For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Giuseppe Gibboni, violonist: „Carnalitatea viorii amintește de semnele de iubire” | George Enescu Festival

Giuseppe Gibboni, violonist: „Carnalitatea viorii amintește de semnele de iubire”

Giuseppe Gibboni este tânărul violonist din Salerno, Italia, care și-a adjudecat premiul al treilea după pasionata și agitata finală a concursului George Enescu 2018 (în urma căreia președintele juriului, Pierre Amoyal, a decis să nu se acorde premiul I niciunuia dintre cei trei finaliști, ceilalți doi fiind italianul Vikram Sedona, câștigătorul premiului II, și ucraineanul Orest Smovzh).

Text de Cristina Enescu

Gibboni a interpretat Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră de Paganini. Lucrarea captivează din primele câteva secunde. A fost scrisă când Paganini avea aproximativ 35 de ani, și demonstrează că măiestria tehnică a compozitorului deja devenise uluitoare. Iubitorii de operă simt aici de la bun început o delicioasă aromă de operă – lucru nu de mirare având în vedere influența pe care o avea în acea perioadă bel canto-ul, în special prin Rossini, asupra lui Paganini.

În vârstă de 17 ani, Giuseppe Gibboni a fost unul dintre cei mai tineri concurenți din toate secțiunile Concursului Enescu de anul acesta. Interpretarea lui a fost fără excese gestuale sau expresive, fără nicio încercare ostentativă de a epata, însă cu o tehnică bună, cu relief, dar și pasiune, reușind să emoționeze și să treacă de scenă într-un mod personal și totodată detașat și calm.

Face parte dintr-o familie de muzicieni, mama sa este pianistă, iar tatăl și cele două surori gemene cântă de asemenea la vioară. A început de foarte mic, de la 3 ani, să studieze violoncelul și vioara, însă își amintește că în scurt timp și-a anunțat părinții că atunci când va fi mare va fi violonist. Atunci, tatăl său l-a îndrumat pe calea viorii. Pe lângă diferite premii câștigate precum și concerte ca solist, în 2015 a stabilit un nou record de viteză, interpretând Zborul bondarului de Rimski-Korsakov în doar 50 de secunde, iar în 2016 a câștigat premiul Paganini la Concursul internațional de vioară „Andrea Postacchini” (Fermo, Italia), precum și prima ediție italiană a concursului-emisiune de muzică clasică „Prodigi – La musica è vita”.

Despre instrumentul căruia i s-a dedicat, el spune: ”Unul din motivele pentru care mă fascinează? Este unul dintre instrumentele cel mai apropiate de vocea umană, alături de violoncel, desigur. E totodată un instrument a cărui abordare e extrem de fizică, unul la care cânți ținându-l pe piept, chiar pe partea stângă, și practic, deasupra inimii și care îți lasă un semn evident pe piele. Într-un fel asta e carnalitatea viorii, amintește de semnele de iubire. Violoncelul și pianul sunt minunate, bineînțeles, dar relația pe care o are muzicianul cu ele nu este atât de fizică ca în cazul viorii. Vibrațiile ei se transmit direct la inimă. Am putea discuta mult și despre implicațiile filozofice ale acestui lucru…”

Niccolo Paganini, cu al cărui concert violonistul a câștigat premiul al treilea la București, este unul dintre muzicienii cărora li se datorează faptul că în secolul XIX (și apoi cu și mai mult avânt în secolul XX), vioara a devenit un instrument mult mai apreciat și mai popular decât fusese anterior. Deloc întâmplător, Paganini este compozitorul preferat al tânărului muzician. ”A fost unul din cei mai mari artiști ai viorii din Italia și din toată istoria muzicii. El a avut această capacitate extraordinară de face vioara să fie un instrument încă și mai complet decât era până la el, și i-a dus tehnica până la stele. Toți marii compozitori de după el l-au luat ca exemplu. A lăsat cu adevărat o urmă importantă în istoria muzicii, și asta nu doar pentru virtuozitatea remarcabilă a compozițiilor sale.”

Vorbind despre Concursul „George Enescu” și despre istoria compozitorului român George Enescu, Gibboni recunoaște că prima sa întâlnire cu o lucrare enesciană a avut loc chiar la această competiție. ”Ce îmi place foarte mult la Enescu e modul lui de a face lucrurile foarte dificile să pară simple. În spate, însă, se află un studiu și o muncă cu adevărat imense. În cadrul Concursului am putut să-mi dau seama de caracterul extraordinar al muzicii lui. Din repertoriul propus pentru concurs am ales Impressions d’enfance Op.28, care mi se pare cu adevărat genială”. Lucrarea este o suită pentru pian și vioară din 1940, dedicată memoriei lui Eduard Caudella, primul profesor de vioară al lui Enescu. Este o lucrare cu puternice influențe folclorice, una din cele doar patru lucrări pentru vioară și pian ale compozitorului.

Cât despre planurile de viitor ale lui Giuseppe Gibboni, principalul său obiectiv acum e să studieze cât mai mult, având grijă însă și ca muzica lui să păstreze o anumită notă personală. E un element important, spune el, deoarece există o tendință de uniformitate în rândul violoniștilor contemporani. ”În trecut, la marii violoniști se simțea limpede diferența dintre stilul de interpretare, caracterul muzical era distinct. Poate că violoniștii își dădeau voie mai mult să își exprime propria personalitate prin muzica lor, ca în cazul lui Heifetz sau Menuhin, Oistrakh sau Kogan – la toți acești mari muzicieni simțeai acea notă deosebită.”

Ce înseamnă pentru Giuseppe Gibboni un concert reușit, dincolo de virtuozitate și aplauze? ”E atunci când am reușit să emoționez oamenii. Cred că, cel puțin într-o anumită măsură, am reușit acest lucru în finala Concursului George Enescu, ceea ce e încă și mai onorant”.

Într-adevăr, cel puțin o persoană din public (deși probabil mai multe, judecând după comentariile de la finalul concursului) a plecat acasă cu o nouă obsesie pentru concertul interpretat de Giuseppe Gibboni – și, cu siguranță, cu interesul de a vedea evoluția viitoare a acestui muzician, care spune cu sinceritate că pur și simplu nu simte nevoia să ia vreo pauză de la muzica clasică, chiar și în momentele sale de respiro.