For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Muzicieni din Orchestra Română de Tineret – gânduri după concertul din 10 septembrie | George Enescu Festival

Muzicieni din Orchestra Română de Tineret – gânduri după concertul din 10 septembrie

Interviuri realizate de Sebastian Bobeică, voluntar DiscoverEU la Festivalul George Enescu

Concertul Orchestrei Române de Tineret, susținut în 10 septembrie la Sala Palatului, a fost unul de mare succes. Sub bagheta lui Michael Sanderling și avându-l ca solist pe pianistul Nobuyuki Tsujii, Orchestra a interpretat cu deosebită virtuozitate piese din creația compozitorilor György Ligeti, Serghei Rahmaninov si Johannes Brahms.

Ansamblul înființat și condus de violoncelistul Marin Cazacu reunește pe scenă cei mai talentați tineri instrumentiști din România. Pentru că am vrut să aflăm mai multe despre acest proiect extraordinar și despre ce înseamnă să fii un tânăr muzician într-o astfel de orchestră, am stat de vorbă cu Ioana Tudor (vioară, studentă în anul III la Universitatea de Muzică din București), Mihai Todoran (violă, student în anul II la Universitatea de Muzică din București) și Jan Sekaci (violoncel, elev la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”).

Care a fost primul vostru contact cu muzica?

Mihai: Cred că aveam șapte sau opt ani când bunicii mi-au dăruit un pian de jucărie, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să încerc să cânt „Oda Bucuriei”. La momentul acela, învățam la o școală generală, așa că am luat ore de muzică de la profesorul din școală și m-am transferat la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”.

Cum v-ați dat seama că drumul acesta, al muzicii, este cel potrivit pentru voi?

Ioana: În momentul în care am avut primul contact cu scena și publicul. A fost ca o revelație! Când am urcat prima dată pe scenă și am pus vioara la gât am simțit că asta este ceea ce vreau să fac tot restul vieții, pentru că îmi place foarte mult să fac acest lucru. Mi s-a părut uimitor cum se transmit emoții prin muzică, fără să ai nevoie de cuvinte.

Cum ați ajuns să fiți parte a Orchestrei Române de Tineret?

Jan: Studiam violoncelul de trei ani când l-am cunoscut pe maestrul Marin Cazacu în Oradea și am fost foarte plăcut impresionat de tehnica dumnealui și de pasiunea cu care se dedica muzicii. Apoi, primind lecții din partea dumnealui, m-a îndrumat și spre prima mea experiență în orchestră, mai exact în orchestra Junior de la Sinaia, apoi în orchestra Sinfonietta, iar începând cu anul acesta și în Orchestra Română de Tineret.
Ioana: Momentul în care mi-am dat seama că vreau să fac parte din Orchestra Română de Tineret a fost după ce am ascultat Simfonia a IX-a de Antonin Dvořák, foarte dragă mie, la un concert al Orchestrei din 2011. Eram clasa a V-a și am rămas atât de impresionată de reprezentație încât mi-am propus să ajung membră a orchestrei. Sunt foarte fericită că am ajuns să iau parte la acest proiect și că am putut cânta alături de colegii mei la Festivalul Internațional „George Enescu”.

Ați concertat pe 10 septembrie la Sala Palatului, alături de Nobuyuki Tsujii, sub bagheta lui Michael Sanderling. Care a fost atmosfera acestui concert?

Mihai: Publicul și atmosfera au fost absolut minunate. Fiecare concert al Orchestrei de Tineret este special, în sensul în care există niște trăiri și emoții plăcute, vibrante. Este minunat să știi că reușești să transmiți aceste emoții publicului!

Cum ați descrie colaborarea cu dirijorul Michael Sanderling?

Ioana: A fost o onoare să lucrăm alături de maestrul Sanderling. Acesta are darul de a ne insufla spiritul de echipă și de a ne face să avem mare încredere unii în ceilalți, lucru esențial într-o orchestră. În doar patru zile de repetiții, acesta a reușit să creeze o legătură foarte puternică între dirijor și orchestră, asta inclusiv pentru că nu ne-a tratat ca pe niște tineri neexperimentați, ci ca pe niște profesioniști.
Mihai: Am apreciat foarte tare că s-a axat pe partea pozitivă a lucrurilor, pe partea frumoasă. Stimulează oamenii cu care lucrează prin complimente și aprecieri! E un lucru pe care nu îl vezi în general la oamenii care lucrează cu grupuri mari de muzicieni. Sperăm să mai avem ocazia, în viitor, să colaborăm cu maestrul Michael Sanderling.

Ați mai concertat pe scenele Festivalului Enescu în trecut?

Jan: Nu, până acum nu. A fost prima oară.

A existat vreo diferență în modul în care v-ați pregătit știind că urmează să evoluați în festival?

Ioana: Pentru toate concertele, noi ne pregătim cu foarte multă seriozitate, fiecare ieșire pe scenă beneficiază din partea noastră de o atentă și minuțioasă pregătire. Nu putem spune că am fost mai implicați pentru că a fost vorba de Festivalul George Enescu – noi suntem dedicați la maximum la toate concertele pe care le susținem.
Mihai: Orchestra este o mare echipă, unde fiecare trebuie să fie dedicat trup și suflet. Munca în ansamblu este extraordinară, fiecare dintre noi își lasă egoul deoparte și venim pe o poziție comună pentru a obține un lucru mai presus de oricare dintre noi, frumosul. Unul dintre motivele pentru care maestrul Marin Cazacu a înființat Orchestra Română de Tineret este pentru că tinerii vin cu un suflu nou, se implică altfel. Scopul nostru este să insuflăm tuturor energie, viață și plăcere prin muzică.

