For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Impresii de concert: Finala Secțiunii Violoncel, o seară impregnată de spiritul romantic | George Enescu Festival
toti-trei-11_fotoCatalinaFilip

Impresii de concert: Finala Secțiunii Violoncel, o seară impregnată de spiritul romantic

 Atmosfera  peisajelor impresionante înfăţişate cu o tuşă picturală fluidă de artistul William Turner s-a regăsit în finala Secţiunii Violoncel a Concursului Internaţional „George Enescu”. Cu o siguranţă a gestului efectul liric este redat atât în limbajul muzical cât şi în cel plastic. Trei concerte în care forţa expresivă, nostalgia, sublimul, fantezia au fost narate în culori de variate nuanţe.

Text de Mădălina Mărgăritescu

Dacă în secolul trecut George Enescu mărturisea bucuria de a-i fi apreciată de   americani, în primul rând, calitate de compozitor, aseară, 13 septembrie 2016, tânărului violoncelist american, Zlatomir Fung, care a interpretat Simfonia Concertantă pentru violoncel şi orchestră în si minor op.8 (1901) de Enescu, i s-a oferit premiul I, la Secţiunea Violoncel a Concursului Internaţional „George Enescu”.

Zlatomir

Zlatomir Gindac

Interpretată, în Finala Secţiunii Violoncel, pentru prima dată în istoria concursului, Simfonia Concertantă pentru violoncel şi orchestră în si minor op.8 (1901) a avut debutul tot într-o zi de 13 dar în luna februarie 1909, la Salle Gaveau, în Paris. George Enescu a fost cel care şi-a dirijat propria lucrare intrepretată de violoncelistul Joseph Salmon şi Orchestra Lamoreux.

Posedând o inteligenţă artistică remarcabilă, violoncelistul Zlatomir Fung, în vârstă de 17 ani, a recreat, prin fine nuanţe, universul marelui compozitor român. Tonurile vibrante ale violoncelului se revărsau cu o fluiditate magică. Stilul virtuoz de interpretare i-a creat lui Zlatomir Fung posibilitatea de a fi parte integrantă a Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” dirijată de Alexandre Bloch.

Ca într-un dans, Zlatomir Fung îmbrăţişa violoncelul întreţesând ritmurile, formele armonioase ce sugereau emoţiile intense precum şi forţa unei compoziţii vii.

 

Tânăra Anastasia Kobekina din Rusia, câştigătoarea premiului al II-lea, a revelat frumuseţea profundă a Concertului pentru violoncel şi orchestră op.85 (1919) de Sir Edward Elgar.  O compoziţie melancolică dedicată criticului de artă Sir Sidney Colvin şi soţiei acestuia, Frances, prieteni ai muzicianului.

Interpretarea împresurată de sensibilitatea violoncelistei Anastasiei Kobekina a conferit operei tandreţe şi o sonoritate caldă. Opoziţia dintre fragilitatea emanată de tânăra violoncelistă şi sunetul masculin a venit în completarea imaginii nostalgice, tulburătoare în care gama de emoţii se intensifica. Anastasiei Kobekina i s-a oferit, din partea lui Alexandre Bloch, un premiu special: să interpreteze alături de Orchestra Naţională din Lille condusă de talentatul dirijor francez, în stagiunea 2017-2018.

13 sept_Castigator violoncel Kobekina Locul 2 _CatalinaFilip

Anastasia Gindac

Al III-lea premiu al Secţiunii Violoncel a mers la violoncelistul spaniol de origine coreeană Mon-Puo Lee. Tânărul artist a concertat în aceeaşi notă melancolică, fiind al doilea în ordinea intrării în Concurs, cu faimosul Concert pentru violoncel şi orchestră op.104 (1895) de Antonín Dvořák.

13 sept_Castigator violoncel LoculI 1_CatalinaFilip

Mon Puo Gindac

Dacă în Simfonia Concertantă a lui Enescu solistul Zlatomir Fung a fost perfect integrat orchestrei sau părţile sale de interpretare au fost evidenţiate de aceasta, ca în Concertul de Elgar, la Dvořák s-a punctat conversaţia echilibrată dintre Mon-Puo Lee şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu”. Cu o interpretare înflăcărată plăsmuită de registrul grav Mon-Puo Lee a dezvăluit pasionanta compoziţie semnată de Dvořák.

 

 

 

.