Rostislav Krimer: pentru noi este important să fim împreună pe scenă, indiferent de religia pe care o avem sau de politică, și să facem muzică.

East-West Chamber Orchestra susține un concert marți, 21 septembrie 2021, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. La pupitrul dirijoral se va afla Rostislav Krimer, director artistic și dirijor principal al orchestrei.

Maestre Rostislav Krimer, din câte știu vă veți afla pentru prima dată în România, cu prilejul Festivalului „George Enescu”…

R.K.: Da, așa este, voi fi pentru prima dată în țara dumneavoastră și abia aștept să particip în cadrul unui eveniment atât de important precum Festivalul „Enescu”. Cred că muzica îi unește pe oameni și este un ambasador al iubirii și al păcii. Așa că sper că de acum toată lumea va avea mai multe ocazii să participe împreună la concerte în săli mari, pentru că ne-a lipsit acest lucru în timpul pandemiei. Ne-a lipsit viața muzicală și nu am mai concertat de ceva vreme. Este un sentiment special să cânți în fața publicului și sunt sigur că va fi un concert deosebit, mai ales că vom cânta muzica lui Miezsyslaw Weinberg. Chiar astăzi am lansat cel de-al doilea disc al nostru dintr-un set cu simfonii de cameră scrise de acest compozitor extraordinar, care a fost salvat în Belarus de ororile holocaustului și apoi a trăit în Rusia. Muzica sa este uimitoare. El a fost cel mai bun prieten al lui Dmitri Șostakovici, care l-a admirat. Deci, abia așteptăm să cântăm, la București, Simfonia de cameră nr. 2 de Weinberg și, desigur, Sonata a treia pentru vioară și pian de Enescu, ce a fost aranjată pentru vioară și orchestră de un mare compozitor și dirijor, Frédéric Chaslin. Acest aranjament va fi prezentat de noi în primă audiție europeană. Este o lucrare dificilă, solicitantă și interesantă, pentru care ne vom da toată silința.

Pe scena Festivalului „Enescu” veți dirija East West Chamber Orchestra, un ansamblu pe care l-ați fondat în urmă cu cinci ani. Care este specificul acestei orchestre?

R.K.: East West Chamber Orchestra a fost înființată ca orchestră în rezidență a Festivalului Internațional de Muzică „Yuri Bashmet”, fondat în anul 2006. Este un proiect foarte special, pentru este o orchestră pentru pace, care include instrumentiști din diferite țări, din estul și vestul Europei. Fiecare dintre muzicieni are și propria carieră solistică. Avem în orchestră instrumente valoroase (Guarneri și Stradivarius), artiști care sunt profesori la cele mai bune școli de muzică și concertmaiștri din orchestre renumite. Pentru noi este important să fim împreună pe scenă, indiferent de religia pe care o avem sau de politică, și să facem muzică. Muzica este cel mai bun ambasador al păcii, al iubirii și îi aduce pe oameni împreună.

În ultimii ani ați derulat proiecte interesante împreună cu Yuri Bashmet. Cum l-ați cunoscut și în ce constă acum colaborarea dumneavoastră cu acest celebru muzician?

R.K.: Sunt prieten cu Yuri Bashmet de mulți ani și avem multe proiecte împreună. Este un artist legendar și un mare susținător al tinerilor muzicieni din fostele republici sovietice. Deja lucrăm împreună de 15 ani la Festivalul „Yuri Bashmet” și am susținut nenumărate concerte. Dar pentru mine, cele mai dragi amintiri sunt momentele când am cântat împreună cu Yuri Bashmet în recitaluri sau concerte camerale, sau atunci când eu am evoluat ca solist sub bagheta sa. Avem o conexiune specială și pentru mine este mereu o mare onoare și plăcere să mă întâlnesc cu el.

Ați studiat în cadrul unor instituții muzicale prestigioase de învățământ din Europa – Academia „Sibelius” din Helsinki, apoi la Musikhochschule din Köln și la Academia Regală de Muzică din Londra. Ce anume v-a atras la fiecare dintre aceste școli pe parcursul primilor ani ai carierei?