Ați lucrat și ați împărțit scena cu Nobuyuki Tsujii. Cum a fost această experiență?

Ioana: Nobuyuki este un pianist deosebit de talentat și ambițios. Condiția sa nu reprezintă o piedică în raport cu alți pianiști – când a urcat alături de noi pe scenă, a fost pur și simplu un tânăr pianist de excepție. Fără niciun fel de dizabilitate.
Mihai: Personal, nu am mai auzit pianiști care să cânte cu atâta finețe și sensibilitate. Tot ceea ce a cântat a fost pus la punct atât tehnic, cât și interpretativ și nu exagerez când spun că am văzut la el o inspirație divină.
Ioana: În același timp, am vrea să nu fie văzut ca un caz social, pentru că prin tot ce a reușit a demonstrat că este foarte capabil și că se poate baza pe propriile forțe în ciuda oricărui obstacol. Este un om deosebit, modest, foarte profesionist și a fost o plăcere să lucrăm cu el! La finalul concertului, ne-a adus niște prăjituri pe care a semnat „From Nobu”, iar alăturat a scris „mulțumesc”, în limba română. A fost deosebit.

Cât de mult suflet puneți în muzică și cât de multă energie dedicați pregătirii voastre?

Ioana: Tot. Ne dedicăm în totalitate muzicii pentru că ceea ce facem noi nu e o meserie, e un stil de viață. Toate acțiunile noastre trebuie să vină în armonie cu acest lucru.
Mihai: Până și în rarele pauze, când ieșim de la repetiții, noi continuăm să fredonăm pasaje! Și în vacanță trebuie să studiezi zilnic – pentru că dacă îți lași instrumentul deoparte o zi, el te lasă trei!
Jan: Cât de mult posibil! Într-o bună zi, toată munca se va întoarce.

În puținul timp liber care vă rămâne, ce vă place să faceți? Ce pasiuni aveți?

Mihai: Tot ce înseamnă artă manuală! De asemenea, să asamblez puzzle-uri și să citesc, deși timpul nu îmi permite asta foarte des.
Ioana: Un muzician nu poate să fie un artist complet dacă nu are cunoștințe și din alte arte. Așa că citim, cunoaștem pictura, cunoaștem dansul, pentru a avea o imagine de ansamblu. Personal, îmi place foarte mult să pictez, să desenez.
Jan: Pasiunea mea este luteria. Mi-am cumpărat o vioară special pentru a o demonta, analiza și recondiționa. E o pasiune ce vine din familie, pe linia tatălui meu.

Care este cartea preferată? Dar filmul?

Ioana: Dintre toate filmele pe care le-am văzut, doar unul singur m-a impresionat: The Boy in Striped Pajamas.
Mihai: Cartea mea preferată se numește Cuvântul, scrisă de Irving Wallace și se concentrează pe descoperirea adevărului. Onestitatea este o valoare foarte importantă pentru mine – cred cu tărie că adevărul este mână în mână cu frumosul. Filmul meu preferat este Sala Samobójców, un film polonez despre drama unui adolescent.
Jan: Filmul meu preferat este Idiotul! Îmi plac foarte mult decorurile și atmosfera din timpurile lui Dostoievski.

Ce muzică ascultați de obicei? Ajunge și dincolo de sfera muzicii clasice?

Ioana: Categoric. Noi, muzicienii, ascultăm foarte multe genuri de muzică și ne alegem ceea ce considerăm mai relevant. Ascult jazz, pop, rock… îmi place foarte mult muzica anilor ’90.
Mihai: Nu aș putea zice că ascult ceva dintr-o anumită categorie. Ascult câte puțin din o grămadă de categorii.
Jan: În general ascult muzică clasică, dar îmi plac foarte mult și artiști și formații de pop, rock, jazz.

Care este cea mai mare dorință a voastră?

Mihai: Eu am un singur cuvânt: adevărul. Să obțin adevărul în tot ceea ce fac!
Ioana: Am un singur țel: să ating excelența. Un cuvânt cu atât de multe semnificații pentru mine încât nu vreau să îl explic.
Jan: Bucurie! Pentru că dacă sunt fericit, pot depăși orice obstacol și pot realiza tot ce îmi propun.

Ce planuri de viitor aveți?

Ioana: În lunile următoare vom avea mai multe concerte cu Orchestra Română de Tineret. Pe plan personal, vreau să progresez continuu, să devin un muzician cât mai bun.
Mihai: Pe lângă proiectele alături de orchestră, fac parte dintr-un cvartet împreună cu alți trei colegi, alături de care urmează să avem mai multe evenimente importante. Este un proiect de viitor, pe care dorim să îl continuăm și după facultate.
Jan: Proiectele mele viitoare se concentrează în jurul unui ideal: solistica. Mi-am dorit de mic să ajung solist și pe măsură ce trece timpul sunt tot mai aproape de țelul meu.

Ce sfat ați da unui tânăr care vrea să urmeze o cale similară cu cea pe care vă aflați voi?

Ioana: Nu renunța niciodată. Dar absolut niciodată, indiferent ce s-ar întâmpla.
Mihai: Fii încrezător în forțele proprii și fii echilibrat în tot ceea ce faci.
Jan: Ia lucrurile treptat și trăiește-le la maxim.