For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Emoții, iubiri interzise și „focuri de armă” într-o versiune în concert cu elemente de regie a operei mozartiene don giovanni. Orchestra de Cameră din Basel și Giovanni Antonini pun în valoare o garnitură solistică excepțională

Emoții, iubiri interzise și „focuri de armă” într-o versiune în concert cu elemente de regie a operei mozartiene don giovanni. Orchestra de Cameră din Basel și Giovanni Antonini pun în valoare o garnitură solistică excepțională

Între 31 mai și 3 iunie, Festivalul George Enescu online vă aduce în case reprezentația operei Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, în interpretarea Orchestrei de Cameră din Basel, sub bagheta dirijorului Giovanni Antonini. Este unul dintre spectacolele de operă din ediția 2019 care au dus la nominalizarea Festivalului Enescu la International Opera Awards 2020, în top 5 evenimente de gen care promovează muzica de operă la nivel mondial.

Pornind de la genialul libret al lui Lorenzo da Ponte – o adaptare a piesei lui Tirso de Molina, care a inspirat și Don Juan de Molière – muzica lui Mozart conferă operei Don Giovanni o dimensiune metafizică, ceea ce o face să fie mult mai mult decât o simplă poveste. Don Giovanni este exemplul chintesențial al geniului lui Mozart, unde sunt expuse părțile cele mai bune și cele mai rele ale naturii umane, unde tragicul și grotescul, sublimul și ridicolul se întrepătrund în urmărirea celor mai spirituale și pământești dorințe. Toate acestea se reunesc într-o muzică de o asemenea frumusețe, încât Richard Wagner avea să afirme că Don Giovanni este „opera tuturor operelor”.

Orchestra de Cameră din Basel redă cu mare finețe evantaiul de nuanțe semantice al acestei dramma giocoso, într-o montare în concert dinamică, rotundă, cursivă, susținută de vocile artiștilor lirici Luca Pisaroni – Don Giovanni (bas-bariton), Sylvia Schwartz – Donna Anna (soprană), Olga Bezsmertna – Donna Elvira (soprană), Patrick Grahl – Don Ottavio (tenor), Giulia Semenzato – Zerlina (soprană), Alex Esposito – Leporello (bariton) și David Soar – Comandorul, Masetto (bas-bariton).

Orchestra de Cameră din Basel (KOB) a fost fondată în anul 1984, fiind formată din absolvenți ai mai multor conservatoare elvețiene. Structura orchestrei este neobișnuită, în sensul că nu există un dirijor principal care să exercite un control artistic în conceperea și implementarea programelor. Este cotată în momentul de față în topul orchestrelor de cameră europene. Susține în jur de 90 de concerte pe an, fiind prezentă în mod regulat în săli de concert renumite din Londra, Amsterdam, Köln, Berlin, Zürich, München, Viena, Valencia și Paris. KOB colaborează cu dirijori de calibru internațional, printre care Giovanni Antonini, David Stern, Paul McCreesh, Kristjan Järvi, Paul Goodwin, Philippe Herreweghe şi cu soliști precum Cecilia Bartoli, Magdalena Kožená, Emma Kirkby, Jennifer Larmore, Andreas Scholl, Christian Tetzlaff, Julia Fischer, Daniel Hope, Matthias Goerne, Angelika Kirchschlager, Tabea Zimmermann sau Renaud Capuçon. Discografia orchestrei include integrala simfoniilor lui Beethoven, sub conducerea lui Giovanni Antonini. Orchestra înregistrează de mulți ani pentru casa de discuri Sony BMG. Albumele lansate cuprind colaborări cu Angelika Kirchschlager, Marijana Mijanovic, Núria Rial şi Lawrence Zazzo, opera Riccardo primo şi Concerti grossi de Georg Friedrich Händel.

