For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Berliner Philarmoniker ziua 2: Triumful sentimentului, sau când lumile muzicale se inversează | George Enescu Festival

Berliner Philarmoniker ziua 2: Triumful sentimentului, sau când lumile muzicale se inversează

Timp de doi ani, fanii români ai Patriciei Kopatchinskaja s-au hrănit cu amintirile fabulosului concert de Ligeti și a recitalului de la Sala Mică a Palatului din finalul Festivalului George Enescu 2017. Așteptarea a fost lungă și promisiunea revederii tulburătoare: premiera în festival a Concertului pentru vioară op. 36 de Arnold Schönberg, lucrare de maturitate a compozitorului austriac, greu de tradus nu doar pentru melomanul obișnuit, ci chiar pentru profesioniștii muzicii. Și nu oricum, ci în compania orchestrei Filarmonicii din Berlin, dirijată de Kirill Petrenko, aflat în plin proces de armonizare cu instituția muzicală germană.

Pe Patricia o caracterizează îndrăzneala. Lipsa ei de prejudecăți o face să abordeze cu o căldură uluitoare cele mai criptice sonorități, cărora le imprimă o viață proprie și creează astfel o vrajă la care nimeni nu poate rămâne indiferent. La fel s-a întâmplat și în seara de 1 septembrie 2019 la Sala Palatului, când, per total, am avut senzația că asist la o schimbare fundamentală de roluri și paradigme în interpretare.
La fel cum inițialele celor doi protagoniști sunt inversate, PK și KP, așa au fost și momentele lor în compania Filarmonicii berlineze. Severul concert de Arnold Schönberg, de o virtuozitate extremă, inumană, a fost îmblânzit de Patricia cu o pasiune covârșitoare. Această muzică, ce nu îți lasă repere pentru memorie (serialismul per se reprezintă anularea memoriei) poate fi asimilată poate prin mici indicii ritmice, motivice și desigur prin direcția sentimentală imprimată de solist. Patricia a fost concertul! Indiferent de nivelul de disponibilitate al auditoriului, a fost imposibil să nu te lași captivat de implicarea violonistei, care a dialogat fenomenal cu orchestra, ascultând și continuând fiecare intervenție a acesteia, sublimând virtuozitatea într-o conducere afectivă extremă a fiecărei idei de care te puteai lipi ca receptor. Felul în care muzicienii din orchestră i-au răspuns a fost de asemenea magistral, creând pentru publicul bucureștean un nivel al redării acestei muzici imposibil de egalat.

Toată numai simțire pură a fost și alegerea bisului, Baladă și Joc de Ligeti, unde Patricia Kopatchinskaja a avut un dublu rol: de a sublinia ideea de „ împreună cu orchestra” și de a îl omagia pe Laurențiu Dincă, singurul român din orchestră care și-a încheiat cariera chiar în orașul unde a studiat și descoperit muzica. Multă emoție în interpretare, câteva lacrimi pe furiș în sală și o stare de plutire generală au încheiat prima parte a concertului.

În partea a doua ar fi urmat, teoretic, 50 de minute de relaxare romantică, în compania Simfoniei a cincea de P. I Ceaikovski. Toate așteptările au fost depășite și înșelate totodată. Sunetul acestor instrumentiști este deasupra oricăror superlative sau hiperbole. Iar Kirill Petrenko este dirijorul care să sublinieze magnetismul lor, prin reliefarea fiecărui solist, fiecărei partide, fiecărei linii secundare care îi pune în valoare. Toată lumea va menționa solo-ul de corn din partea a doua, iar eu nu voi fi excepția de la regulă. Sala Palatului a părut să își piardă contururile în acel moment, de o finețe nepământeană. De altfel, aceste intervenții solistice la suflători au redat dulceața unei muzici care, altfel, a fost condusă cu rigoare teutonică, militară, mai rece chiar decât concertul de Schönberg…Kirill Petrenko pare încă, în colaborarea cu această orchestră, în căutarea unui stil care să îl ducă dincolo de fenomenala sa știință muzicală. Personal, mi-a lipsit nu romantismul exacerbat al unor interpretări, ci acea linie mare care transcende eroismul vizibil al acestei monumentale compoziții și o transfigurează liric în acea zonă de plutire fundamentală. A compensat cu o energie ieșită din comun care a animat publicul aflat în seara 1.09.2019 în Sala Palatului și ne-a lăsat pe toți până târziu în noapte rememorând clipe specifice din acest concert reper pentru cum arată o orchestră de cel mai înalt nivel. Și dorindu-ne să îi auzim într-o sală adevărată…

Sabina Ulubeanu,
compozitoare.