Schimbare de distribuție: Soprana Olga Bezsmertna va fi Donna Elvira Orchestra de Cameră din Basel, 22 septembrie, Ateneul Român

Soprana Olga Bezsmertna, solistă a Operei de Stat din Viena, va interpreta rolul Donnei Elvira în spectacolul Don Giovanni de Mozart, prezentat de Orchestra de Cameră din Basel, în data de 22 septembrie, la Ateneul Român. Soprana Miah Persson, anunțată anterior în distribuție și-a anulat deplasarea la București din cauza unor urgențe de familie.

Olga Bezsmertna este considerată una dintre cele mai remarcabile soprane din noua generație, ca urmare a rolurilor de succes interpretate din 2012 pe scena Operei de Stat din Viena. Printre acestea se numără: Contessa Almaviva (Nunta lui Figaro), Pamina (Flautul fermecat), Fiordiligi (Cosí fan tutte), Marguerite (Faust), Tatiana (Evgheni Oneghin), Margherita (Faust), Rusalka (Rusalka), Liu (Turandot), Marzelline (Fidelio).

Olga Bezsmertna și-a încheiat studiile la Academia de Muzică din Kiev din Ucraina în 2010. A fost printre finaliștii Concursului de canto Hans Gabor Belvedere de la Viena din 2010 și 2011. În anul 2008 a fost laureată a Concursului de Canto în Germania, unde a primit și premiul publicului și premiul Puccini.

În 2007 a participat la Festivalul Oper Oder-Spree. În 2006, a primit un premiu la Concursul internațional de canto Rimsky-Korsakow din Sankt Petersburg. Soprana a mai primit premiul I la competiția internațională de canto a trustului Bertelsmann iar în anul 2011 a luat parte la proiectul Young Singers al Festivalui de la Salzburg.

Distribuția completă:
Orchestra de cameră din Basel
GIOVANNI ANTONINI dirijor
LUCA PISARONI Don Giovanni (bas-bariton)
SYLVIA SCWHARTZ Donna Anna (soprană)
OLGA BEZSMERTNA Donna Elvira (soprană)
PATRICK GRAHL Don Ottavio (tenor)
GIULIA SEMENZATO Zerlina (soprană)
ALEX ESPOSITO Leporello (bariton)
DAVID SOAR Comandorul, Masetto (bas-bariton)

Contacte pentru presă:
[email protected], + 40 746. 124. 388
[email protected], + 04 758. 236.015
[email protected] , +40 745. 160. 011

 

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.
Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/