For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Concursul Internațional George Enescu ține porțile deschise pentru tinerii muzicieni de pretutindeni, la peste un secol de la nașterea unui vis

Concursul Internațional George Enescu ține porțile deschise pentru tinerii muzicieni de pretutindeni, la peste un secol de la nașterea unui vis

de Mădălina Mărgăritescu

Cunoscut în prezent ca una dintre cele mai prestigioase competiții de muzică clasică din lume, organizat la cele mai înalte standarde internaționale, Concursul George Enescu deschide porți către cariere internaționale pentru sute de tineri artiști din întreaga lume și promovează de mai bine de un veac compozițiile marelui muzician român în repertoriul noilor generații de virtuozi ai muzicii clasice.

În permanentă dezvoltare, Concursul George Enescu și-a construit în timp nu numai tradiție, semnificație și valoare, dar și reputația unei competiții în egală măsură provocatoare și dificile pentru tinerii artiști care aspiră să-i câștige laurii și validarea. Răsplata este, însă, pe măsură – multe cariere remarcabile, unele dintre ele legendare, au debutat cu câștigarea Concursului Enescu. Așa cum și Concursul însuși a căpătat ființă pornind de la visul și viziunea lui Enescu.

Compozitor genial, promotor al creațiilor muzicale românești, George Enescu își dorea enorm să contribuie la ”stimularea producției muzicale românești”, într-o vreme în care muzicienii români nu aveau parte de nicio încurajare, iar oficialitățile nu se arătau interesate de renașterea muzicii românești. Simțind nevoia de a oferi colegilor săi imboldul material și moral atât de necesar, Enescu a luat decizia, în 1911, de a fonda un premiu pentru compoziție care să-i poarte numele.

Prima atestare a inițiativei apare într-o cerere adresată de impresarul Antoine H. Cohen scriitorului Mihail Sadoveanu, directorul Teatrului Național din Iași, în decembrie 1911. Cohen solicita sala teatrului în vederea susținerii a două recitaluri, la începutul lunii martie 1912, ”pentru formarea unui fond din care să se acorde premie celor mai distinși compozitori români”.

În ianuarie 1912, într-un interviu acordat publicației ”Independența Română”, Enescu a ținut să-i precizeze compozitorului și criticului muzical Stan Golestan, că înainte de a se dedica numai compoziției, dorea să realizeze un turneu în principalele orașe de provincie, printre care Iași, Craiova, Galați, Ploiești, Botoșani, dar și în Capitală, cu scopul de a aduna suma necesară premiului de compoziție și totodată să arate că ”nu și-a uitat țara, neamul și originea”. Era sigur că își va duce proiectul la îndeplinire datorită ajutorului găsit printre ”oamenii de suflet, cei îndrăgostiți de muzică, printre zâne”. Publicul a primit gestul Maestrului cu înflăcărare, iar presa se întreba, după primul concert din cele trei oferite la Ateneu, dacă acesta nu era oare și indiciul adevăratei renașteri a muzicii românești.

Seria concertelor din provincie a fost deschisă cu recitalul prezentat la Craiova, în martie 1912, alături de pianistul Theodor Fuchs. Maestrul a fost impresionat de încântarea manifestată de Grigore Gabrielescu, directorul Conservatorului ”Cornetti” din Craiova. În schimb, Dimitrie Popovici-Bayreuth, directorul Conservatorului din București, nu doar că a refuzat să susțină proiectul, dar nici măcar nu s-a mai prezentat la întâlnirea stabilită cu Enescu, lăsându-l pe marele muzician să-l aștepte o oră întreagă. Dezamăgit, Maestrul îl va ruga pe jurnalistul Ion Borgovan, căruia îi acordase un interviu, să consemneze acest episod neplăcut în ”Luceafărul” din aprilie 1912, întrucât considera ca trebuie cunoscute și ”adevărurile ce dor”.

Concertele oferite în provincie aveau specificat pe afiș că sunt date în scopul realizării unui premiu național de compoziție. Peste tot în țară, sălile de concert au fost pline, iar Maestrul a fost întâmpinat cu ovații și admirație. Înduioșat de reacția celor care au susținut proiectul său, Enescu și-a exprimat public mulțumirea în  publicația ”Independența Română”,  în aprilie 1912.

