For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Vibrația unui memorabil recital cu iz italian - Joyce DiDonato și David Zobel | George Enescu Festival

Vibrația unui memorabil recital cu iz italian – Joyce DiDonato și David Zobel

Text de Mădălina Mărgăritescu

 

La început de septembrie, în după-amiaza celei de-a treia zi a Festivalului Internațional ”George Enescu”, Sala Mare a Ateneului Român a devenit spațiul evadării din realitate.

Aflați în premieră la Festivalul Enescu, mezzo-soprana Joyce DiDonato și pianistul David Zobel au susținut un impresionant recital ce a transpus publicul într-o neîncetată stare de vis cu ochii deschiși.

Renumita artistă este de părere că prin muzică auditoriul găsește echilibru, armonie și pace, o dispoziție ce ar trebui păstrată și după ieșirea din sala de spectacol. Timp de două ore, acompaniată de pianistul David Zobel, Joyce DiDonato a creat un mediu dominat de emoție indescriptibilă.

Prezență elegantă și carismatică, desăvârșita muziciană este genul de artist care trăiește profund și insuflă și celorlalți acest sentiment, amintindu-ne de cuvintele lui Enescu, ”În artă important este să vibrezi tu însuți și să-i faci și pe ceilalți să vibreze”. Joyce DiDonato a extras din câteva opere celebre ariile unor personaje feminine reliefând astfel trăirile acestora.

Asemenea unui pictor atent la detalii, Joyce DiDonato a conturat în cinci miniaturi redate cu finețe și minuțiozitate trăsăturile personajelor și le-a adăugat culorile potrivite. Ne-a purtat întâi prin Grecia, unde a dezvăluit furia și durerea prințesei Arianna părăsită de Tezeu din cantata ”Arianna la Naxos” (1798) de Joseph Haydn. După interpretarea acestei compoziții, artista a interacționat cu publicul mulțumindu-i pentru primirea caldă și invitându-l să se bucure de călătoria muzicală.

Ajunși în Sevillia, ne-a prezentat aria ”Voi che sapete che cosa e amor” cântată de pajul Cherubino, tânărul veșnic îndrăgostit din ”Nunta lui Figaro” (1786) de Wolfgang Amadeus Mozart.

Prin inteligența teatrală și captivantul joc de mimică, Joyce DiDonato trece cu grație de la un personaj la altul. Considerat unul dintre acompaniatorii preferați ai mezzosopranei, David Zobel întregește interpretarea artistei.

Subtilitatea liniilor melodice o dezvăluie, în aria ”Deh veni, non tardar” din actul al IV-lea, pe Susanna, cea care vorbește despre iubire gândindu-se la Figaro. Prin jocul expresiv susținut de pianistul David Zobel, Joyce DiDonato trasează îngrijorarea melancolicei Nelly din ”Adelson și Salvini” (1828) de Vicenzo Bellini, față de logodnicul său, lordul Adelson. ”Dopo l’oscuro nembo”din primul act este una dintre cele mai cunoscute arii din opera lui Bellini. Joyce DiDonato și David Zobel au încheiat prima parte a recitatului cu un cântec în stil flamenco, plin de vivacitate, celebra arie ”De Espana Vengo” din zarzuela ”Băiatul evreu” (1918) de Pablo Luna.

În cea de-a doua parte a recitalului ne-am întors în Veneția unde Desdemona lui Gioacchino Rossini își prevede tragicul destin în aria ”Assisa al pie d’un salice” din actul al III-lea al lucrării ”Otello” (1816). Este impresionant cu câtă ușurință Joyce DiDonato se transpune în fiecare rol și în același timp atrage și publicul. Grupul tipologiilor feminine se închide cu femeia dezamăgită în dragoste care își cântă tristețea însă acum este vorba despre Marguerite din opera ”Damnațiunea lui Faust” (1845) de Hector Berlioz.

Finalul recitalului a fost unul triumfător, ne-am pierdut în visare ascultând melodiile lui Reynaldo Hahn din ciclul ”Veneția” (1901). Cele șase piese în dialect venețian ne-au purtat cu gândul la vedutele pictorului venețian Canaletto (Giovanni Antonio Canal). Măiestria lui Canaletto se identifică cu excepționala artă a interpretării lui Joyce DiDonato. Regăsim aceeași libertate de plăsmuire într-o manieră unică și înfățișarea plină de sensibilitate a detaliilor. ”La Barcheta” este una dintre cele mai expresive piese, vocea mângâietoare transcrie atmosfera venețiană într-o manieră poetică.

De o rară generozitate, Joyce DiDonato a oferit publicului nemărginita bucurie de a cânta, iar publicul i-a răspuns cu aplauze tumultoase și ovații. Conectarea specială cu auditoriul român a determinat-o pe Joyce DiDonato să mărturisească că dedică recitalul nepotului său, Vasile, născut în România. Și-a încântat publicul cu trei bisuri, ”Canzonetta spagnuola” de Rossini, ”Over de rainbow”, celebra baladă a lui Harold Arlen pe versuri de Yip Harburg și ”Non ti scordar di me” de Ernesto de Curtis.