For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Pianistul Leif Ove Andsnes: „Arta și muzica de bună calitate ne ajută să ne dezvoltăm ca oameni” | George Enescu Festival

Pianistul Leif Ove Andsnes: „Arta și muzica de bună calitate ne ajută să ne dezvoltăm ca oameni”

Interviu de Cristina Enescu

Locuiește în Bergen, oraș al cărui cel mai cunoscut „produs” muzical este Edvard Grieg, celebrul compozitor al Norvegiei. Combinația de măiestrie tehnică, forță, eleganță și accente personale la pian i-au adus de buna vreme aprecieri internaționale. Este un star al pianului, concertând frecvent cu cele mai bune orchestre și în cele mai respectate săli de concerte din lume, de asemenea un pasionat al muzicii de cameră cu o agendă concertistică plină, în plus față de o discografie extinsă și apreciată. Totuși, este o prezență foarte firească și cu o anume seninătate care poate vine din rădăcinile sale scandinave.

Norvegianul a interpretat concertul pentru pian al lui Grieg op 16 (unul din cele mai importante ale compozitorului, în care se remarcă influențele din muzica tradițională a țării sale) alături de Orchestra Filarmonică din Oslo sub bagheta dirijorului ei principal, Vasily Petrenko, a fost unul dintre cele mai dorite concerte ale Festivalului Enescu 2019. Nu doar datorită aromei speciale a unei muzici norvegiene interpretate de muzicieni norvegieni, ci și pentru că într-adevăr a fost o experiență muzicală de excepție, a unuia dintre cele mai iubite concerte pentru pian și orchestră.

Leif Ove Andsnes este de câțiva ani unul dintre principalii promotori ai lui Grieg atât pe scenă cât și în înregistrări. Grieg s-a inspirat puternic din folclorul norvegian, pe care l-a adus mai aproape de urechile publicului internațional și cu ajutorul căruia a contribuit la efortul Norvegiei de consolidare a unei identități naționale la începutul secolului XX.

De asemenea, pianistul s-a implicat în ultimii ani în proiecte majore dedicate lui Beethoven și Mozart. „Beethoven Journey” (Călătoria Beethoven”) a fost o călătorie de trei ani, alături de Mahler Chamber Orchestra, în lumea concertelor pentru pian ale lui Beethoven prin concerte, înregistrări și un documentar. Împreună cu aceeași orchestră, el este actualmente implicat în „Mozart Momentum 1785/1786”, un alt proiect multi-anual despre doi dintre cei mai interesanți ani din creația lui Amadeus dar și din istoria muzicii, în care el a revoluționat arta pianului.

Despre concertul lui din Festivalul Enescu 2019, relația sa de mulți ani cu Grieg și motivele pentru care muzica clasică nu e doar o bucurie ci o reală necesitate în mod special pentru tineri, Leif Ove Andsnes a vorbit în stilul său relaxat dar extrem de profesionist din Bergen, după terminarea Festivalului.

Aveți o relație de lungă durată și mare succes cu Grieg, în mod special cu concertul pe care l-ați interpretat la București. Cum e reîntâlnirea cu acest concert, după niște ani de pauză?

Această lucrare a fost prima reușită la începutul carierei mele, pe la 17-18 ani l-am cântat niște ani peste tot în lume. Apoi, la un moment dat, am simțit că e timpul să iau o pauză de la el, și apoi o vreme l-am cântat rar. Dar acum revin la el, îl abordez cu urechi și cu ochi proaspeți, din mai multe motive printre care a 100-a aniversare a Orchestrei Filarmonice din Oslo. Concertul din Festivalul Enescu a fost primul dintr-un mare turneu european din toamna aceasta. În plus, a fost ceva firesc să în cânt cu ei pentru că a fost primul concert al acestei orchestre cu un secol în urmă.

Așadar, la București au fost muzicieni norvegieni care au cântat muzică norvegiană. Credeți că muzicienii care interpretează muzica unor conaționali au poate o înțelegere mai profundă a ei?

