For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Premiera românească din 2019 a operei Moise și Aron de Arnold Schönberg – un manifest muzical al confruntării între gând și cuvânt, acum la #EnescuOnline

Premiera românească din 2019 a operei Moise și Aron de Arnold Schönberg – un manifest muzical al confruntării între gând și cuvânt, acum la #EnescuOnline

Între 8 și 10 mai, Festivalul și Concursul Enescu online prezintă premiera românească a operei Moise și Aron, pentru care Festivalul George Enescu a fost nominalizat la International Opera Awards 2020.

Moise și Aron, operă creată de Arnold Schönberg în perioada 1930-1932, a fost interpretată de Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu, alături de ansamblul Vocalconsort Berlin, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din 2019. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Lothar Zagrosek, iar conducerea corului a fost asigurată de Iosif Ion Prunner. Spectacolul a avut o distribuție internațională prestigioasă, cap de afiș fiind bas-baritonul Robert Hayward (Moise) și tenorul John Daszak (Aron). Regia multimedia, asigurată de Nona Ciobanu și Peter Košir, a conferit un contur vizual poveștii, moderând subtil disputa de început de lume, între Gând și Cuvânt.

Lucrarea lui Arnold Schönberg este considerată o capodoperă a muzicii contemporane, o piesă esențială pentru muzica secolului 20. Compozitorul promovează în partitură concepte ale dodecafoniei și o scriitură corală bogat contrapunctată, care pun la grea încercare orice ansamblu și garnitură solistică. Libretul transformă metaforic povestea bibilică într-o confruntare între Gând și Cuvânt, între intangibil și tangibil, Moise fiind purtătorul Gândurilor, iar Aron cel al Cuvintelor prin care comunică Dumnezeu.  După plecarea din Egipt, israeliții pribegesc prin pustiu în Exod, pierzând tot mai mult credința într-un Dumnezeu pe care Moise îl percepe ca unic, etern, omniprezent, imperceptibil și invizibil, și simțind acut nevoia unei divinități tangibile, care să-i călăuzească și să-i ajute să iasă la liman. Îndepărtarea lui Aron de esența Gândului divin, pe care Moise vrea să o împărtășească israeliților fără a comite blasfemia concretizării ei, duce la iscarea conflictului între cei doi frați.

 „În scenariul vizual construit împreună cu arhitectul și artistul vizual Peter Košir, plecăm de la conflictul între gând și cuvânt, idee și reprezentarea ei, între transcendență și lumesc. Imaginea și interpretarea ei pot deveni un instrument de manipulare în politică și religie”, spune regizorul Nona Ciobanu.

Din distribuție fac parte: Robert Hayward Moise (recitator), John Daszak Aron (tenor), Julia Sporsén o tânără fată (soprană), Michael Pflumm – un tânăr (tenor), Catherine Wyn-Rogers – o femeie bolnavă (alto), Christian Rieger – un bărbat (bariton), Gabriel Rollinson un efraimit (bas), Ralf Lukas un preot (bas), Polina Pasztircsák a doua fecioară (soprană), Anna Nedorezova a treia fecioară (alto).

Premiera operei Moise și Aron de Arnold Schönberg din Festivalul Internațional George Enescu va rămâne un eveniment de referință, o versiune în concert memorabilă, purtând semnătura Orchestrei și Corului Filarmonicii George Enescu, cu sprijinul Vocalconsort Berlin și al dirijorilor Lothar Zagrosek și Iosif Ion Prunner.

Sinopsis (text de Alice Mavrodin)

Acțiunea operei începe pe muntele Horeb, unde Dumnezeu îi încredințează lui Moise misiunea de a-l sluji ca profet. Vocea divină răsună dintr-un tufiș arzând și e redată în operă nu de un solist, ci de șase voci care cântă și de a șaptea care vorbește – pentru efectul timbral. Moise, care are un defect de vorbire, nu se simte în stare să îndeplinească cerința, dar Dumnezeu i-l asociază pe fratele său Aron, înzestrat cu darul vorbirii, pentru a fi cel care se va adresa mulțimii.

Scena următoare este un dialog între cei doi frați, aflați în pustiul Sinai. Trebuie spus că Schönberg a comasat episoadele biblice și, deși textul vorbește de necesitatea eliberării din robia egipteană, în fapt evreii se află deja în pustiu, unde se desfășoară toată acțiunea operei.