R.K.: După ce am început studiile în Belarus, la o școală specială de muzică pentru copii talentați, am călătorit mult în Finlanda. Strângeam atunci fonduri pentru copiii afectați de tragedia de la Cernobîl. Aveam 13 ani și eram solist în acest program caritabil care aducea copii din Cernobîl în Europa pentru a beneficia de tratamente în urma afecțiunilor suferite. Această experiență a durat doi ani, apoi am hotărât să urmez cursurile Academiei „Sibelius”. A fost o mare plăcere să studiez acolo câțiva ani. Au cele mai bune facilități pentru studenți. Nici nu vă puteți imagina. Este incredibil. În sala de concerte poți face înregistrări oricând, chiar și noaptea. Deci a fost o experiență foarte bună și sunt recunoscător. Și, desigur, la Köln am studiat șase ani cu un profesor extraordinar, Vassily Lobanov, care a fost prieten cu Sviatoslav Richter și au cântat împreună la patru mâini. De asemenea, am avut o perioadă prolifică și la Academia Regală de Muzică din Londra și mă simt norocos că am avut posibilitatea să studiez în țări diferite, la cele mai bune academii de muzică.

Aveți succes atât ca pianist, cât și ca dirijor. Care dintre cele două activități vă aduce mai multe satisfacții?

R.K.: Nu există un răspuns simplu la această întrebare. Cred că în momentul în care cânt la pian îmi place această activitate, iar când dirijez îmi place dirijatul. Acum, când mă întrebați, aș spune că aleg dirijatul, pentru că mă pregătesc pentru Festivalul „Enescu”. Apoi, voi interpreta Concertul pentru două piane și orchestră de Mozart, împreună cu pianistul Boris Berezovski. În acel moment, voi prefera pianul.

În cadrul Festivalului „Enescu”, veți prezenta un program variat: veți începe cu Mozart, apoi veți continua cu Enescu, Weinberg și Ceaikovski. Deci muzică clasică, romantică și modernă – un program cu piese din stiluri diferite. Cum ați gândit structura acestui program?

R.K.: Desigur, Mozart este un compozitor foarte special pentru noi și cred că îi înțelegem muzica destul de bine. Am cântat mult timp piese de Mozart pentru pian la patru mâini împreună cu legendarul pianist Paul Badura-Skoda, care a fost mereu un expert în muzica lui Mozart. Sper că Simfonia nr. 20 de Mozart, pe care o vom interpreta la București, va plăcea publicului.

În ceea ce privește Sonata a treia de George Enescu, a fost ideea organizatorilor Festivalului să o cântăm și este o provocare pentru noi, un proiect amplu și solicitant, pentru că sunt diverse instrumente în orchestră, cum ar fi glockenspiel-ul și multe altele. E o producție mare. De asemenea, un lucru interesant și neobișnuit este faptul că lipsesc viorile. Nu am mai avut o astfel de experiență cu orchestra și o așteptăm cu nerăbdare. Cred că toată muzica lui Enescu este uimitoare și este firesc ca în programul Festivalului să fie inclusă această lucrare, pe care o abordăm cu mult interes. Solist va fi un violonist excepțional, Nicolas Dautricourt, și abia așteptăm să cântăm cu el.

Vă aflați la prima colaborare cu Nicolas Dautricourt?

R.K.: Da. Acesta va fi primul nostru concert împreună. În trecut, West East Chamber Orchestra a mai avut ca soliști violoniști renumiți, dar nu am avut încă ocazia să cântăm cu Nicolas Dautricourt până acum și apreciem propunerea făcută de organizatorii Festivalului „Enescu”, pe care am acceptat-o cu cea mai mare plăcere.

Revenind la partea a doua a programului pe care îl vom prezenta la București, așa cum am spus mai devreme, vom cânta Simfonia de cameră nr. 2 de Miezsyslaw Weinberg și vom încheia cu Serenada op. 48 pentru orchestră de coarde compusă de Ceaikovski. În concluzie, am dorit să alcătuim un program cu lucrări scrise de compozitori din estul și din vestul Europei, pentru că suntem West East Chamber Orchestra, un ansamblu care unește cultura muzicală orientală și occidentală. În ceea ce îl privește pe Weinberg, el este un compozitor modern într-un fel dar, la fel ca Dmitri Șostakovici, a devenit deja clasic. Ceea ce este interesant la această simfonie de Weinberg pe care o vom cânta, este faptul că a fost scrisă în timpul celui de-al doilea război mondial. Atunci toată familia compozitorului a fost ucisă în lagăre de concentrare. Deci este, desigur, o muzică ce vorbește despre suferință, dar în același timp despre speranță și lumină la capătul tunelului. Weinberg a scris în anii 1940 această piesă pentru cvartet de coarde, iar spre sfârșitul vieții, în anii 1990 a aranjat-o pentru orchestră. A fost una dintre ultimele sale lucrări, un fel de arc peste timp. Este foarte multă informație în această piesă, pe care suntem încântați să o prezentăm publicului.

 

Interviu realizat de Larisa Clempuș