For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Interviu cu Marcel Johannes Kits, câștigătorul Secțiunii Violoncel: „E important ca muzica să atingă sufletele oamenilor, iar eu spre asta tind” | George Enescu Festival

Interviu cu Marcel Johannes Kits, câștigătorul Secțiunii Violoncel: „E important ca muzica să atingă sufletele oamenilor, iar eu spre asta tind”

Pentru prima dată în istoria Concursului George Enescu, juriul secțiunii de violoncel (sub conducerea violoncelistului și dirijorului lituanian David Geringas) a decis calificarea în finală nu a trei, ci a patru muzicieni, dintre cei 57 de concurenți înscriși la această secțiune. Motivul acestei premiere: nivelul ridicat al competiției. Câștigător al competiției a fost desemnat cel care a intrat ultimul în finală, estonianul  Marcel Johannes Kits (întâmplător și singurul concurent fără origine asiatică din această finală – ceilalți concurenți fiind francezul Stanislas Kim, chinezul Yibai Chen și japonezul Shizuka Mitsui).

Text de Cristina Enescu

În mâinile acestui foarte modest și totodată perfecționist tânăr muzician, care are deja o bogată activitate ca solist cu diferite orchestre din Estonia, Germania, Rusia, Japonia, etc, se află un instrument cu greutate istorică și un sunet prețios: un violoncel creat cu 344 de ani în urmă, în 1674, de către Francesco Rugeri, celebrul lutier italian care a influențat construcția violoncelului în forma pe care o știm astăzi. Instrumentul i-a fost împrumutat lui Kits de către fundația Deutsche Stiftung Musikleben, ca urmare a câștigării acum trei ani a concursului DeutschesMusikinstrumentenfond, o inițiativă a fundației DSM și a guvernului federal german care oferă câștigătorilor concursului cu același nume posibilitatea de a cânta pe instrumente vechi și de o excepțională calitate. Instrumentele sunt împrumutate tinerilor muzicieni de regulă pentru unul sau doi ani, iar în cazul unor performanțe excepționale această perioadă se poate prelungi până când muzicienii împlinesc vârsta de 30 de ani – iar muzicianul estonian, proaspăt câștigător al Concursului George Enescu, exact acest lucru și l-a propus.

Marcel Johannes Kits studiază violoncelul de la vârsta de 5 ani, devenind pentru prima dată participant (și totodată câștigător al premiului al doilea) la o competiție pentru violoncel la doar 8 ani. La 9 ani a devenit membru într-un trio de violoncel, vioară și pian. În ultimii patru ani a studiat Trossingen University of Music din Germania împreună cu profesorul și violoncelistul Francis Gouton, participând totodată la numeroase master class-uri, competiții și concerte cu diferite orchestre.

Primind complimentele imediat următoare câștigării marelui premiu al Concursului George Enescu cu modestie și emoție, și întrebat care crede că este punctul său forte ca muzician și concurent, Kits spune că încearcă să nu privească concursurile la care participă ca pe ceea ce sunt, adică o competiție.  „Un concurs face ca interpretarea pe scenă să fie mult mai dificilă decât ar trebui să fie. Îi asculți pe ceilalți cântând și inevitabil apar comparațiile, emoțiile. Eu mi-am impus să abordez fiecare etapă a concursului ca pe un concert cu public. Mă bucur în mod special că am avut ocazia să cânt în finală concertul pentru violoncel și orchestră în mi bemol major op.107 a lui Șostakovici, o premieră pentru mine alături de o orchestră.

Vorbind despre muzica lui George Enescu, Kits spune că cunoștea Sonata Nr 2 pentru violoncel (al cărei final se numește „a la roumaine”): „E important ca muzica să atingă sufletele oamenilor, iar eu spre asta tind. Prima dată când am ascultat-o am fost foarte surprins, nu știam că Enescu scrisese astfel de muzică, plină de glissando-uri, foarte diferită de alte lucrări și cu un pronunțat caracter de muzică tradițională.”

Ce îl entuziasmează cel mai mult la cariera de violoncelist pe care deja a început-o de mai mulți ani? „Desigur, sunt îndrăgostit de sunetul excepțional al violoncelului. Dar îmi place mult și să împărtășesc această muzică frumoasă cu oamenii. Nu vreau să fac oamenii să plângă, dar uneori, când persoane din public îmi spun că au fost emoționați până la lacrimi la concert, e un compliment foarte special. E important ca muzica să atingă sufletele oamenilor, iar eu spre asta tind.”

Pentru viitor, Marcel Johannes Kits își dorește să reușească să cultive un echilibru bun între studiul intensiv și activitatea concertistică. „Și, pur și simplu, să cânt muzică bună.”

Ce este un concert de succes? „Unul în care am dat tot ce am mai bun, ca pregătire și concentrare”, spune proaspătul câștigător al Concursului Enescu la violoncel. Lucrurile sunt (sau par) simple și clare atunci când talentul se îmbină cu pasiunea, dorința de perfecționare și totodată, întotdeauna, o mare bucurie de a crea muzică împreună cu instrumentul ales.