Prim concertmaistru al Filarmonicii din Berlin, violonistul american Noah Bendix-Balgley a venit prima oară în România ca participant la Concursul „Enescu”, acum un deceniu și jumătate
Cum v-ați întâlnit cu muzica lui George Enescu, cu personalitatea sa muzicală ?
N.B-B.: Când eram foarte tânăr ascultam înregistrările vechilor maeștrii, ale marilor violoniști din trecut și așa am auzit și înregistrări ale lui Enescu – interpretul la vioară și abia apoi am început să iau contact și cu lucrări ale sale, deci să îl descopăr pe compozitorul Enescu, mai ales prin intermediul creațiilor sale pentru vioară: Sonata pentru vioară și alte piese în caracter românesc; așa am început să iau contact cu muzica lui. Apoi am cântat câteva dintre paginile sale pentru vioară și, deasemeni, în orchestră i-am cântat Rapsodia și alte partituri de acest gen. De-a lungul anilor am ajuns să îi cunosc mai bine creația și îmi place foarte mult; eu sunt foarte interesat de compoziții care au aceste rădăcini în muzica folclorică și de aceea îmi place foarte mult creația lui în caracter românesc.
Ați interpretat muzica lui Enescu cu orchestre din Statele Unite sau din Europa?
N.B-B.: Cu orchestre din amândouă zonele. Pe când eram mai tânăr, am ajuns deja de două ori la București cu orchestre diferite: ca prim job al meu, am cântat cu Orchestra Simfonică din Pittsburgh, am fost concertmaistru acolo timp de patru ani și cu acest ansamblu am venit la București la Festival – cred că era în 2013… Apoi am venit cu Filarmonica din Berlin acum câțiva ani și mi-a făcut o mare plăcere să vizitez puțin orașul cu ambele ocazii. Sunt foarte bucuros să revin în acest oraș și la festival – acest eveniment minunat!
Deci nu ați cântat la Ateneu ci la Sala Palatului…
N.B-B.: Da, în sala aceea mare… Dar, fiind foarte tânăr – eram încă student – am participat la Concursul „Enescu” la vioară; nu am câștigat nici un mare premiu atunci dar cu acel prilej am fost în Ateneu, căci competiția se desfășura acolo… (cred că era prin 2006 sau 2007, nu îmi mai amintesc exact!!!), de fapt atunci am vizitat pentru prima oară România!
Ca participant la concursul „Enescu” a trebuit să și interpretați o partitură scrisă de el!
N.B-B.: Da, am cântat Sonata a II-a pentru vioară, care era lucrarea obligatorie în acea ediție la care am fost eu…
Deci ați trecut și prin acea zonă a creației enesciene impregnată de atmosfera muzicii franceze…
N.B-B.: Exact. Cred că și în lucrarea pe care o prezentăm în acest septembrie – care a fost scrisă pe când studia încă la Paris – veți simți și această influență destul de puternică a unor compozitori romantici – așa cum este cazul lui Brahms, ca în alte pagini timpurii, realizate înainte de a-și cristaliza stilul său matur… Dar este totuși o piesă muzicală minunată ca desfășurare melodică, are și mult dramatism – este o piesă furtunoasă în sol minor! Și de aceea am alăturat în program Cvartetul de Mozart în aceeași tonalitate, care se potrivește în aceeași atmosferă, foarte diferită de alte pagini mult mai însorite scrise de clasicul Mozart…
Cum ați reunit acest ansamblu?
N.B-B.: Pianista Angela Drăghicescu a venit cu această idee de a forma un ansamblu care să cânte această lucrare practic necunoscută, pentru a o prezenta în diferite ocazii, de mai multe ori și atunci am apelat la bunul meu prieten și coleg Stefan Kontz care face parte din partida de violoncele a Filarmonicii din Berlin – cu el cânt multă muzică de cameră și facem parte dintr-un alt grup numit „Philharmonics” (care reunește membrii ai Filarmonicilor din Berlin și din Viena); în acest grup cântăm și multe piese foarte diferite – care, de multe ori nu sunt neapărat… clasice! Cântăm muzică folclorică, jazz sau pop în propriile noastre aranjamente… Cânt mult cu Stefan și îl consider nu numai un excelent violoncelist ci și un muzician minunat care știe multe despre aceste stiluri diferite și are un feeling foarte bun asupra influențelor venite din muzici folclorice, ceea ce poate fi un motiv important! Imi place foarte mult să cânt împreună cu el și sunt multe argumente pentru care am dorit ca el să facă parte și din acest proiect pe care amândoi îl îndrăgim foarte mult.
Angela l-a cooptat și pe violistul american Elias Goldstein pentru acest concert.
Imbrățișați o paletă stilistică atât de largă în preocupările dumneavoastră interpretative; această deschidere spre alte zone muzicale este, oare, un mod de a contrabalansa universul foarte riguros al activității din cadrul Filarmoncii din Berlin, un fel de relaxare?
N.B-B.: Cred că s-ar putea spune și așa… Cred că aceste fațete muzicale diferite ale preocupărilor mele interpretative se ajută între ele, aduc beneficii fiecăruia dintre aspecte: muzica mai puțin clasică pe care o practic (muzica folk pe care o fac cu grupul meu, deasemeni cânt și multă muzică klezmer – adică muzică tradițională evreiască, apoi improvizațiile etc.), toată această libertate în cântat, în maniera de interpretare și de abordare îmi este foarte de folos în felul în care cânt muzica de factură clasică. Cu toată rigoarea partiturilor pe care le avem în față, este destul de des neccesar să ne amintim că acei compozitori și-au găsit frecvent inspirația în ambianța folclorică a locurilor în care au trăit. Să vă dau un exemplu: tocmai repetam o simfonie de Schubert cu orchestra, pentru un concert din stagiune și dirijorul nostru Kirill Petrenko ne vorbea despre felul în care Schubert a fost influențat de melodiile folclorice pe care le auzea în jurul său în Austria, de piesele de dans care se întrezăresc parcă pe alocuri – și asta se întâmplă nu numai la Schubert ci și la Brahms, la Beethoven și la mai toți marii compozitori a căror creație o interpretăm.
În ceea ce mă privește, până la urmă totul în activitatea mea se rezumă la a face muzică și la dorința de a comunica ceva prin intermediul muzicii: asta vreau eu să fac!
Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu
