Orchestra filarmonică din Rotterdam, profesionalism înalt și dăruire deplină

În cea de a șaisprezecea zi a festivalului enescian, concertul de seară de la Sala Palatului ne-a prilejuit întâlnirea cu Orchestra filarmonică din Rotterdam. Prima parte a programului a fost ocupată de prezența impunătoare a pianistului Jefim Bronfman. Renumitul concertist, aflat în acest moment în plină glorie a unei cariere excepționale, s-a format, încă din primele faze ale educației, la școala unor profesori europeni care erau, la rândul lor, produse ale școlii pianistice ruse. Solistul a ales pentru prezența sa la București Concertul nr. 3 op. 3o în re minor de Serghei Rahmaninov. Ceea ce i-a extaziat pe ascultători încă de la expunerea splendidei teme principale a fost măreția, amploarea și forța discursului. A fost ca o reamintire a impactului colosal pe care arta acestui compozitor l-a produs asupra publicului de la premiera new-yorkeză din anul 1909, după care un cronicar important l-a poreclit „un Everest al pianisticii”. Perspectiva istorică ne îngăduie să considerăm că denumirea n-a fost deloc greșită. Această grandoare împărtășită cu ansamblul olandez a străbătut ca un suflu vijelios întreaga desfășurare a concertului de acum, dezvăluind impresionanta măreție a partiturii. Publicul, acaparat de prezența electrizantă a artiștilor, a cerut cu insistență revenirea pe scenă a solistului. Acesta a acordat cu generozitate, mai întâi versiunea diafană a unei Nocturne de Chopin, iar apoi, prin contrast total cu atmosfera concertului, un electrizant dans ungar de Brahms.

În partea a doua am admirat fermecați interpretarea pe care ansamblul olandez, condus cu înaltă măiestrie de dirijorul Lahav Shani, a conferit-o suitei „Tablouri dintr-o expoziție” de Mussorgski-Ravel. Cu alte cuvinte, zece piese plus una. După cum a consemnat istoria, în anul 1874 pictorul Hartmann, prieten bun al lui Musorgski, deschidea o expoziție cu zece lucrări. Inspirat de eveniment, Mussorgski a compus zece reprezentări muzicale ale acestor imagini la care se adaugă tema introductivă, și totodată de legătură dintre episoade, care îl înfățișează pe compozitorul însuși. În varianta ascultată acum, tema numită Promenada, a fost prezentată de fiecare dată altfel, într-un mod pronunțat anume, și care a sunat de fiecare dată extraordinar. Primul episod, Gnomul, a inspirat groază, datorită caracterului amenințător și dominator al ființei monstruoase, caracterizate muzical cu pregnanță. Compartimentul suflătorilor de alamă a sunat cu o calitate și o omogenitate incredibile. Vechiul castel s-a conturat cu grandoare și nostalgie, Grădina Tuileries a evocat transparent atmosfera veselă, plină de energie, a jocurilor de copii. Bydlo, vechiul car cu boi polonez, a sugerat prin muzică greutatea deplasării, mișcarea dificilă a atelajului, realizându-se apoi efectul sonor subtil de îndepărtare până la dispariția completă. Un alt contrast reușit a fost realizat prin conturarea cu măiestrie a tabloului următor, puișorii în găoace, cu o orchestrație suavă, gingașă, delicată, pe care ansamblul a realizat-o cu virtuozitate rafinată. Samuel Goldenberg și Schmuile, evreul bogat și evreul sărac, au fost portretizați genial prin cele două teme contrastante, cărora interpretarea le-a găsit cea mai potrivită expresie. A urmat tabloul multicolor, gălăgios, plin de viață al Pieței din Limoges. Prin opoziție totală cu acesta s-au arătat Catacombele, un episod pe care autorul l-a marcat în partitură prin textul: „Cu morții pe limba morților” și care în concert a degajat sonorități înfiorătoare. O altă ciudățenie a naturii, vrăjitoarea Baba Yaga în coliba ei, a fost descrisă muzical așa cum apare în basmele rusești, cu pasul aritmic, caricatural. Ultimul episod înfățișează Marea Poartă a Kievului, care e tema Promenadei în gloria supremă. Cu prelucrarea simfonică a acestei opere, Maurice Ravel și-a acreditat pentru eternitate faima de mare orchestrator. Iar în concertul la care am participat, ansamblul din Rotterdam i-a evidențiat măreția, caracterul unic și genial. La final, publicul entuziasmat a primit ca supliment Preludiul la opera „Hovanscina” de Musorgski, în care instrumentele de suflat ale marii formații au strălucit  din nou prin muzicalitate, calitate superioară și omogenitate sonoră. În concluzie, a fost un concert de cel mai înalt nivel, despre care ne vom aminti mereu cu plăcere.

Articol realizat de Lavinia Coman