aflată în spatele palatului sau din locuința sa de la Sinaia. În vila Luminiș, construită (între anii 1922-1926) din veniturile obținute din primul său turneu în America, Enescu și Maruca își petreceau multe din verile lor. Pe placul lui Enescu era și atmosfera liniștită de la Tescani, unde revenea deseori în conacul familiei Tescanu moștenit de soția sa. Aici finalizează capodopera sa lirică Oedipe dedicată Marucăi.

În 1946, ca formă de protest împotriva regimului comunist, cuplul părăsește definitiv țara și se stabilește la Paris. Un an mai târziu, cei doi donează statului român atât vila Luminiș de la Sinaia, cât și domeniul de la Tescani, ambele spre a fi folosite ca loc de odihnă și de creație pentru artiști.

După decesul compozitorului, soția sa nu a mai revenit în țară, trăind ultimii 13 ani în Elveția. Prin avocatul Romeo Drăghici, o cunoștință mai veche a familiei, director al Muzeului „G. Enescu” recent înființat, începe să cedeze muzeului bunuri care i-au aparținut maestrului. Astfel, manuscrisele muzicale enesciene de o valoare inestimabilă, instrumentele, diverse alte documente și obiecte personale constituie o parte semnificativă a patrimoniului Muzeului „George Enescu”.

În anul 1967, printr-un act de donație, Maria Enescu cedează întregul imobil (Palatul Cantacuzino, clădirea din spate, anexele și curtea) statului român reprezentat de Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă pentru muzeul dedicat compozitorului. După moartea lui Romeo Draghici care a avut dreptul să locuiască în casa din spatele palatului, conform aceluiași act de donație, în acest imobil a luat ființă Casa Memorială „G. Enescu”.

Palatul a fost evacuat de regimul comunist la sfârșitul deceniului șapte al secolului trecut, muzeul transformându-se într-o secție a Muzeului de Artă. Totodată, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (U.C.M.R.) – care își avea sediul tot în palat, Enescu fiind printre membrii fondatori ai acesteia (în anul 1920) și primul președinte onorific –, un promotor remarcabil al creației și al muzicii românești, a fost mutată forțat în subsolul Ateneului Român.

În anul 1991, muzeul a redevenit instituție cu personalitate juridică iar U.C.M.R. s-a reîntors în Palatul Cantacuzino, după ce s-au realizat lucrări de reparații cu sprijinul financiar al Uniunii.

Muzeul „George Enescu” a dobândit statutul de muzeu de importanță națională, iar din 2007, preia în administrarea sa vila Luminiș de la Sinaia și conacul de la Tescani. Tot din același an, Palatul Cantacuzino este înscris pe lista monumentelor Patrimoniului European.

Având ca misiune promovarea creației enesciene, dar și a modelului uman reprezentat de personalitatea complexă a muzicianului, Muzeul Național „George Enescu” organizează o diversă paletă de evenimente, cum ar fi: expoziții permanente și temporare, itinerante în țară și străinătate, recitaluri, proiecte de promovare a tinerilor compozitori și a creației muzicale românești, programe educative pentru copii. De asemenea, un obiectiv importat este și cercetarea biografiei lui Enescu valorificate prin publicații de specialitate (volume de muzicologie și partituri cu lucrări inedite).