Instituirea Premiului de Compoziție a avut o însemnătate deosebită pentru George Enescu, care s-a implicat trup și suflet în materializarea acestui proiect. Cu toate că de obicei vorbea puțin la interviurile pe care le oferea, de data aceasta Maestrul folosea fiecare ocazie pentru a povesti cu emoție despre evenimentul care marcase muzica românească. Pe lângă întreprinderea turneului pentru strângerea fondului necesar constituirii Premiului de Compoziție, Enescu a redactat personal regulamentul de funcționare, a numit juriul și a prezidat lucrările primei ediții, desfășurată în octombrie 1913, la Casa Școalelor. În februarie 1913, George Enescu dona Ministerului Cultelor și Instrucțiunii suma de 27.000 lei pentru a crea ”un fond inalienabil numit Fondul George Enescu” în vederea organizării Concursului Național de Compoziții Muzicale.

La prima ediție a Concursului au fost înscrise 30 de compoziții de la 17 participanți. Câștigătorii au fost aleși în 16 octombrie 1913, procesul verbal fiind semnat de George Enescu, președintele juriului, precum și de ceilalți membri ai comisiei – Mihail Mărgăritescu, Constantin Dimitrescu, Theodor Fuchs,  Ernest Narice, Dumitru Georgescu Kiriac, Alfonso Casteldi, Dimitrie A. Dinicu. Premiul I a fost acordat lui Dimitrie Cuclin și Ion Nonna Otescu.

Următoarele ediții au avut loc în  1915 și 1916. În timpul Primului Război Mondial, Concursul nu se organizează, dar va fi reluat în 1919. La ediția din 1924, Béla Bartók a acceptat să facă parte din juriu și a avut chiar rolul de președinte al juriului. Bartók a fost așteptat la București de însuși Enescu, iar seara a fost invitat de către marele maestru la el acasă. Cei doi iluștri muzicieni au susținut, cu ocazia Concursului, un concert Bartók – Enescu la care s-au interpretat lucrări semnate de remarcabilul compozitor și pianist maghiar. Întâlnirea celor doi mari reprezentanți ai artei muzicale a secolului XX, în toamna anului 1924, a fost începutul unei frumoase prietenii care avea să dureze până la finalul vieții lor.

Cu o întrerupere pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, Premiul de Compoziție George Enescu va fi oferit până în 1946, când Maestrul părăsește țara. Printre laureații Premiului de Compoziție se află nume importante din muzica românească, printre care Alfred Alessandrescu, Mihail Jora, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Alfred Mendelshon.

În 1991, la 80 de ani de la instituirea acestui premiu, Concursul Internațional George Enescu a inclus și secțiunea Compoziție, marele premiu fiind câștigat de compozitorul Dan Dediu pentru Simfonia I ”Lumini tainice”. Concursul Enescu duce mai departe inițiativa Maestrului și îi deschide nou orizonturi,  Premiul de Compoziție depășind cadrul național, fiind oferit și tinerilor compozitori străini.

Astăzi, Concursul Internațional George Enescu  este mult mai mult decât împlinirea visului enescian de încurajare și răsplătire a tinerilor muzicieni. Este o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor lui Enescu în rândul marilor artiști ai viitorului, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România.

Concursul Internațional George Enescu este o provocare de secol 21 și un eveniment de neratat. Nici măcar spectrul unei pandemii care a bulversat întreaga lume nu i-a putut opri pe 292 de tineri muzicieni din 42 de țări de la a se ridica la înălțimea acestei provocări, în dorința de a-și trăi șansa, clipa, visul. Porțile deschise de Enescu acum mai bine de un secol îi așteaptă.

Bibliografie:

  • Constantinescu, Grigore, ”George Enescu”, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 2009;
  • Cosma, Viorel, „George Enescu: muzicianul de geniu în imagini / le musicien de génie en images”, vol. I, Editura Institutului Cultural Român, București, 2016;
  • Manolache, Laura, Interviuri din presa românească (1936-1946), vol. I, București, Ed. Muzicală, 1991;
  • Voicana, Mircea, ”Monografia George Enescu, București, Ed. Academiei, 1971;

Articole:

  • Coloșenco, Mircea, ”Fondul național George Enescu”, Revista de știință și cultura ”Limba Română”, nr. 3 (253) 2019, Chișinău, p. 190;
  • Cosma Viorel, Muzicieni români în texte și documente (XVII), Fondul George Enescu, Revista Muzica, nr. 3/2011, București

Foto: Cosma, Viorel, „George Enescu: muzicianul de geniu în imagini / le musicien de génie en images”, vol. I, Editura Institutului Cultural Român, București, 2016