For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Interviu cu dirijorul Răzvan Apetrei: „E nevoie să uităm tot ce am auzit despre arta lui George Enescu și să pornim de la zero” | George Enescu Festival

Interviu cu dirijorul Răzvan Apetrei: „E nevoie să uităm tot ce am auzit despre arta lui George Enescu și să pornim de la zero”

Dirijorul Răzvan Apetrei va fi la pupitrul concertului de pe  pe 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2019, eveniment la care vor participa peste 70 de tineri muzicieni români, care vor interpreta o serie de lucrări vocal-simfonice de Henry Purcell, Georg Friedrich Händel și Wolfgang Amadeus Mozart dedicate încoronării, în prezența Familiei Regale a României.

Evenimentul face parte din direcția Festivalului Enescu sub conducerea Directorului Artistic Vladimir Jurowski de a deschide noi oportunități și perspective pentru muzica și artiștii tineri.

Răzvan Apetrei este considerat unul dintre cei mai promițători tineri dirijori de orchestră din România, dar și unul dintre cei mai prolifici exponenți ai managementului cultural independent din țară noastră. În prezent este dirijor colaborator al Operei Comice pentru Copii din București și asistent universitar doctorand al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, tema sa de cercetare fiind creația de balet a compozitorului Igor Stravinski.

Este membru fondator al Cameratei Regale și al Corului Regal, ansambluri camerale de tineret aflate sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României și al celei mai noi companii independente de operă, balet și teatru din România – Opera Clandestina.

Vă propunem un interviu-pledoarie despre provocările muzicienilor la început de carieră, dar și despre cum nu trebuie să ascultăm muzica lui George Enescu.

Interviu realizat de Bianca L. Nica

 

Ediția 2019 a Festivalului George Enescu găzduiește un concert în distribuția căruia va fi prezent unul dintre cele mai tinere coruri profesioniste din România, Corul Regal, pe care l-ați fondat. Cum ați primit invitația de a face parte din programul acestei ediții? Este aceasta prima apariție a Corului Regal în cadrul Festivalului?

Debutul Corului Regal în Festivalul George Enescu a avut loc în ediția precedentă, odată cu participarea, alături de ansamblul Les Siècles, sub bagheta dirijorului François-Xavier Roth, la interpretarea Poemei Române de George Enescu, pe scena Ateneului Român. Dacă atunci participarea noastră a fost oarecum episodică, anul acesta avem onoarea de a prezenta un concert conceput în totalitate de noi.

Practic, acest concert va reprezenta debutul în Festivalul Enescu pentru majoritatea dintre noi. Omul „vinovat” de această fericită întâmplare este domnul Mihai Constantinescu, managerul Festivalului, care a crezut în noi și ne-a oferit această oportunitate. Pentru un muzician la început de drum este, într-adevăr, împlinirea celui mai frumos vis. Pentru orice interpret este o mândrie să facă parte din programul Festivalului George Enescu, alături de interpreți și ansambluri celebre ale lumii. Pentru noi, ca tineri muzicieni, este un sentiment cu atât mai copleșitor și sperăm că, de la an la an, vor fi incluși din ce în ce mai mulți tineri muzicieni români în programul Festivalului, poate chiar în cadrul unei secțiuni special destinate tinerilor, de ce nu?

 

Insolitul acestui concert în cadrul Festivalului Enescu, alături de prezența Corului Regal, este reprezentat de locul de desfășurare al concertului, un spațiu de mare importanță istorică, de felul în care acesta a fost conceput, dar și de invitații speciali care vor lua parte la acest eveniment. Ne puteți dezvălui despre ce este vorba?

Concertul se va desfășura marți, 17 septembrie, începând cu ora 19:00, la Palatul Cotroceni, un spațiu strâns legat de istoria Familiei Regale, în Salonul Cerchez, numit și Marele salon alb sau Marele salon de recepții, un spațiu care a luat naştere la iniţiativa Reginei Maria şi a fost obţinut prin comasarea a două încăperi: Salonul de recepţii (stil Garnier Opera) şi Marea Sufragerie (stil Renaştere franceză), cea în care la 14-27 august s-a semnat intrarea României în Primul Război Mondial. La momentul inaugurării, salonul a fost considerat o reuşită din punct de vedere stilistic, arhitectura sa făcând trimitere la tradiţiile din Ţara Românească şi Moldova secolului al XVII-lea.

