For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Frumusețe în viață la George Enescu – artistul, maestrul, omul

Frumusețe în viață la George Enescu – artistul, maestrul, omul

de Mădălina Mărgăritescu

La aproape un secol și jumătate de la nașterea sa, în vremuri de teribilă restriște pentru artă și artiști pretutindeni în lume, găsim în personalitatea lui George Enescu, în felul legendar în care și-a înfruntat soarta, în omenia, bunătatea, modestia și dăruirea care l-au caracterizat, inspirație și alinare, precum și curajul de a recunoaște și de a alege să păstrăm, oricât de greu ar fi, frumusețea în viața noastră.

În vara anului 1933, într-un interviu oferit publicației ”Rampa”, George Enescu a vorbit, printre altele, despre frumusețea vieții. Întrebat dacă viața merită să fie cu adevărat trăită, Maestrul a răspuns: ”Desigur că da. Eu o găsesc atât de frumoasă. Și chiar cel care suferă ar putea să guste din plăcerile ei, dacă ar ști s-o privească sub un unghi mai filosofic; să vadă minunile creațiunii. Am avut destule motive de suferințe, chiar eu, dar întotdeauna am căutat, ca marinarul, să întind astfel pânza încât barca să meargă chiar împotriva vântului. Am suferit de anghină pectorală nervoasă, nu-mi mai bătea inima, și cu aceste suferințe munceam totuși. Cu ocazia unui concert am fost nevoit să întrerup de vreo câteva ori bucata de Beethoven. Am mers mai departe cu munca, să mor cu arcușul în mână și n-am murit. Dar omul, ca să-și dea seama cât de frumoasă este viața, trebuie neapărat să aibă conștiința împăcată, renunțând la lucruri care ar putea să-i puie conștiința în pericol. Lucrul nu e atât de greu. Numai așa va putea beneficia de o liniște sufletească care-i va permite să ia din plăcerile vieții fără niciun fel de remușcare tot ce i se prezintă din bunurile ei, fără ca să distrugă totuși farmecul vieții”.

”Acest Făt-Frumos al muzicii”, cum l-a numit compozitorul Mihail Jora, pare a fi o întruchipare a kalokagathia, al acelui ideal de frumusețe din Grecia Antică, ce exprima o concordanță deplină între calitățile fizice și cele morale. Frumusețea și bunătatea se împleteau armonios în personalitatea desăvârșitului muzician George Enescu, care, deși a trăit o viață personală încercată de suferință și în timpuri grele pentru întreaga lume, era convins că, atâta timp cât nu va lipsi curajul și va exista credință, omul poate învinge vicisitudinile vieții.

Într-un interviu acordat lui Miron Grindea, în 1931, Enescu spunea că umanitatea a mai avut impasuri și a reușit să le învingă pe toate, iar ”cultura va trăi” deoarece ”prea e mare patrimoniul ce l-au acumulat atâtea secole de trudă și de credință, pentru a face dintr-o dată tabula rasa din tot ce am strâns și acumulat”. Chiar dacă trece prin momente dificile, omul nu poate renunța la credință și la exprimarea frumosului, care îl ajută să răzbată, era de părere marele compozitor.

George Enescu s-a confruntat întreaga viață cu perioade mai delicate, însă le-a depășit întotdeauna cu răbdare, curaj și un înnăscut simț al umorului. Îi plăceau de copil jocurile de cuvinte și se va refugia în vesela lor ingeniozitate de la separarea de părinți, la vârsta de 7 ani, când pleacă pentru a studia muzica la Viena și Paris și când observă că „Viena rimează cu hiena” și până în ultimele sale clipe de viață când, vizitat de violonistul Serge Blanc, în seara zilei de 3 mai 1955, Maestrul face un ultim calambur. Fostul său elev întreabă în șoaptă ”Est-ce qu’ il est encore lucide?” (”Mai este lucid?”), iar Enescu îi răspunde din camera alăturată, ”Lucide, de la Mer Morte”/”Lucie de Lammermoor”, (”Lucid, de la Marea Moartă”, într-un joc de cuvinte cu aluzie la ”Lucia de Lammermoor”, opera lui Donizetti).

George Enescu “găsește viața frumoasă”și „gustă din plăcerile ei” chiar și când traversează perioade dureroase. Copil fiind și aflat departe de părinții săi pentru studii, tristețea îi este alinată de veștile care îi vin mereu de acasă, precum și de scrisorile pe care încearcă să le scrie zilnic, istorisind tot ce face. Corespondența acelor ani relevă sensibilitatea și grija deosebită nutrită de Enescu pentru mama sa, Maria – ”Spune-i Wandei [îngrijitoarea casei de la Mihăileni, n.a.] să te îngrijească bine pe mata până ce va da ochii cu mine”, îi scria mamei sale fiul de numai 8 ani. Din relatările copilului Enescu, aflăm că juca șah, făcea gimnastică, se plimba cu bicicleta, mergea la operă. Pe la 8-9 ani, văzuse deja ”Bărbierul din Sevilia” de Rossini, baletul ”Zâna păpușilor” de Josef Bayer, ”Aida” de Verdi. Scrisorile trimise părinților sau mătușii Tinca erau însoțite de scurte poezii ori desene create de Enescu. Încerca să aducă bucurie mamei nu doar prin lucrurile pe care i le scria, ci și prin felul în care i se adresa – Mamțichi, Mamelebțichi, Mameleben – sau prin maniera în care semna scrisorile – ”Chef bun și veselie”, ”Cu sănătate și voe bună”, Ghiț, Gîț, Ghiță, Ghițișor, Ghițkiț, Ghițkițik, Ghițikuțișor.

