For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Momente din opere și musicaluri celebre, într-o redare muzical-teatrală spectaculoasă propusă de bas-baritonul Sir Bryn Terfel, la #EnescuOnline

Momente din opere și musicaluri celebre, într-o redare muzical-teatrală spectaculoasă propusă de bas-baritonul Sir Bryn Terfel, la #EnescuOnline

În perioada 28 iunie-1 iulie, Festivalul Enescu Online își încheie stagiunea cu un recital de excepție al celebrului bas-bariton britanic Sir Bryn Terfel, susținut de Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo, dirijată de galezul Gareth Jones. Una dintre cele mai bine cotate voci din lume în momentul de față și un mare admirator al Festivalului Enescu, pe care îl numește în interviurile sale „un minunat giuvaier”, Sir Bryn Terfel a electrizat sala Ateneului Român, în ediția din 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, cu vocea sa fabuloasă, prezența scenică copleșitoare și fermecătorul program selecționat.

Versatilitatea extraordinară a acestei voci mari, calde și învăluitoare îi permite baritonului să cânte cu ușurință și muzica lui Wagner, dar și folclor galez sau musical american. Sir Bryn Terfel a prezentat un repertoriu eclectic și spumos, trecând cu încântătoare ușurință de la Wagner, Ceaikovski, Arrigo Boito și Weill la Jerry Bock, Lerner & Loewe și Rodgers & Hammerstein.

Sir Bryn Terfel este unul dintre cei mai iubiți cântăreți ai lumii, concertând frecvent pe scene renumite precum Opera Regală Covent Garden din Londra, Metropolitan din New York, Opera din Paris, Teatrul Scala și Opera din Zürich. Asociat la începutul carierei cu rolurile lui Mozart, în special cu Figaro și Don Giovanni, s-a îndreptat mai apoi înspre complexitatea și tumultul partiturilor romantice, manifestând o înclinație aparte pentru repertoriul wagnerian. Câștigător al premiilor Grammy, Classical Brit și Gramophone, Sir Bryn Terfel a fost numit Comandor al Imperiului Britanic (CBE) pentru serviciile aduse operei în 2003, a primit Medalia Reginei pentru Muzică în 2006, iar în 2017 a primit titlul de Sir, acordat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Gareth Jones colaborează în mod regulat cu Bryn Terfel în gale de operă din toată Europa, iar în 2015 a dirijat o reprezentație în concert cu elemente de regie a operei Tosca la Wales Millennium Center, cu Orchestra și Corul Operei Naționale Galeze, cu prilejul sărbătoririi celei de-a cincizecea aniversări a lui Terfel. A fost director muzical fondator și este dirijor principal al Orchestrei Sinfonia Cymru, unde a colaborat cu instrumentiști precum Llŷr Williams, Peter Donohoe, Jean Philippe-Collard, Catrin Finch și Michael Collins. A făcut parte din echipa Operei Naționale Galeze în perioada 1990-2008, unde a dirijat repertoriu de operă italiană, franceză, cehă, rusă și germană. În calitate de dirijor independent, a fost invitat pe scena Festivalurilor de la Bregenz și Brisbane, la Opera din Vancouver, Opera Națională Engleză și Opera din Cape Town.

Fondată în 1856 și denumită inițial „Orchestre du Nouveau Cercle des Etrangers”, Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo ocupă astăzi un loc de seamă în lumea muzicală internațională. Îmbinând tradiția și modernitatea, orchestra interpretează atât lucrări simfonice din marele repertoriu clasic, cât și compoziții mai rar prezente pe afișele concertelor, precum și piese contemporane din creația lirică și coregrafică. Numeroase premiere mondiale au fost oferite la Monte Carlo începând cu anii 1900, autori precum Massenet, Puccini, Ravel, Mascagni, Fauré sau Poulenc găsind în acest ansamblu un partener ideal pentru interpretarea compozițiilor lor. Muzica contemporană a fost, de asemenea, o prezență constantă în stagiunile OPMC, incluzând în program compoziții de Henze, Dutilleux, Pärt, Lutosławski, Penderecki, Holliger, Ligeti, Takemitsu. La conducerea Orchestrei Filarmonicii din Monte Carlo s-au succedat, din 1856 până în zilele noastre, nume de rezonanță, precum Alexandre Hermann, Léon Jehin, Henri Tomasi, Edouard van Remoortel, Igor Markevitch, Lovro von Matačić, Lawrence Foster, Yakov Kreizberg și Gianluigi Gelmetti. Începând cu stagiunea 2016-2017, dirijorul japonez Kazuki Yamada a fost numit director artistic și muzical al Orchestrei Filarmonicii din Monte Carlo.

