For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Viitorul este aici | George Enescu Festival

Viitorul este aici

Text de Sabina Ulubeanu

În cadrul Festivalului George Enescu se întâmplă un mic miracol. Giganți ai componisticii mondiale stau la câțiva metri de tine și îți vorbesc relaxat despre procesele lor creative, pregătiți la cel mai înalt nivel, traducând pentru audiență cele mai complexe și rafinate gânduri despre muzică, dezvăluind cu generozitate procesul lor creativ și dialogând cu oricine, simplu meloman, student la UNMB sau profesionști deja consacrați.
Toate astea se pot observa în Forumul Compozitorilor și în concertele din seria Muzica Secolului XXI, o adunare fabuloasă de personalități muzicale, creatori și interpreți care inspiră prin curaj, perfecțiune, bucurie a descoperirii.
Francesco Filidei cu tricou negru și blugii nonșalant zdrențuiți în genunchi pornește molcom, academic, explică pasiunea sa pentru sunetele altfel încă din anii de studiu, dezbracă muzica de briz brizuri și îi relevă esența: arcuirea în timp, jocul fantastic cu forma și ne manipulează emoțional întru o percepție ascuțită a fiecărui timbru. Apoi ne face praf cu o poveste și o declarație. Imaginea sicriului bunicii în care mama sa bate cu palma. Implacabil. Dur moment. În ochi i se citește copilul de maximum 8 ani impresionat, pierdut în sonoritate și gest puternic. Fast Forward, acest gest îl urmărește în toată existența sa și îl transfigurează puternic în toată creația, cu un climax copleșitor în opera Giordano Bruno. Apoi ne relaxează și ne înmoaie inimile: compozitorul său preferat este Puccini….
Raphaël Cendo e o prezență puternică, viscerală. Impune aproape fizic, din cauza unei energii uimitoare, telurice. Ne vorbește despre principiul saturației în muzică. Da, se întâmplă exact ca atunci când saturezi o fotografie. Totul e exacerbat expresionist, de la efectele instrumentale până la fragmentarea discursului, radicalizant, până la 257 de microfragmente. Rece, conceptual. Dar după 20 de minute realizezi că ai în față un veritabil sentimental. E primul compozitor pe care îl aud menționând de două ori copiii. Așa că îl întreb direct cum face cu compusul când e tată? Îmi răspunde ca orice femei artistă mamă: sunt un tată mizerabil și lucrez mult, sau sunt un compozitor îngrozitor și stau cu ei, mă joc cu ei, ador să mă joc cu copii mei, de fapt sunt eu însumi un copil….

Concertul de a doua zi a fost susținut de ansamblul Linea, condus magistral de Jean-Philippe Wurtz.
Programul se anunța extrem de captivant. Instrumentiștii au decis să inverseze ordinea inițială și bine au făcut. Lucrarea de Laurențiu Ganea a părut un corp străin în frenezia întâlnirii cu acești magicieni ai muzicii contemporane. Retrogradă, cu o formă incertă, de un gust îndoielnic, un moment pur și simplu trist în economia concertului, în ciuda dedicației instrumentiștilor și a solistului, pianistul Daumants Liepiņš.
Din fericire, a urmat lucrarea lui Adam Mincek, Concertul cameral scris ca omagiu lui G. Ligeti. Forma perfectă, orchestrație eficientă, jocul cu contrastele ( o caracteristică a sa, mai ales la nivel ideatic, nu ne referim aici la intensități, ci la principii contrastante de compoziție) și o manieră judicioasă de a jongla cu timpul au încântat publicul prezent care a răsplătit cu numeroase aplauze compozitorul prezent în sală.

În partea a doua am ascultat „Finito Ogni Gesto” de F. Filidei și „Corps” pentru pian și ansamblu de R.Cendo. Doi compozitori foști și actuali colegi, două lumi sonore cât se poate de diferite, uniți de un filon al curajului și al asumării până la radicalizare a propriilor idei. În muzica lui Filidei se împlinește fragment cu fragment, în dorința sa de a dezbărca muzica de sunetul tradițional, un sunet mai profund, mai măreț, o linie cuprinzătoare ca aerul din măruntaiele orgii pe care o iubește atît de mult. Orchestrația sa e manual pentru orice compozitor aspirant, fiind totodată economică dar și luxuriantă, o combinație unică ce te captivează iremediabil.
Radicalizarea lui Cendo a fost relevată fantastic de pianistul Wilhem Latchoumia, o apariție copleșitoare, cu mâinile protejate pentru a nu se răni în timpul interpretării acestei partituri atât de dificile, plină de glissandi pe clape și corzi, ajutat de baghete și alte materiale, dialogînd permanent cu dirijorul și membrii ansamblului. Plăcerea pe care o resimt acești muzicieni cântând o muzică atît de aparent intelectualizantă, dar în fond, ca autorul ei, profund viscerală, izvorîtă din prea plin sufletesc, este inimaginabilă.
După amiaza de 8 septembrie a fost profund inspirantă. Pentru public, pentru profesioniști, pentru tinerii compozitori și interpreți prezenți în sală. Suntem norocoși să o fi trăit.

Sabina Ulubeanu,
Compozitoare