Concertul este construit în jurul conceptului de încoronare, toate lucrările incluse fiind interpretate la ceremonii de încoronare ale monarhilor europeni, în special cei britanici, începând din sec. al XVII-lea și până în prezent.

Concertul este un omagiu adus Majestății Sale Margareta, Custode al Coroanei române, fiind o celebrare muzicală care marchează începutul domniei Majestății Sale, dar și jubileul de 70 ani pe care Majestatea Sa îl sărbătorește anul acesta.

Este unicul concert aflat sub Auspiciile Familiei Regale a României din întreg Festivalul și vom avea bucuria să o avem prezentă la eveniment pe Majestatea Sa.

În plus, este cel mai tânăr concert din această ediție a Festivalului Enescu, fiind conceput și realizat 100% de către tineri. Așadar, peste 70 de tineri muzicieni români, cu vârste cuprinse în medie între 20 și 35 ani, vor aduce la viață unele dintre cele mai frumoase lucrări vocal-simfonice ale literaturii muzicale.

Așadar, fiind construit în jurul conceptului de încoronare, din repertoriul acestui concert va face parte celebra Misă mozartiană a Încoronării, dar și alte câteva lucrări mai puțin cunoscute de către publicul meloman.

Cu siguranță, cea mai importantă parte a programului este Misa Încoronării de Wolfgang Amadeus Mozart, compusă în anul 1779, care a devenit lucrarea preferată pentru încoronările regale și imperiale de la Curtea Imperială din Viena, fiind interpretată, după unele surse, la încoronările Regilor Leopold al II-lea, în anul 1790 și Francis al II-lea, în anul 1792. Însă, programul este completat de alte trei lucrări importante, printre care și prima audiție românească a lucrării Myheartisindinting Z. 30 de Henry Purcell, care a fost compusă pentru a fi interpretată la încoronarea Regelui James al II-lea al Marii Britanii, în anul 1685, în incinta catedralei Westminster Abbey.

Din repertoriul ales pentru acest concert fac parte și două lucrări care sunt utilizate în prezent în ceremonialul Familiei Regale Britanice. Prima este Imnul de încoronare ZadokthePriest, derivat din relatarea biblică despre ungerea Regelui Solomon, text folosit în toate ceremoniile de încoronare britanice, începând cu Regele Edgar în anul 973. Varianta creată de Georg Friedrich Händel a fost folosită la fiecare încoronare britanică din 1727 și până în prezent. Un detaliu mai inedit, este, de asemenea, faptul că lucrarea a stat la baza creării imnului oficial al UEFA Champions League.

Cea de-a doua lucrare este Imnul de încoronare MyHeartisInditing de Georg Friedrich Händel, interpretat pentru prima dată în anul 1727, la încoronarea Reginei Caroline a Marii Britanii, fiind de atunci inclus la aproape toate încoronările monarhilor britanici.

 

Aflându-ne acum în așteptarea celei de a doua ediții consecutive în care Corul Regal se află în epicentrul colaborării dintre Festivalul Enescu și Casa Regală a României, acesta fiind singurul concert care se află sub Auspiciile Familiei Regale a României și se va bucura de prezența Majestății Sale Margareta, cum caracterizați relația dintre Casa Regală și Enescu, fie că ne referim la compozitor și creația sa, fie la Festivalul ce-i poartă numele?

Asocierea Festivalului Enescu cu Familia Regală a României este extrem de oportună și firească, ținând cont de relația specială și privilegiată pe care George Enescu însuși a avut-o cu Familia Regală.

George Enescu era frecvent prezent la Curtea Regală română, adeseori interpreta muzică în prezența Familiei Regale sau chiar împreună cu Regina Elisabeta și avea propria sa cameră, atât la Castelul Peleș, cât și la Palatul Cotroceni.

