Este, fără îndoială, emoționant să vezi cât entuziasm, câtă pasiune a născut personalitatea lui Enescu în activitatea unui muzician străin, unul dintre invitații de marcă ai Festivalului de anul acesta: violonistul francez Nicolas Dautricourt. Îl auzisem cu câteva zile înainte ca solist al Orchestrei de cameră Est-Vest în varianta orchestrată a Sonatei a treia pentru pian și vioară de Enescu, din păcate nu prea fericită nici ca partitură, nici ca interpretare.
În după amiaza de 25 septembrie însă, violonistul francez ne-a apărut într-o lumină mult mai bună, probabil cea care îl reprezintă cu adevărat: este nu numai un instrumentist valoros, sensibil, posedând în același timp o tehnică solidă, dar și un aranjor talentat. Dautricourt a avut frumoasa idee de a închina întreg programul, pe care el însuși l-a conceput și aranjat, memoriei lui George Enescu, la aniversarea celor 140 de ani de la naștere. A ales două lucrări ale maestrului omagiat, una aproape necunoscută, dintre primele compuse, Trio pentru vioară, violă și violoncel, „Aubade”, și Octetul op. 7, capodoperă absolută a repertoriului cameral. Între acestea două, Dautricourt a plasat lucrări ale iluștrilor profesori ai lui Enescu, Jules Massenet cu celebra sa „Meditație” din opera „Thaïs” și Gabriel Fauré cu „Elegia” de asemenea foarte cunoscută. Încă trei momente au fost dedicate contemporanilor lui Enescu, muzicieni care l-au cunoscut și l-au apreciat în mod deosebit: Eugѐne Ysaÿe cu cea de a treia Sonată pentru vioară solo dedicată lui Enescu, Bartók cu șase dintre cele 44 de Duouri pentru viori și Maurice Ravel (fost coleg la Conservatorul din Paris, la clasa lui Fauré) cu „Pavana pentru o Infantă defunctă”. Tot în programul gândit de Nicolas Dautricourt sub titlul semnificativ „Proiectul Enescu”, am avut prilejul de a asculta în primă audiție și o lucrare a tânărului compozitor George-Ioan Păiș, „Amintire deformată”, care a câștigat Premiul de compoziție oferit de Institutul Francez din România și reputatul domeniu viticol francez „Château Pape-Clément”, ca omagiu lui George Enescu.
Întreg programul a fost prezentat, lucrare cu lucrare, de Nicolas Dautricourt, și, pe rând, de fiecare dintre instrumentiștii participanți la concert. S-au amintit legăturile compozitorilor cântați cu Enescu și mai ales minunatele aprecieri pe care aceștia le-au făcut la adresa lui. Astfel concertul a căpătat un plus de emoție, de atractivitate, și a adus publicului informații prețioase pentru cunoașterea personalității marelui nostru muzician. Totodată Nicolas Dautricourt a subliniat și faptul că prin participarea la manifestare a unor tineri valoroși instrumentiști români, violonistul Valentin Șerban – câștigător al ultimului Concurs „Enescu”, violistul Răzvan Popovici – creatorul festivalului „Sonoro” – și violoncelistul Valentin Răduțiu, de asemenea laureat cu ani în urmă al Concursului „Enescu”, împreună cu membrii cvartetului francez „Capriccio”, s-a creat încă o strânsă legătură de prietenie franco-română.
Nivelul interpretării muzicale a fost de bună calitate. Violonista Cécile Agator, solistă în „Meditația” de Massenet ne-a încântat cu sunetul său mătăsos care a scos în evidență linia nobilă, cantabilă a piesei. Ea a apărut apoi, cu totul contrastant, alături de Nicolas Dautricourt, în Duourile lui Béla Bartók, piese scurte impregnate de suflu folcloric, pline de nerv ritmic și cu efecte sonore spectaculoase. L-am admirat apoi pe violonistul Valentin Șerban care a demonstrat o virtuozitate scânteietoare în Sonata a treia, „Baladă”, de Ysaÿe, estompând uneori linia melodică, dar cu reală vervă discursivă. Sunete generoase, ample, frazare elegantă am remarcat la violistul Răzvan Popovici și la violoncelistul Valentin Răduțiu. Ceilalți membri ai cvartetului „Capriccio” , violista Flore-Anne Brosseau, violonistul Fermin Ciriaco, violoncelistul Samuel Etienne au avut contribuții remarcabile la solo-urile discursului aranjat de Nicolas Dautricourt pentru instrumente cu coarde în piesele de Massenet, Fauré și Ravel.
Lucrarea concentrată, cu contraste bine construite, în care se integrau și formulări fugare ale temelor enesciene, „Amintire deformată” de George-Ioan Păiș, a antrenat cu multă mobilitate toți instrumentiștii ansamblului.
Partea de greutate a programului a fost reprezentată de interpretarea Octetului op. 7, lucrare care a declanșat cu ani în urmă admirația și atașamentul lui Nicolas Dautricourt (după propria sa mărturisire) pentru muzica lui Enescu. „Un opus de o frumusețe imposibil de depășit”, așa l-a caracterizat violonistul francez. Ansamblul pe care l-a condus a imprimat Octetului o puternică tentă de lirism, contrabalansată de dezlănțuiri sonore puternice unde se cam pierdeau evoluțiile vocilor interioare, polifonia fiind un element esențial în discursul enescian. Dincolo de mici neajunsuri, fluența și avântul interpretării au fost cuceritoare, construcția impresionantă.
Articol realizat de Olga Grigorescu
