For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser O capodoperă enesciană, ultima lucrare finalizată de compozitor, acum la #EnescuOnline cu Orchestra Națională din Lille, sub bagheta dirijorului american de origine română Vlad Vizireanu

O capodoperă enesciană, ultima lucrare finalizată de compozitor, acum la #EnescuOnline cu Orchestra Națională din Lille, sub bagheta dirijorului american de origine română Vlad Vizireanu

Între 11 și 13 mai, Festivalul George Enescu online vă aduce din nou în case muzica lui Enescu, prin Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste în interpretarea Orchestrei Naționale din Lille, avându-l la pupitru pe dirijorul Vlad Vizireanu. Concertul susținut de reputatul ansamblu francez a avut loc pe scena Ateneului Român, la ediția din septembrie 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, cu un program care a mai inclus Concertul pentru vioară și orchestră în re major de Johannes Brahms  și Simfonia concertantă Harold în Italia de Hector Berlioz, cu violonistul Sergey Khachatryan și, respectiv, violistul Timothy Ridout pe podiumul solistic.

Simfonia de cameră a fost prezentată și în 1958, la prima ediție a Festivalului George Enescu, prilej cu care dirijorul Constantin Silvestri a mărturisit publicului: „Această lucrare este capodopera maestrului Enescu; ea e mai greu de înțeles decât altele din cauza limbajului foarte modern. De aceea o vom cânta încă o dată integral.” În interpretarea unitară oferită mai bine de 60 de ani mai târziu, acestă meditație despre existență și non-existență care a fost și “cântecul de lebădă” al compozitorului a impresionat puternic publicul prin profunzimea, sensibilitatea și modernitatea sa.

Orchestra Națională din Lille s-a relansat sub numele actual în 1980, după ce conducerea sa a fost preluată de dirijorul Jean-Claude Casadesus, care a reformat ansamblul și a obținut finanțare guvernamentală. Orchestra abordează repertoriul simfonic, participă la producții anuale cu Opera din Lille și include cu regularitate lucrări contemporane în programul său, găzduind și muzicieni în rezidență. În paralel, inovează prin evenimente dedicate publicului nou: concertele cinema live, famillissimo, Must du Classique, flash 12:30 și Festivalul Lille piano. Discografia Orchestrei Naționale din Lille include peste 30 de înregistrări, recompensate cu numeroase premii, printre care Grand Prix de l’Académie Charles Cros, Prix de l’Académie du Disque Français, Premiul SACD, Grand Prix de la Nouvelle Académie du Disque.

La pupitrul Orchestrei Naționale din Lille s-a aflat tânărul dirijor american de origine română Vlad Vizireanu, care a fost numit recent directorul muzical al Orchestrei Simfonice Knox-Galesburg (SUA). Vlad Vizireanu a debutat la pupitrul Orchestrei Simfonice din Londra, la Barbican Hall, după ce a câștigat Premiului al II-lea la Concursul Donatella Flick din 2016. Vizireanu a fost unul dintre cei 14 dirijori (dintr-un total de 400 de candidați din întreaga lume) invitat să participe la renumitul concurs de dirijat Gustav Mahler și să conducă Orchestra Simfonică din Bamberg. De asemenea, a câștigat Premiul al II-lea la Concursul Internațional de dirijat Cadaqués, unde a condus Orquestra de Cadaqués într-un concert transmis internațional ce a avut loc în sala Auditorium din Barcelona. Vlad Vizireanu este un promotor fervent al muzicii noi, fiind fondatorul și directorul executiv al Impulse New Music Festival, un program de vară de două săptămâni din Santa Barbara, California, care reunește compozitori și interpreți tineri, uniți de scopul comun de a descoperi lumea muzicii noi. Vlad Vizireanu a prezentat compoziții contemporane alături de Orchestra Festivalului Castleton, Orquestra de Cadaqués și Hebrides New Music Ensemble.

Violonistul armean Sergey Khachatryan a obținut marele premiu la Concursul Internațional Jean Sibelius de la Helsinki, în 2000, devenind cel mai tânăr câștigător din istoria concursului. În 2005, a câștigat premiul I la Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles. În stagiunea 2018-2019, Sergey Khachatryan a fost artist în rezidență la BOZAR, în Bruxelles, unde a susținut recitaluri și un concert cu Orchestra Națională a Belgiei și dirijorul Hugh Wolff. În postura de solist, a putut fi ascultat alături de Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii Olandeze, sub bagheta lui Stanislav Kochanovsky, Orchestra della Svizzera Italiana și Orchestra Gulbenkian, cu Lorenzo Viotti, Orchestra Simfonică din Bamberg, cu Ludovic Morlot și Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, cu Valery Gergiev, precum și la Teatrul Scala din Milano, sub conducerea lui Myung-Whun Chung. Printre proiectele sale recente se numără un turneu în SUA și Europa, alături de Alisa Weilerstein și Inon Barnatan, cu un program intitulat Nopți transfigurate, care a inclus lucrări de Beethoven, Schoenberg și Șostakovici.