Nu neapărat. Unele dintre cele mai bune interpretări ale lui Grieg le-am auzit cântate de muzicieni care nu erau norvegieni, de exemplu. Pe de altă parte, eu am crescut cu Grieg, și contează când ești înconjurat de o anumită muzică, îți devine familiară. Cred că asta a simțit publicul la concertul nostru, și a fost într-adevăr ceva special să cânt cu această orchestră, care cunoaște concertul atât de bine. De fapt, toți marii compozitori au un limbaj muzical care e universal.

Pe lângă faptul că au fost contemporani pentru o vreme la cumpăna dintre secolele XIX și XX, și faptul că rămân cei mai celebri compozitori ai țărilor lor, Enescu și Grieg au avut în comun și faptul că amândoi s-au inspirat puternic din tradiția muzicală folclorică a țărilor lor. Cum a abordat Grieg această sursă de inspirație?

A fost puternic influențat de romantismul german, de Mendelssohn, Schumann, Wagner, dar a avut și o legătură puternică cu mișcarea norvegiană de independență. Noi am fost o colonie sub Danemarca și apoi Suedia, și am devenit independenți abia în 1905, cu doi ani înaintea morții lui Grieg. El a fost unul dintre compozitorii norvegieni foarte preocupați de ideea consolidării unei identități naționale, motiv pentru care s-a inspirat din melodiile și dansurile populare. Îi plăcea să meargă în zonele rurale și să asculte oamenii cântând.

Legat de Enescu, mi se pare foarte interesant ce s-a întâmplat în ultima vreme cu muzica lui. Cred că tot mai mulți muzicieni din afara României devin conștienți de bogăția și diversitatea muzicii lui, și pare să fie cântat tot mai mult.

Un alt muzician român se numără printre cei despre care ați spus că au fost marile dv. inspirații, pianistul și compozitorul Dinu Lipatti. Ce v-a atras la el?

Nu știu foarte multe despre muzica lui dar sunt un mare admirator al lui ca pianist. A fost o mare tragedie că a murit așa de tânăr, dar avem înregistrări incredibile cu el ca interpret. Era extraordinar, fiecare înregistrare este atât de puternică, plină de vitalitate și totuși atât de naturală. Simți că așa trebuie să fie muzica. El a arătat muzica în forma sa cea mai pură, lucru pe care îl admir enorm. Avea o înțelegere fantastică a ceea ce pot face degetele pe pian. Lipatti a fost cel mai complet pianist la care mă pot gândi.

Și dv. ați fost descris ca un pianist cu o tehnică uimitoare și o mare creativitate. În „rețeta” care creează un mare pianist, cum vedeți combinația dintre munca susținută și măiestria tehnică, respectiv anumite trăsături de personalitate?

Dacă aș ști… Desigur, e nevoie de multă muncă, trebuie să începi din copilărie. Dar dincolo de tehnică trebuie să îți lucrezi și muzicalitatea, cele două merg mână în mână. Astăzi există mulți muzicieni cu o mare acuratețe și tehnică, iar cei care supraviețuiesc sunt cei care dau publicului sentimentul că au ceva deosebit de spus. Asta cred că iau oamenii cu ei după un concert, poate, sentimentul că muzicienii au „vorbit” despre unele dintre propriile lor sentimente. Pentru mine, un artist adevărat e cel care poate da o voce muzicală sentimentelor oamenilor. E ceva foarte personal, nu toată lumea reușește asta. Când cânt, am sentimentul că spun povești, în mod similar cu un actor pe scenă.

Aproape la fiecare concert aveți o „voce” diferită, deci un alt pian, pe lângă orchestre, dirijori și săli diferite. Asta sigur necesită o bună adaptare tehnică dar și personală. Cum gestionați această situație?

Este într-adevăr o provocare. Mi-ar plăcea să pot călători în lume cu un pian foarte bun și un tehnician de pian (cum îmi place să îi numesc) de asemenea. După o vreme în profesia asta descoperi că la fel de important ca pianul este și tehnicianul de pian. Din fericire, la Festivalul Enescu a fost unul foarte bun, însă din păcate asta nu se întâmplă mereu, și totuși trebuie să faci ce poți ca să comunici cât mai bine cu pianul. Uneori un pian nu vrea să comunice cu mine, alteori pare că pianul are o personalitate care îmi indică de fapt cum să cânt o anumită frază muzicală.