Reprezentația de la Ateneul Român a fost condusă de dirijorul italian Giovanni Antonini (n. 1965). Cu studii muzicale (dirijat și flaut transversal baroc) la Milano, orașul său natal, și la Centrul de Muzică Veche din Geneva, el este co-fondator, alături de Luca Pianca, al ansamblului-pionier de muzică veche italiană Il Giardino Armonico, alături de care a primit premiile Gramophone, Diapason d’Or și Choc du Monde de la Musique. În 2014, Antonini și Il Giardino Armonico au început un proiect care are ca obiectiv înregistrarea tuturor simfoniilor de Joseph Haydn până în 2032, când va fi sărbătorită a 300-a aniversare a nașterii compozitorului. Antonini a colaborat cu muzicieni precum Christoph Prégardien, Christophe Coin, Katia și Marielle Labèque, Viktoria Mullova și Giuliano Carmignola. Susține concerte alături de Orchestra de Cameră din Basel de peste 15 ani.

Sinopsis (text de Alice Mavrodin)

Wolfgang Amadeus Mozart a compus opera Don Giovanni în anul 1787, iar premiera a avut loc la Praga, în toamna aceluiași an, cu mare succes. Subtitlul lucrării este „dramma giocoso”, termen utilizat în epocă pentru acel gen teatral mixt în care seriozitatea alterna cu gluma. La Mozart, cele două extreme sunt de-a dreptul contopite: cu excepția personajului principal, toate celelalte suferă într-un fel sau altul, inclusiv cele de pură comedie buffă, Leporello și Mazetto. La fel, scenele comice, chiar dacă stârnesc râsul, îți lasă un gust amar căci substratul nu e vesel (cineva e bătut sau indus în eroare etc.). Invers, toate momentele tragice – moartea Comandorului, episodul de groază din cimitir, sfârșitul lui Don Giovanni – capătă, prin prezența înfricoșatului Leporello, o notă bufonă. Singurul pe care nu-l ating vicisitudinile vieții este chiar Don Giovanni: cu vitalitatea lui hiperbolică și distructivă, trece ca un tăvălug peste viețile tuturor și în final peste a lui proprie. Personaj de tragedie fără a fi el însuși tragic, căci debordează de bună dispoziție, el oferă o ipostază supradimensionată a eternului Don Juan. Mozart, susținut de excelentul libret al lui Da Ponte, a reușit aici  performanța – probabil unică – a unei tragedii în haine de comedie.

Uvertura, în formă de sonată, e precedată de o introducere lentă în care Mozart citează momentul intrării în scenă a statuii Comandorului din finalul operei. Este – pentru secolul al XVIII-lea – unul dintre rarele cazuri când un compozitor anticipă în uvertură o temă din opera respectivă.

Actul I, care are cinci tablouri, începe în grădina Comandorului, noaptea. Leporello, servitorul lui Don Giovanni, își așteaptă ca de obicei stăpânul ocupat cu aventurile sale romantice din fiecare noapte. De acestă dată victima este Donna Anna, o tânără aristocrată. Don Giovanni este mascat iar Donna Anna în zadar încearcă să-i descopere chipul. Comandorul îi sare în ajutor fiicei provocându-l pe îndrăznețul necunoscut. Donna Anna fuge după ajutor. Lovit de moarte, Comandorul se prăbușește iar Don Giovanni fuge. În fața corpului neînsuflețit al bătrânului, Donna Anna jură să se răzbune. Don Ottavio, logodnicul ei, îi promite că o va ajuta.