Distincții precum premiul inaugural Sir Jeffrey Tate din Hamburg și o bursă Borletti-Buitoni i-au confirmat poziția lui Timothy Ridout în topul tinerilor soliști europeni. Din 2019 este Artist al Noii Generații desemnat de BBC, urmând să se alăture în 2021 programului Bowers al Societății de Muzică de Cameră de la Lincoln Center. Angajamentele sale includ apariții multiple pe scena Wigmore Hall, precum și în toată Marea Britanie, Europa și Japonia. În 2016, Ridout a câștigat premiul I la Concursul Lionel Tertis. Printre alte distincții obținute se numără Premiul Thierry Scherz la Sommets Musicaux de Gstaad 2019 și Premiul I la Concursul Cecil Aronowitz în 2014. Născut la Londra în 1995, Timothy Ridout a studiat la Academia Regală de Muzică, primind la absolvire Premiul Reginei pentru Excelență. A continuat cu programul de masterat la Academia Kronberg cu Nobuko Imai în 2019, iar în 2018 a fost participant al programului Chamber Music Connects the World al Academiei. Cântă pe o violă Peregrino di Zanetto (1565-75), pusă la dispoziție cu generozitate de un membru al Beare’s International Violin Society.

Detalii despre program (text de Monica Isăcescu)

George Enescu Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste op. 33

               Molto moderato, un poco maestoso / Allegro molto moderato / Adagio / Allegro molto moderato

Johannes Brahms Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77

               Allegro non troppo / Adagio / Allegro giocoso, ma non troppo vivace

               SERGEY KHACHATRYAN vioară

Hector Berlioz Simfonia op. 16, Harold în Italia

               Harold în munți / Marșul pelerinilor / Serenadă / Orgia briganzilor

TIMOTHY RIDOUT violă

Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste op. 33 de George Enescu (1881-1955) este o „cantilenă de la un capăt la altul”, după cum considera compozitorul Ștefan Niculescu. Lucrarea a fost interpretată în premieră în 1958, la prima ediție a Festivalului Internațional George Enescu, sub bagheta lui Constantin Silvestri. În memoriile pe care i le-a dictat în anul 1954 lui Bernard Gavoty, Enescu mărturisea: „Eu, care eram atât de sensibil la tot ceea ce-mi oferea universul ca lucruri neprevăzute, puternice, colorate, nu mai am decât o singură dorință pe lume: să tălmăcesc până în ultima clipă ceea ce freamătă în mine, să storc până la ultima picătură sucul rodului sălbatic pe care anii l-au copt. Atâta vreme cât mai exist, vreau să cânt.”

Prima parte a SimfonieiMolto moderato, un poco maestoso – este o meditație, tristă, resemnată, cu teme ce fac parte din același univers de expresie. Ele sunt intonate de flaut și aduc un delicat parfum al ținuturilor românești. Un element nou își face apariția în coda primei părți, o idee melodică asemănătoare motivului paricidului din opera Oedipe, care în partea a doua – Allegretto molto moderato – devine tema generatoare a întregului discurs, gândit sub forma unei teme cu variațiuni. Partea a treia – Adagio funebre – prin intensa cromatizare, generează sentimentul de nesiguranță, de căutare, în timp ce partea a patra – Scherzando-marziale, sempre giocoso – reflectă o zbatere sufletească, o lumină ce străbate printre norii negri, iar melodia veselă a trompetei este tulburată de cromatisme, care dezvăluie adevărata stare interioară a compozitorului.

Prin al său Concert în re major pentru vioară și orchestră op. 77, Johannes Brahms (1833-1897) a dorit să pună în valoare calitățile de virtuoz ale bunului său prieten, marele violonist de origine maghiară Joseph Joachim. Lucrarea a fost prezentată în primă audiție la Leipzig, pe 1 ianuarie 1879, cu Joachim solist și Brahms dirijor al Orchestrei Gewandhaus. Pe toată perioada scrierii concertului, Brahms a corespondat cu Joachim; „ar trebui să o corectați, nu să cruțați calitatea compoziției. […] Voi fi mulțumit dacă veți marca acele părți dificile, ciudate sau imposibil de cântat”, i-a scris compozitorul violonistului, trimițându-i partea I a concertului. Rezultatul a fost o partitură de o dificultate ieșită din comun, pe care Pablo de Sarasate a refuzat să o cânte și despre care dirijorul și pianistul Hans von Bülow a considerat că nu este „pentru vioară”, ci „împotriva viorii”.

Hector Berlioz (1803-1869), despre Simfonia op. 16, Harold în Italia (1834): „Ideea mea era să scriu o serie de scene pentru orchestră în care viola solo ar fi implicată ca un personaj mai mult sau mai puțin activ, păstrându-și întotdeauna propria individualitate. Prin plasarea violei în mijlocul amintirilor poetice ale rătăcirilor mele în Abruzzi, am vrut să fac din acest personaj un fel de visător melancolic, după modelul personajului Childe Harold al lui Byron. De aici titlul Harold în Italia, descria Berlioz demersul său simfonic.

Prima parte, purtând titlul Harold în munți și subtitlul Scene de tristețe, fericire și bucurie este o subtilă introspecție a personajului, cu o temă caracteristică, interpretată prima oară de violă. Marșul pelerinilor cântând rugăciunea de seară, partea a doua, pune în balanță romantismul lui Harold și fervoarea religioasă a pelerinilor. În cea de-a treia parte, Serenadă, cornul englez devine vocea unui muntean din Abruzzi care îi cântă iubitei sale, iar în finalul intitulat Orgia briganzilor asistăm la scene dinamice, străbătute de ecouri sonore ale primelor părți.