Puteți să ne explicați nouă, laicilor, această personalitate a unui pian?

De aceea îmi place să îi numesc tehnicieni de pian, și nu acordeori, pentru că cei mai buni dintre ei pot realmente să schimbe sunetul unui pian. Nu e doar sunetul ci și sentimentul pe care îl trezește, mecanica, modul de acțiune. Când simți că un pian e perfect ajustat, are un sunet care pare că vorbește, și atunci simți că ești într-o conversație cu cineva care înțelege. Nu știu cum să explic altfel. Uneori pianul mă ajută să înțeleg cum să construiesc anumite părți ale muzicii, nu întotdeauna spun doar eu pianului ce vreau. Pot încerca să fac lucrurile cum vreau eu, dar apoi pianul să îmi arate o altă cale.

Pianele pot fi foarte diferite între ele. Am fost recent la Chicago și era acolo un pian nu extrem de strălucit, dar cu un sunet foarte frumos și profund. Altă dată am cântat aceeași piesă în altă parte, pe un pian bine acordat, cu un sunet poate nu atât de intim dar foarte puternic. Evident că cele două concerte au fost foarte diferite unul de celălalt datorită personalității diferite a pianelor.

De aceea, un lucru extrem de important în cariera mea a fost să-mi construiesc o rețea internațională de tehnicieni de pian în care am încredere. Nu sunt foarte mulți în toată lumea; în Norvegia poate sunt doi foarte buni.

Revenind la Festivalul Enescu, un lucru ușor de observat la public a fost media de vârstă foarte ridicată. Cum e această situație în alte părți, și cum ar putea fi atrași tinerii mai mult spre descoperirea muzicii clasice?

E o întrebare complicată.. E oare astăzi publicul mai în vârstă decât în trecut? Nu știu. Timp de decenii, vârsta medie a publicului de concerte de muzică clasică a fost 50-55 de ani. E firesc cumva, la acea vârstă ai mai mult timp și mai mulți bani. Pe de altă parte e adevărat și că mulți tineri nu primesc o educație despre muzică.

E ușor să asculți muzică clasică, dar e nevoie de timp ca să înveți să o apreciezi. Oamenii merită șansa de a învăța cum să asculte muzică, cum să privească un tablou. Arta, muzica sunt o parte foarte importantă din viață, ne spun multe despre cine suntem. Sunt la fel de importante precum matematica, fizica sau gramatica, și totuși educația de astăzi legată de artă și muzică e un dezastru. Din fericire, sunt mulți tinerii care învață să cânte la un instrument astăzi. Sperăm ca noi, muzicienii, să reușim să le arătăm cât de minunată e muzica aceasta.

Sunteți implicat și în educația muzicală a tinerilor, fiind un mentor permanent în programul Crescendo al Festivalului International din Bergen unde tinerii muzicieni au ocazia să lucreze alături de muzicieni experimentați.

Da, fac parte din mai multe programe educaționale, ceea ce mă aduce în contact cu noua generație de muzicieni. Vreau să le împărtășesc din experiența mea, dar am nevoie și eu de acest contact.

În ce constă valoarea muzicii clasice pentru tinerii de azi, cărora le sunt atât de ușor accesibile o multitudine de forme de divertisment?

Muzica clasică are o complexitate care e parte din viața și identitatea noastră. Cred că arta și muzica de bună calitate ne ajută să ne dezvoltăm ca oameni. Când privești o orchestră pe scenă vezi că e acolo un fel de democrație, cineva face un solo și ceilalți îl ascultă, apoi toți colaborează pentru a crea ceva împreună. Așa ar trebui să funcționeze și societatea, uneori cânți tu ceva, alteori asculți. În plus, fiecare lucrare de muzică clasică vorbește despre o varietate de emoții, pe care cu toții le avem înăuntrul nostru.