  1. Pe o stradă în fața unui han, Don Giovanni o întâlnește din întâmplare pe fosta lui logodnică, Donna Elvira, care-l urmărește cu reproșurile și dragostea ei. Ca să scape de ea, îl lasă pe valet să-i prezinte inventarul celor peste 2000 de iubite ale stăpânului său.
  2. Pe un câmp, nu departe de conacul protagonistului, are loc o nuntă țărănească: Zerlina se căsătorește cu Masetto. Don Giovanni pune imediat ochii pe mireasă, îi îndepărtează pe nuntași, dar nu rămâne multă vreme singur cu Zerlina pentru că apar Donna Elvira și, puțin mai târziu, Don Ottavio cu Donna Anna. Aceasta recunoaște în nobilul senior, la care veniseră să ceară asistență, tocmai pe ucigașul tatălui ei. Demascat, Don Giovanni se face nevăzut. După ce toți pleacă, Don Giovanni revine și îi declară lui Leporello că vrea să dea o petrecere pe cinste. Scena se încheie cu faimosul cântec de pahar al eroului.
  3. Finalul actului are două tablouri, dintre care primul se desfășoară în grădina conacului unde petrecerea e în toi. Don Giovanni o zărește pe Zerlina, dar se izbește de Masetto care-l pândea. Când cei trei se îndepărtează, intră Don Ottavio, Donna Anna și Donna Elvira, mascați și cu gânduri de răzbunare. Nefiind recunoscuți, sunt invitați în casă.
  4. În sala de bal, gazda continuă să-i dea târcoale Zerlinei și o atrage în camera alăturată. Fata țipă, cei trei mascați, care între timp intraseră, sar să o salveze. Are loc o altercație, dar Don Giovanni le scapă tuturor printre degete, nu înainte de a afirma că nimic nu poate să-l sperie, nici chiar sfârșitul lumii.

Actul II, care are tot cinci tablouri, începe noaptea pe o stradă în fața unui han. Don Giovanni vrea acum s-o cucerească pe subreta Elvirei. Pentru asta, schimbă hainele cu Leporello care, deghizat în stăpânul său, o atrage pe Donna Elvira afară din casă și pleacă împreună, în timp ce adevăratul Don Giovanni îi cântă o serenadă slujnicei. Intră Masetto cu un grup de țărani înarmați. Don Giovanni, pretinzând că e Leporello, îi trimite care încotro iar lui Masetto îi cere armele, chipurile pentru a le verifica. Dezarmându-l astfel, îl bate măr și pleacă, dar Zerlina apare la timp pentru a-l consola pe cel învins.

  1. Leporello și Donna Elvira au nimerit în curtea Donnei Anna. El ar vrea să fugă, dar atunci intră, perechi, Masetto cu Zerlina iar apoi Don Ottavio cu Donna Anna. Leporello scapă de furia răzbunătorilor dezvăluindu-și adevărata identitate, după care, la momentul potrivit, fuge pe poartă. Cei rămași promit să-și ducă răzbunarea până la capăt și se despart.
  2. Don Giovanni și Leporello se reîntâlnesc într-un cimitir, în preajma statuii de marmură a Comandorului. În bătaie de joc, Don Giovanni invită statuia la cină în acea seară la palatul său. Spre groaza lui Leporello, statuia pare a înclina capul în semn de încuviințare. O voce de tunet îi anunță lui Don Giovanni apropiatul sfârșit. Fără a lua în seamă cumplitul avertisment, cavalerul pleacă nepăsător.
  3. Acasă la Donna Anna. Sub pretextul doliului, tânăra refuză să răspundă afecțiunii logodnicului ei. Îi spune acestuia că nu își va găsi liniștea până nu va răzbuna moartea tatălui său.
  4. La Don Giovanni acasă, masa e întinsă în așteptarea oaspetelui. Eroul petrece singur în sunetele unei mici orchestre care cântă, printre altele, și o temă din Nunta lui Figaro. Apare Donna Elvira, care-și imploră fostul iubit să-și schimbe modul de viață. Disperată de refuzul lui, dă să plece, dar e cât pe ce să se ciocnească de statuie. Oaspetele de marmură însă nu a venit să ia masa, ci să-l invite pe Don Giovanni să vină la el. Eroul acceptă, dar în momentul când atinge mâna rece a statuii, se deschide iadul și cei doi sunt înghițiți de flăcări.

Opera are și un epilog – un sextet – în care supraviețuitorii își manifestă satisfacția că vinovatul a fost pedepsit.