For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Culori și sunete într-un univers pictural romantic, pe muzică de Liszt și Musorgski. Orchestra Națională a Franței, Emmanuel Krivine și Evgeny Kissin la #EnescuOnline

Culori și sunete într-un univers pictural romantic, pe muzică de Liszt și Musorgski. Orchestra Națională a Franței, Emmanuel Krivine și Evgeny Kissin la #EnescuOnline

Festivalul și Concursul Enescu Online continuă să difuzeze concerte de excepție din arhiva sa, fiind singurul festival de muzică clasică din lume care oferă gratuit înregistrări din edițiile sale precedente. Seria a doua începe cu un concert susținut de Orchestra Națională a Franței, cu Evgeny Kissin solist și Emmanuel Krivine la pupitrul dirijoral. Concertul a avut loc pe scena Sălii Mari a Palatului, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din septembrie 2019 și poate fi urmărit la #EnescuOnline între 23 și 25 aprilie.

Orchestra Națională a Franței, care se menține pe un loc de vârf în ierarhia orchestrelor lumii de foarte mulți ani, a propus un program cu Liszt și Musorgski care l-a pus în valoare pe unul dintre cei mai apreciați pianiști ai momentului. Concertul nr. 2 pentru pian de Franz Liszt – o capodoperă a cărei geneză cuprinde peste douăzeci de ani de revizitări și rafinări componistice – este un concert de mare complexitate, care i-a oferit lui Kissin toate pârghiile pentru a-și demonstra măiestria și originalitatea viziunii.

Muzicalitatea lui Evgeny Kissin, profunzimea și lirismul interpretărilor sale, susținute de o virtuozitate extraordinară, i-au câștigat renumele de unul dintre cei mai talentați pianiști clasici, care transcende granițele dintre generații. Este apreciat de melomani din toată lumea și a colaborat cu cele mai bune ansambluri internaționale și cu dirijori reputați, precum Claudio Abbado, Vladimir Așkenazi, Daniel Barenboim, Ernst von Dohnányi, Carlo Maria Giulini, Herbert von Karajan, James Levine sau Seiji Ozawa.

Interpretările pline de eleganță și culoare l-au plasat pe Emmanuel Krivine printre dirijorii favoriți ai orchestrelor și soliștilor de frunte din întreaga lume. Considerat a fi unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni francezi ai zilelor noastre, Krivine a ocupat mai multe funcții importante în viața muzicală a țării sale. Din septembrie 2017 a fost numit director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, fiind primul director muzical francez al orchestrei în peste 40 de ani.

Detalii despre program (text de Monica Isăcescu)

Franz Liszt Poemul simfonic Mazeppa

Franz Liszt Concertul nr. 2 în la major pentru pian și orchestră

               Adagio sostenuto assai / Allegro agitato assai / Allegro moderato / Allegro deciso / Marziale un poco meno allegro / Allegro animato

Modest Musorgski / Maurice Ravel Tablouri dintr-o expoziție

               Promenadă / Gnomul / Promenadă / Vechiul castel / Promenadă / Tuileries / Carul polonez /  Promenadă / Baletul puișorilor în găoace / Doi evrei: unul bogat, unul sărac / Târg la Limoges / Catacombe / Con mortuis in lingua mortua / Coliba pe picioare de găină / Marea Poartă a Kievului

În Poemul simfonic nr. 6 Mazeppa, Franz Liszt ilustrează muzical legenda lui Ivan Mazeppa, un nobil lituanian născut în 1639. Legenda istorisește povestea de dragoste a lui Mazeppa cu o prințesă poloneză căsătorită cu un bărbat mult mai în vârstă.  Aflând că este înșelat, soțul îl pedepsește pe Mazeppa, poruncind să fie legat de un cal, gonit apoi în stepă. Din fericire, calul ajunge în Ucraina și Mazeppa supraviețuiește grelei încercări. Găsit de cazaci, devine conducătorul acestora și luptă alături de ei împotriva Țarului Petru cel Mare.

Poemul simfonic descrie goana calului prin sălbăticie, galopul său nebun prin necunoscut, groaza trăită de Mazeppa și triumful supraviețuirii. Punctul culminant muzical este atins în final, marcat de un marș militar ce coincide cu momentul în care eroul este găsit de cazaci. Prima audiție a poemului a avut loc la Teatrul Regal din Weimar, pe 16 aprilie 1854.

Franz Liszt și-a denumit inițial Concertul nr. 2 în la major pentru pian și orchestră „Concert simfonic”, după modelul compozitorului Henry Litolff, care a inițiat dialogul pian-orchestră în cadrul unor tipare neconvenționale. Folosind aceleași procedee de variere tematică din primul său concert, Liszt renunță la a mai pune virtuozitatea în prim plan și gândește pianul și orchestra ca pe două entități perfect conectate. Dacă în Concertul nr. 1 solistul oferea un spectacol uluitor de octave, aici pianul intră, cu arpegii blânde, în atmosfera liniștită instaurată la începutul lucrării. Condusă de partida pianistică, muzica evoluează – de la nocturna blândă la scherzoul strălucitor și la finalul marțial – fără a întrerupe continuitatea. Căci partitura, deși construită din șase secțiuni (Adagio sostenuto assai, Allegro agitato assai, Allegro moderato, Allegro deciso, Marziale un poco meno allegro și Allegro animato), se cântă fără pauză și prezintă, în metamorfozări succesive, o unică temă, deghizată în profiluri melodice care o fac uneori de nerecunoscut. Liszt a schițat concertul în anul 1839 și l-a reluat după zece ani, revizuindu-l în mod repetat, până în 1861.

Suita pentru pian Tablouri dintr-o expoziție, orchestrată ulterior de Maurice Ravel, este un omagiu postum pe care Modest Musorgski l-a adus pictorului rus Viktor Hartmann. Lucrarea are forma unei suite pentru pian în zece părți. La moartea lui Musorgski, în 1881, partitura nu fusese încă publicată și nici interpretată. Grație prietenului și colegului său Nikolai Rimski-Korsakov, manuscrisul a fost scos din uitare și încredințat tiparului, pentru a cunoaște apoi lumina celebrității.

După secțiunea introductivă Promenada, care ne conduce de la un tablou la altul  în tema „vizitatorului”, urmează tablourile: Gnomul – un pitic straniu descris cu ajutorul ritmurilor neregulate și al unor explozii de sunete; Vechiul castel – un tablou solemn, cu trubaduri medievali cântând în fața porților cetății; Tuileries – imaginea unor copii jucându-se în celebrele grădini pariziene; Carul polonez – cu mișcarea lui anevoioasă recunoscută în intonațiile triste ale unei melodii populare; Baletul puișorilor ce ies din găoace – o pagină de dans pentru copii; Doi evrei: unul bogat, unul sărac – dialog sonor între două personaje; Târgul de la Limoges – descrierea pitorească a unei piețe însorite din sudul Franței; Catacombele – un joc de lumini și umbre; Coliba pe picioare de găină – un portret grotesc al vrăjitoarei Baba Yaga și, în final, Marea poartă a Kievului.

Suita Tablouri dintr-o expoziție a devenit celebră datorită aranjamentului realizat de Maurice Ravel în 1922, la cererea dirijorului Serge Koussevitzky.