Poema Română, la finalul căreia Enescu a inserat Imnul Regal al României, a fost dedicată Reginei Elisabeta a României, pe partitură fiind scris “Respectueuxhomage à Sa Majesté la Reine de Roumanie”.  Regina Elisabeta îl numea pe Enescu „copilul meu sufletesc” și semna corespondența către artist cu „a doua ta mamă”. Prima audiție în țară a Poemei Române, lucrare care deține numărul 1 în lista opusurilor enesciene, a avut loc la 1 martie 1898, sub Înaltul Patronaj al Regelui Carol I. De asemenea, Poema Română a fost lucrarea de suflet a Majestății Sale Regele Mihai I.

Un alt exemplu din creația enesciană legat de Familia Regală este ciclul de 14 lieduri scrise pe versuri de Carmen Sylva, pseudonimul literar al Reginei Elisabeta a României. Din păcate sunt mai puțin cunoscute și interpretate decât cele create de Enescu pe versuri de Clément Marot, dar nu mai puțin valoroase.

De-a lungul timpului, membrii Familiei Regale au fost prezenți la edițiile Festivalului Enescu, cea mai notabilă fiind participarea Regelui Mihai și a Reginei Ana la ultimul concert susținut de Yehudi Menuhin în cadrul Festivalului. Evenimentul a avut loc în data de 11 septembrie 1998, la Sala Palatului, unde Menuhin a evoluat în calitate de dirijor, interpretând, printre altele, Suita a II-a de George Enescu. Important de menționat este că Yehudi Menuhin a fost președintele de onoare al acelei ediții, fiind cel care a inaugurat seria președinților de onoare ai Festivalului Enescu.

Alteța Sa Regală Principele Radu vorbea în anul 2011 despre un lucru mai puțin cunoscut și anume legătura dintre Regele Mihai și Yehudi Menuhin, cel mai strălucit elev al lui George Enescu. În acest context, Principele Radu şi-a amintit o discuţie anecdotică dintre Rege şi Yehudi Menuhin, purtată cu ani în urmă, în Elveţia, la o cabană a muzicianului. „La masa de prânz el (Yehudi Menuhin n.r.) a deschis o cutie cu bomboane şi i-a spus: „Majestate, există la Castelul Peleş un Tron Regal”. Şi Regele a spus: „Da”. „V-aţi aşezat pe el?” (a întrebat Yehudi Menuhin n.r.) şi Regele a spus: „Nu-mi aduc aminte”, la care Menuhin a spus: „Eu m-am aşezat. Aveam şase ani şi m-a luat George Enescu la castel şi, când m-au pierdut un pic din vedere, m-am suit pe tron”.

„Şi asta a fost ceva extraordinar pentru noi în urmă cu 12 ani, fiindcă ne-am dat seama câtă legătură există între istoria contemporană a României şi muzica mare a lumii, prin intermediul Regelui şi al predecesorilor lui”, a povestit Principele Radu.

Așadar, seria concertelor regale din Festivalul Enescu a început de la ediția precedentă și sper că va deveni o tradiție. Corul Regal, împreună cu Camerata Regală, prezentă de asemenea în programul Festivalului, sunt în prezent pivoții regalității în cadrul acestei ample manifestări muzicale.

 

Vorbim despre un concert asupra căruia planează prospețimea tinereții și greutatea valorii istorice. Cine sunt tinerii care, cu emoție, vor păși pe scenă pe 17 septembrie, cu această ocazie plină de însemnătate?

Voi avea plăcerea să am alături de mine pe unii dintre cei mai performanți tineri muzicieni români ai momentului. În afară de minunații membri ai Corului Regal, alături de mine va fi colegul și prietenul meu Andrei Stănculescu, un foarte tânăr dirijor de cor care, la numai 23 ani, se află pe o pantă ascendentă a carierei sale. Este prima colaborare de acest fel cu Andrei și sper că este doar preambulul unui tandem profesional care va dura mulți ani de acum înainte.

De asemenea, vor fi prezenți tinerii instrumentiști și cântăreți care compun Opera Clandestina,unii dintre ei chiar foarte tineri, fiind la finalul primului an de studiu la Conservator, alții nume deja consacrate ale vieții muzicale românești.