Între frați există un contrast total și din punct de vedere muzical.  Moise, bas-bariton, se exprimă într-un recitativ mai mult vorbit decât cântat – acel Sprechgesang inventat de Schönberg, în timp ce Aron, tenor liric, are o partidă pronunțat cantabilă, chiar dacă nu melodică în sensul clasic.

Nici dialogul dintre ei nu e unul obișnuit, replicile nu alternează clar ci în bună măsură se suprapun, dând  senzația că personajele vorbesc fiecare „pe limba lui” și că, în realitate, nu comunică. Prin contrastul stilistic, compozitorul a reușit să exprime desăvârșit drama celor doi frați atât de diferiți, obligați să colaboreze dar incapabili să se înțeleagă, Aron situându-se la un nivel spiritual sensibil inferior.

În esență, Aron acceptă să participe, dar nu poate asimila ideea unui Dumnezeu invizibil, deasupra înțelegerii umane. „Cum să te închini la ceva ce nu-ți poți reprezenta?” întreabă el derutat.

În tabloul următor vedem că evreii – politeiști – au aflat ceva despre un nou zeu pe care îl propune Moise, dar când Aron le explică că e vorba de un Dumnezeu unic, atotputernic, dar invizibil și inaccesibil, se revoltă. Atunci Aron recurge la trei minuni amintite de Dumnezeu încă de pe Munte în convorbirea cu Moise, și anume: transformarea unui toiag în șarpe, vindecarea unei mâini acoperite de lepră și transformarea apei în sânge. Sunt de fapt trei dintre minunile săvârșite de Moise pentru a obține încuviințarea faraonului, dar Schönberg le plasează aici pentru a servi necesitățile de derulare a acțiunii. Poporul e impresionat și-l slăvește pe Dumnezeu.

Urmează un interludiu coral: Moise a dispărut de 40 de zile și oamenii sunt speriați. De fapt, Moise e pe Munte unde primește Tablele legii, dar nimeni nu știe asta încă.

Actul II ne aduce în mijlocul mulțimii neliniștite. Aron încearcă să calmeze spiritele, dar și el se teme că Moise a murit pe Munte, ucis de prezența lui Dumnezeu. Cum în forul lui interior a rămas un politeist, Aron hotărăște să le ofere oamenilor un zeu concret sub forma statuii Vițelului de aur, vizibil și tangibil. Oamenii sunt încântați. Se adună în jurul altarului, aduc sacrificii, beau și se veselesc. Veselia însă, ajunsă repede la paroxism, ia forme distructive și autodistructive.

Se succed apoi mai multe episoade dansante. O imagine puternică este creată de Vițelul de aur pe altar, după care, într-un moment de acalmie, ascultăm povestea unei paralitice, care e adusă în fața statuii și se vindecă. Urmează Dansul măcelarilor, care culminează cu sosirea șefilor tribali în sunet de tromboane. Apoi un tânăr, care vrea să distrugă Vițelul, este linșat. Petrecerea continuă cu Orgia beției urmată de Orgia distrugerii și a sinuciderii, când patru fecioare sunt ucise pe altar și li se bea sângele, iar o serie de exaltați se sinucid. Orgia erotică încheie tabloul. Oamenii epuizați de excese adorm în final.

Moise e întoarce, aducând Tablele legii. El alungă oamenii și face să dispară statuia Vițelului de aur. Urmează un lung dialog în contradictoriu între cei doi frați. Aron nu înțelege de ce Moise e așa de supărat și pledează pentru traducerea ideii prin imagini însuflețite de sentiment, în timp ce Moise apără ideea pură și abstractă. Orice transmitere a ei o degradează. Până și Tablele legii i se par a fi o impostură și atunci le sparge. Actul se încheie emoționant cu exclamația disperată a lui Moise, care se consideră înfrânt: „O nebunie a fost tot ce am crezut; mie nu trebuie să mi se dea voce”. După moartea lui Aron, cuprins de regret, Moise declamă prin vocea lui Hayward în fața ansamblului : ”Cuvânt, tu…cât îmi lipsești” – acesta este finalul lucrării, așa cum Schönberg l-a lăsat neterminat. Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și al lui Iacob, Dumnezeul celor vii nu poate exista fără viață, Gândul nu poate exista fără Cuvânt, așa cum nici oamenii, nici viața nu pot exista fără Iubire.

credit foto: Andrada Pavel