Detalii despre program (text de Ligia Ardelean)

Preludiul la ultimul act din opera Lohengrin de Richard Wagner (1813-1883), sugerând petrecerea de nuntă a Elsei de Brabant cu misteriosul Cavaler al Lebedei (Lohengrin), este o strălucitoare piesă de virtuozitate orchestrală.

„Was duftet doch der Flieder” („Monologul liliacului”) din Maeștrii cântăreți din Nürnberg (actul al II-lea) îi aparține cizmarului poet Hans Sachs. Învăluit de parfumul florilor de liliac, el meditează la cântecul tânărului Walther: „Nicio regulă nu pare să i se potrivească și totuși e fără cusur (…) asemenea cântului de pasăre în dulcea lună mai.”

Tetralogia Inelul Nibelungului este prezentă în program prin secvențe din Walkiria, partea secundă a ciclului. Personajul ei titular, Brünnhilde, este fiica zămislită de Wotan cu Erda, asemenea surorilor sale, celelalte walkirii. Spectaculoasa apariție a acestor fecioare războinice este marcată prin „Cavalcada walkiriilor” în debutul ultimului act. „Despărțirea lui Wotan” și „Vraja focului” constituie finalul; un monolog prin care zeul zeilor (în mitologia nordică) își ia adio de la Brünnhilde răpindu-i nemurirea pentru că i-a călcat porunca, dar făcând-o inaccesibilă unui muritor de rând.

Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) a introdus și în celebra sa operă Evgheni Oneghin pregnante momente coregrafice precum Poloneza care deschide actul al III-lea – plastică imagine sonoră a unui bal din înalta societate petersburgheză de acum două secole.

Arrigo Boito (1842-1918), personalitate aparte a operei italiene romantice, a oferit alternativa perenă și mai cuprinzătoare, în raport cu sursa literară goetheană, la popularul Faust de Gounod, prin Mefistofele, capodopera sa componistică. „Son lo spirito che nega” din primul ei act este un cinic și sfidător autoportret al eroului, totodată o arie de mare efect din repertoriul de concert al vocilor masculine grave.

Profund contrastante față de piesele anterioare, cele ce urmează sunt șlagăre din musicaluri triumfătoare pe Broadway și pe marele ecran în deceniile de mijloc ale secolului trecut.

Kurt Weill și a sa Operă de trei parale pe text de Bertolt Brecht apar aici prin „Moritat-ul lui Mackie-Șiș”, o baladă despre celebrul bandit londonez – introducere și concluzie a acțiunii propriu-zise – intonată în maniera flașnetarilor de un cântăreț al străzii.

Richard Rodgers și Oscar Hammerstein – cel mai de succes parteneriat artistic din istoria teatrului muzical american – sunt reprezentați de musicalul Pacificul de Sud. Uvertura ne poartă în decorul exotic al unei insule din sudul Oceanului Pacific unde Emile, un proprietar de plantație, rememorează în cântecul „Some Enchanted Evening” acea „încântătoare seară” care i-a adus, la prima vedere, marea iubire.

Frederick Loewe și Alan Jay Lerner – alt ilustru cuplu compozitor-textier – sunt incluși în program prin musicalul Camelot, despre regele Arthur, a sa lady Guenevere și Cavalerii Mesei Rotunde; mai precis, prin cântecul lui Arthur, „How to Handle a Woman”. „Cum să te descurci cu o femeie? Iubește-o, doar iubește-o, pur și simplu iubește-o!”

Jerry Bock este ales pentru final printr-o emblematică melodie din Scripcarul pe acoperiș – adaptare după Sholem Aleichem – musicalul cu cea mai mare continuitate a reprezentărilor din istoria Broadway-ului. Cântecul lui Tevye-lăptarul, „If I Were a Rich Man”, naiv vis de mărire al modestului fermier dintr-un sat de evrei ruși, este totodată o opțiune fericită de a-și încununa spectacolul pentru orice showman, cu atât mai mult pentru un artist magnific și mesmerizant de talia lui Sir Bryn Terfel.

credit foto: Alex Damian