Ceea ce ne leagă pe toți cei peste 70 de tineri și foarte tineri muzicieni este entuziasmul cu care descoperim fiecare partitură în parte și dorința ardentă de a arăta lumii viziunea noastră interpretativă. Efervescența cu care se realizează repetițiile este uluitoare, iar această combinație între inventivitate și rigoare, de care este impregnat colectivul nostru, este extrem de seducătoare pentru mine ca dirijor.

Misa Încoronării de Wolfgang Amadeus Mozart îi va avea ca soliști pe soprana Daniela Bucșan, mezzosoprana Alina Silvia Dragnea, tenorul Andrei Petre și basul Iustinian Zetea, muzicieni care deja au o carieră de succes și care deja s-au afirmat pe scenele din România. Tot în calitate de soliști vor evolua și sopranele Anda Bradan, Cristina Fieraru, Victoria Burdea, mezzosoprana Simina Dragomirescu, tenorul DraganDajdoski, baritonii Andrei Marinache, Marius Dumitru Nine și basul Andrei Miclea, o garnitură de interpreți excepționali despre care cu siguranță veți mai auzi în viitor. Concertmaestru va fi colega și prietena mea, violonista Ioana Jijian, alături de care în perioada următoare voi avea o serie de colaborări muzicale extrem de interesante.

 

Concertul aduce, astfel, în fața publicului două entități muzicale, pe atât de tinere, pe atât de importante pentru viața muzicală românească, Opera Clandestina și Corul Regal, la baza cărora ați avut o contribuție esențială. Cum au luat naștere acestea?

Corul Regal a fost înființat în anul 2012 la inițiativa unui grup de studenți ai Universității Naționale de Muzică din București, printre care mă număr și eu, cu sprijinul Casei Regale a României. Asociația Studențească a Conservatorul bucureștean, al cărei Președinte eram în vremea respectivă, avea deja o colaborare cu Familia Regală a României începând încă din anul 2009, colaborare care a dus la fondarea Cameratei Regale, așadar, înființarea Corului Regal a venit ca o consecință firească. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când colaborez cu Familia Regală a României în ceea ce privește realizarea evenimentelor muzicale regale, fapt ce mă onorează și mă responsabilizează foarte mult.

Opera Clandestina s-a născut din nevoia de a învăța care sunt provocările unui dirijor de opera și balet, o ipostază pe cât de dificilă, pe atât de ignorată de sistemul de învățământ muzical din România și chiar de tinerii dirijori. Așadar, în anul 2016, împreună cu o serie de colegi și prieteni (cântăreți, instrumentiști, actori, regizori, coregrafi etc.) am pornit acest proiect care spre bucuria noastră a crescut în 3 ani mai mult decât ne-am fi putut imagina inițial.

 

În prezent, sunteți doctorand al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, specializarea dirijat orchestră, unde vă pregătiți pentru a susține o teză cu titlul Travaliu dirijoral in balete de Igor Stravinski. Care au fost, însă, pașii care v-au condus până în acest punct al carierei dvs. și cine sunt cei care au îndrumat acești pași pe parcursul drumului?

Sunt o serie de oameni extrem de importanți care și-au pus amprenta pe devenirea mea muzicală, pornind de la Angela Pascu, prima mea profesoară de pian și Silvia Pîndaru, prima mea profesoară de teoria muzicii și ansamblu coral de la Colegiul Național de Arte „George Apostu” din Bacău, continuând cu profesorii de pian, muzică de cameră și acompaniament de la Universitatea Națională de Muzică din București – Viniciu Moroianu, Dana Borșan, Oana Rădulescu Velcovici, Veronica Gaspar, Mălina Dandara, Ioana Voicu-Arnăuțoiu, Camelia Pavlenco și Viorela Ciucur și ajungând la omul care a produs turnura decisivă în cariera mea de muzician, fiind cel care practic „mi-a pus bagheta de dirijor în mână” și cel care are toate meritele pentru dirijorul care sunt în prezent – maestrul Dumitru Goia.