La 16 ani, succesul ”Poemei Române” abia compuse i-a neliniștit pe profesorii săi, care l-au văzut ca pe ”un elev primejdios”, căci geniile provoacă teamă. Și mai mult decât atât, reușita acestei lucrări determină amânarea cu un an a primirii premiului întâi la Concursul de vioară. Cu toate acestea, va asculta sfatul lui Camille Saint-Saëns de a persevera în pofida celor multe pe care le va întâlni în viață și nu va renunța nici la vioară, nici la hârtia cu portatif.

George Enescu și Alfred Cortot (1930)

Extrem de sensibil, George Enescu trecea adesea prin frământări sufletești și se simțea uneori demoralizat. Printre cei care îl îmbărbătau și îi produceau bucurie s-a numărat și Nineta Duca. Corespondența cu această bună prietenă ne introduce în intimitatea Maestrului. O scrisoare din 1907 vorbește despre o ”indispoziție infernală” (o criză de tahicardie datorată stresului) care atinsese punctul culminant în timpul unui concert susținut în sala teatrului Châtelet. ”Dragă Miss Ninette, Adorabila telegramă colectivă cu trei semnături mi-a produs o bucurie imensă. Ah! De ce oare nu a sosit înaintea concertului? Ar fi oprit această indispoziție infernală care simțeam că mă paște de dimineață și care a atins paroxismul în timp ce cântam în sala Châtelet arhiplină. Îți poți închipui angoasa mea, conștient că în orice moment aș fi fost obligat să mă opresc, doborât de o criză de sufocație!”

Un an mai târziu, Enescu se plângea că este trist, ”trist ca de moarte” și îi cerea Ninetei să-i povestească despre ”isprăvile automobilistice, flirturile, vioara și altele…” și să-i transmită ”emanații afectuoase care să  mângâie și să încălzească puțin inima crispată”. Nu doar scrisorile Ninei Duca îi provocau fericire Maestrului, dar și cadourile dulci trimise de Miss Ninette – ”șerbetul ca din povești” sau fructele glasate.

Muzica de cameră a fost o altă sursă care i-a oferit lui Enescu frumusețe în viață. În ”Amintiri”, Maestrul vorbește despre bucuria trăită atunci când făcea muzică de cameră cu pianistul Alfred Cortot și despre câtă emoție și frumusețe transmiteau cele Șase Sonate pentru Vioară și Pian de Bach, pe care le cânta cu bunul său prieten: ”Eram fericit, pentru că, în prezența unei atare frumuseți și cu un partener ca acela, mă simțeam acasă…”

Și, poate mai succint și elocvent ca niciodată, descrie Enescu ce însemna indescriptibilă frumusețe în viața lui într-o dedicație scrisă sub forma unui acrostih, în 1946, pentru Orchestra Simfonică din București:

”Muzicianul
Uită
Necazurile
Cultivându-și
Arta.”

Bibliografie:
  • Gavoty, Bernard, Amintirile lui George Enescu / Les Souvenirs de Georges Enesco, trad. Elena Bulai, București, Editura Curtea Veche, 2017;
  • Cosma, Viorel, ”George Enescu, Scrisori”, vol. I, București, Ed.Muzicală, 1974;
  • Idem, ”George Enescu, muzicianul de geniu în imagini”, vol. II, București, Ed. Institutului Cultaral Român, 2018;
  • Cosmovici, Alexandru, ”George Enescu în lumea muzicii și în familie”, București, Ed. Muzicală, 1990;
  • Eco, Umberto, ”Istoria Frumuseții”, trad. Oana Sălișteanu, București, Ed. Enciclopedia RAO, 2005;
  • Kogălniceanu, Ilie, ”Destăinuiri despre George Enescu”, București, Ed. Minerva, Ed. R.A.I, 1996;
  • Manolache, Laura, ”George Enescu – Interviuri” vol. I, București, Ed. Muzicală, 1988;
  • Idem, ”George Enescu – Interviuri” vol. II, București, Ed. Muzicală, 1991;
Fotografii:
  • George Enescu fotografiat de Yousuf Karsh, 1954, Sursa: https://karsh.org/yousuf-karsh-georges-enesco-1954/
  • George Enescu și Alfred Cortot fotografiați în timpul recitalului susținut, în 12 iunie 1930, la Școala Normală de Muzică din Paris, Sursa: Viorel Cosma, ”George Enescu, muzicianul de geniu în imagini”, vol. II, București, Ed. Institutului Cultaral Român, 2018.