Răzvan Popovici

S-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem, Christoph Wyneken şi Wolfram Christ.

A cântat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București, Prinzregententheater din München şi Theatre-des-Champs-Elysée din Paris alaturi de Orchestra de Camera din Köln, Orchestra de Camera din Kobe, Orchestra Nationala Radio si Filarmonica George Enescu din Bucuresti, Filarmonicile din Brasov, Timisoara, Cluj, Iasi si Sibiu, Chaarts Chamber Artists din Zürich, Camerata Regală sau Kamerata Kronstadt.

A colaborat cu Juliane Banse, Shlomo Mintz, Philippe Graffin, Konstantin Lifschitz, Natalia Gutman, Nobuko Imai, Elena Bashkirova, Radovan Vlatkovic, Daishin Kashimoto, Olli Mustonen, Gilles Apap, Frans Helmerson, Mihaela Martin, Ilya Gringolts, Vladimir Mendelssohn, Louis Lortie, Roland Pöntinen, Enrico Pace, Sergej Nakriakov şi Giovanni Sollima.

Este invitat regulat la festivaluri din întreaga lume, cum ar fi Lucerne Festival, Wiener Festwochen, Kuhmo Festival, Shlomo Mintz Festival Tucumán, Vivarte Festival Moscow, Schwetzinger Festspiele, Spoleto Festival, Harrogate Festival, Ferrarra Musica, Boswil Musiksommer, Mittelfest, Europalia Festival, Festival Academy Budapest, Kaposfest, Ysayë Festival Knokke, „Un weekend dans le Balkans” la Opéra din Dijon, sau Bodensee Festival. Printre sălile în care a cântat se numără  Carnegie Hall din New York, Suntory Hall din Tokio, Concertgebow Amsterdam, Konzerthaus şi Musikverein din Viena, South Bank si Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim, Bozar din Bruxelles, Kennedy Center of Performing Arts din Washinghton sau Gasteig din München.

Răzvan concertează regulat în întreaga lume ca membru al Ansamblului Raro. Ansamblul a lansat până în prezent 8 discuri apreciate în întreaga lume. Ultimul CD, intitulat Rhapsodie Roumaine, a fost lansat in luna ianuarie in renumita sala Musikverein din Viena.

O experienţă benefică pentru cariera sa a constituit-o participarea sa ca instrumentist în Orchestra Filarmonicii din Berlin, în perioada 2000-2001.

Răzvan a fost prim violist invitat al Filarmonicii din Essen, al orchestrelor de cameră din München, Köln şi Kobe, al Chaarts Chamber Artists, al Filarmonicii de Cameră din Salzburg şi al Gstaad Festival Orchestra.

Răzvan este iniţiatorul şi directorul executiv al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, care celebreaza in acest an 18 ani de existenta.

Este in acelasi timp iniţiator şi director executiv al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti pe care l-a transformat intr-o platforma culturala europeana de mare succes. Aceasta include Festivalul SoNoRo (16 ani), proiectul educativ SoNoRo Interferenţe (15 ani), SoNoRo Arezzo (11 ani), SoNoRo Conac (9 ani) si SoNoRo Musikland (3 ani).

Intre 2006-2008 a fost directorul artistic al seriei de concerte de muzică de cameră “Pèlerinages” care se desfasura in bincunoscuta Residenz din München. In sezonul 2015/16 Răzvan a fost directorul artistic al seriei de concerte de muzică de cameră DA CAPO – ARCUB Chamber Music Series in Hanul Gabroveni din Bucureşti. In 2019 a devenit coordonatorul general al Festivalului Europalia de la Bruxelles

Răzvan ține regulat cursuri de măiestrie în Europa, Japonia si America de Sud dar și în cadrul proiectului educativ SoNoRo Interferențe cât și al Fundației „Villa Musica” din Schloss Engers/Mainz. Din 2018 este profesor invitat al Conservatorului Regal din Antwerp, Belgia.

Printre ultimele sale angajamente se numara interpretarea in prima auditie romana a concertului pentru viola si orchestra de Peteris Vasks cu filarmonicile din Brasov si Sibiu, reintoarcerea pe scena Ateneului Roman alaturi de Filarmonica George Enescu, participarea la festivalurile din Rolandseck, Koblenz sau Kuhmo si prezenta pe alte scene prestigioase din Bruxelles (Bozar), Moscova (Tretyakov Gallery), Antwerp (De Singel), Budapesta (Sala Mare a Conservatorului), Nicosia (The Shoe Factory) sau Viena (Palais Coburg).