Sunt produsul principiilor școlii dirijorale rusești, indiscutabil cea mai bună școală de dirijat din lume, chiar dacă nu am pășit vreodată în acest spațiu geografic. Acest lucru se datorează mentorului meu, Dumitru Goia, care este absolvent al Conservatorului din Sankt Petersburg.

Există un detaliu interesant pe care mi l-a împărtășit profesorul meu de dirijat și care mă fascinează și mă responsabilizează deopotrivă. Dacă ar fi să creez un arbore genealogic bazat nu pe legături de rudenie, ci pe legăturile dintre maeștri și discipoli, rezultatul va fi unul extrem de interesant și flatant.

Dumitru Goia i-a avut la Sankt Petersburg ca profesori de dirijat pe Nikolai SimeonoviciRabinovici și IsaiEzroviciȘerman, ambii discipoli ai lui Nikolai AndreeviciMalko, fondatorul școlii dirijorale rusești. Malko a fondat școala rusă de dirijat pe baza principiilor dirijorale germane pe care le-a importat de la profesorul său, Felix Mottl, un dirijor de origine austriacă celebru pentru interpretarea și orchestrarea lucrărilor lui Richard Wagner. Mentorul lui Mottl a fost Hans Richter, care la rândul său a fost discipol și asociat al lui Wagner.

Așadar, mă aflu la 6 generații distanță de Wagner și gândul că poate măcar un procent din gândirea muzicală și dirijorală a marelui titan german a ajuns până la mine este extrem de entuziasmant și tulburător.

Faptul că provin dintr-o familie de actori probabil că a avut un rol important în ceea ce privește pasiunea mea pentru genurile muzicale scenice – opera și baletul. Evident, tușa decisivă a avut-o Dumitru Goia, un dirijor extrem de pasionat de muzica de operă și balet. Așadar, era firesc să optez pentru un doctorat în această direcție. Contactul cu muzica de opera și balet mi-a deschis un orizont infinit de oportunități și provocări artistice, fiind din punctul meu de vedere o condiție sine qua non pentru educația și dezvoltarea oricărui dirijor.

În concluzie, alegerea baletului lui Stravinski ca subiect pentru teza dvs. de doctorat poate fi considerată, într-o oarecare măsură, o consecință a acestei influențe a școlii dirijorale rusești care v-a stârnit curiozitatea în această direcție?

Indiscutabil, da. Însă motivul pentru care am ales să mă aplec asupra operei de balet a lui Igor Stravinski este constituit de fascinația pe care o am vis-à-vis de versatilitatea acestui compozitor. Atât viața, cât și muzica sa au cunoscut transformări radicale pe care puțini au reușit să le atingă. Un om mereu în pas cu vremurile, mereu creativ, mereu curajos și autentic. De exemplu, simplul fapt că Stravinski la o vârstă septagenară a reușit să se reinventeze într-un mod radical, adoptând limbajul serial, mi se pare un caz aproape singular în istoria muzicii. Puțini oameni la această vârstă părăsesc potecile bătătorite și se aruncă în necunoscut. În al doilea rând, am fost uimit să aflu că opera și viața lui Stravinski sunt insuficient cunoscute în România și o serie de creații ale sale nu au fost niciodată interpretate în țara noastră. În sensul acesta, am avut onoarea să dirijez în premieră românească muzica baletului Pulcinellala Filarmonica din Pitești, urmând ca în cadrul cercetării mele doctorale să aduc la lumină o serie de alte noutăți pentru publicul românesc.

 

Contemporani și totuși atât de diferiți, unde se întâlnesc Igor Stravinski și George Enescu, în viață, dar mai ales în muzică?

Igor Stravinski a avut legături atât directe, cât şi indirecte cu România și cu muzicienii români, în primul rând prin faptul că l-a cunoscut pe marele compozitor român George Enescu şi apoi prin faptul că a concertat în faţa publicului bucureştean. De asemenea, opera muzicală a lui Stravinski a fost cunoscută şi interpretată de muzicienii români (inclusiv George Enescu) încă de la începutul anilor 1920.

La 19 februarie 1926, George Enescu participă, în calitate de pianist, la premiera americană a lucrării Nunta de Stravinski. George Enescu afirma: „La Nunta am colaborat şi eu ca pianist. A fost un concert memorabil la New York. Programul a fost Nunta de Stravinski, o piesă de Casella şi iar Nunta. O dublă audiţie. Dirija Stokovski, iar la cele patru piane şedeau  patru compozitori: Casella, Carlos Salzedo, GermaineTaillefere şi cu mine”.

Relaţia dintre Stravinski şi George Enescu a fost una, se pare, marcată de un profund respect şi o admiraţie reciprocă, compozitorul român afirmând: „Pe Stravinski îl consider genial”. La rândul său, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în anul 1962 în Rusia natală, intrând cu această ocazie în contact cu o serie de muzicieni din spaţiul sovietic, printre care şi compozitorul român Ovidiu Varga, Stravinski îi vorbea acestuia „în termeni foarte elogioşi despre personalitatea complexă a lui George Enescu”, dar şi despre dirijorul George Georgescu şi Orchestra Filarmonică din Bucureşti, cu care avusese ocazia să colaboreze cu mulţi ani în urmă.

 

În finalul interviului, aș dori să revenim leitmotivul inițiat anterior, tinerețea, și, în calitate de dirijor al celui mai tânăr concert al acestei ediții, după cum l-am numit anterior, să vă rog să adresați o invitație publicului tânăr înspre muzica lui George Enescu, la prima vedere greu accesibilă pentru această categorie de melomani.

Există o problemă cu muzica lui Enescu și nu doar în cazul celor tineri. Problema este că George Enescu este „condamnat” de către compatrioții săi la o genialitate perpetuă, una seacă și convențională, aflată de cele mai multe ori sub zodia unei grave necunoștințe de cauză.

Rezultatul? Prea puțini îl cunosc cu adevărat pe Enescu, prea puțini îi ascultă și studiază opera și prea puțini îl înțeleg cu adevărat. Această etichetă de „genial” descurajează și intimidează și în final devine sufocantă pentru orice incursiune sinceră în opera lui Enescu.

Problema este că nimeni nu are curajul să spună că nu este obligatoriu, ca român, să îți placă muzica lui Enescu. Nu este obligatoriu să preluăm „nemestecate” toate considerațiile laudative care plutesc în jurul lui Enescu. Mi se pare că aceasta ar fi o abordare mai onestă și una care ar face mai mult bine posterității lui Enescu.

Enescu este pus în țiplă, uitat într-o vitrină de muzeu. Îl scoatem de câteva ori „la aer”, cu ocazii festive, iar în rest îl lăsăm la presat sub acest noian de șabloane și clișee.

S-au scris munți de tratate și articole despre Enescu și despre genialitatea sa, dar ce folos dacă acestea nu au reușit să îl scoată, în percepția marelui public, din zona gravitațională a Rapsodiei nr. 1?

De ce cântăm Enescu doar o data la doi ani, în cadrul Festivalului Enescu? Urmăriți stagiunile tuturor filarmonicilor din țară și vă veți convinge. Mai nou, înțeleg că situația a devenit și mai dificilă. Drepturile de autor ale lui Enescu sunt undeva în Israel, deci viitorul se arată și mai sumbru din acest punct de vedere. Ne va costa bani să îl cântăm pe Enescu și sunt curios câți vor fi dispuși să facă această „cheltuială”.

Se creează un fel de paradox: Enescu este uitat și ignorat la lumina zilei, în bătaia reflectoarelor care sunt ațintite asupra sa și este extrem de nedrept.

O cunoaștere sinceră, onestă și mai ales personală asupra operei lui Enescu ar trebui încurajată. E nevoie „să uităm” tot ce am auzit despre arta lui George Enescu și să pornim de la zero, cu entuziasmul și curiozitatea unui copil, în cercetarea operei sale. Să ne punem întrebări, să ne mirăm, să cercetăm. Enescu trebuie descoperit și redescoperit mereu cu aceeași uimire.

Da, Enescu este genial, dar trebuie să ne prefacem că nu știm asta și să găsim mereu noi dovezi ale genialității sale.