For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser La 110 ani după prima audiție de la Paris, Simfonia Concertantă pentru Violoncel și Orchestră de Enescu, cu Johannes Moser și Orchestra Filarmonicii Din Oslo, la #EnescuOnline

La 110 ani după prima audiție de la Paris, Simfonia Concertantă pentru Violoncel și Orchestră de Enescu, cu Johannes Moser și Orchestra Filarmonicii Din Oslo, la #EnescuOnline

Între 17 și 19 mai, Festivalul Enescu online găzduiește o întâlnire memorabilă cu Orchestra Filarmonicii din Oslo sub bagheta lui Vasily Petrenko. Concertul, desfășurat pe scena Sălii Mari a Palatului în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din 2019, se deschide cu Poemul simfonic Don Juan de Richard Strauss, piesă care a oferit muzicienilor prilejul unei interpretări în care energia a fost echilibrată de o înfiorată senzualitate, iar umorul – de o nuanțare rafinată și subtilă.

Protagoniștii au transportat apoi auditoriul într-o lume enesciană de o frumusețe răvășitoare. Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră op. 8 l-a avut ca solist pe Johannes Moser. Vizita mult îndrăgită a Filarmonicii din Oslo la București s-a încheiat cu Simfonia a V-a de Piotr Ilici Ceaikovski, la standardele ridicate de precizie și coeziune cu care ne-a obișnuit orchestra, care a reușit să transmită publicului sensibil și receptiv întreaga frumusețe a textului muzical – coerent, unitar și profund.

Orchestra Filarmonicii din Oslo a fost fondată în anul 1919 și numără în prezent peste 100 de membri. Orchestra susține în jur de 70 de concerte pe an, în mare parte la Sala de Concerte din Oslo, dar și pe alte scene importante ale lumii. Muzicienii stăpânesc un repertoriu simfonic larg, cântă cu soliști și dirijori de renume internațional și susțin turnee frecvente în Norvegia și în străinătate.

Vasily Petrenko a preluat conducerea Filarmonicii din Oslo în anul 2013. Descris de critici drept „unul dintre cei mai importanți și magnetici muzicieni ai lumii”, el a devenit celebru prin munca sa de transformare și reinventare desfășurată la pupitrul Filarmonicii Regale din Liverpool, cea mai veche orchestră din Regatul Unit, unde a refăcut sunetul orchestrei, a reconectat instituția la orașul natal și a contribuit la obținerea unei creșteri uriașe a vânzărilor de bilete. Petrenko este reprezentantul unei noi generații de dirijori, pregătiți să combine munca artistică pură cu pasiunea pentru comunicare și apropiere de publicul larg.

Prezentat de Revista Gramophone drept „unul dintre cei mai buni violonceliști din galeria uimitoare a tinerei generații”, muzicianul germano-canadian Johannes Moser a împărțit scena cu orchestre renumite precum Filarmonicile din Berlin, New York, Los Angeles; Orchestrele Simfonice din Chicago, Londra, Tokyo, Philadelphia și Cleveland; Filarmonica BBC, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Filarmonicii Concertgebouw din Amsterdam, sub bagheta unor dirijori legendari ca Riccardo Muti, Lorin Maazel, Mariss Jansons, Valery Gergiev, Franz Welser-Möst, Christian Thielemann, Pierre Boulez, Paavo Järvi, Semyon Bychkov, Yannick Nézet-Séguin și Gustavo Dudamel. Cunoscut pentru interpretările sale din zona repertoriului clasic, Moser este în egală măsură atras de muzica contemporană. Crezul său este acela că muzica trebuie să ajungă la toate vârstele și categoriile de public, de la grădiniță până la facultate și mai departe. De aceea, el combină majoritatea angajamentelor sale concertistice cu masterclass-uri, vizite în școli și prelegeri.

Detalii despre program

Richard Strauss Poemul simfonic Don Juan

George Enescu Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră op. 8

               Assez lent / Majestueux

Piotr Ilici Ceaikovski Simfonia a V-a în mi minor op. 64

               Andante – Allegro con anima / Andante cantabile / Allegro moderato / Andante maestoso – Allegro vivace

Poemul simfonic Don Juan op. 20 de Richard Strauss (1864-1949) zugrăvește povestea legendarului cuceritor, pe care și Mozart îl transformase în personaj principal al operei sale Don Giovanni. Partitura lui Strauss are la bază o versiune semnată de poetul austriac Nikolaus Lenau și are un final mai degrabă melancolic, în concordanță cu textul literar (cu un Don Juan obosit de perpetua vânătoare, devenind victimă a unui duel). Tema personajului principal capătă diferite expresii în mod firesc, pe măsura desfășurării acțiunii muzicale. La început este plină de forță și energie, devine apoi romantică (în rostirea unei viori), eroică sau chiar funebră, totul fiind înveșmântat în frumoasa orchestrație a lui Strauss. Paginile de închidere, în care dorința se prăbușește brusc în sațietate și gânduri de mortalitate, descriu finalul lui Don Juan în tonuri împăcate, liniștite.

Este interesant de remarcat faptul că George Enescu (1881-1955), violonist virtuoz, nu a lăsat niciun concert terminat pentru instrumentul său predilect și nu cunoaștem nicio explicație a acestui lucru; avem însă un alt instrument cu coarde în prim-planul Simfoniei concertante op. 8 – violoncelul. Enescu declara despre aceasta că „nu este deloc vorba de un concert deghizat pentru violoncel, ci de o simfonie pentru violoncel și orchestră”. Gen hibrid, lucrarea – compusă în 1901 pe când autorul avea doar 20 de ani – expune un discurs simfonic în care rolul principal îi revine instrumentului solist; un rol consistent, din care factorul „spectaculozitate” este total absent. Lirismul caracteristic lui Enescu domină melodia violoncelului, reluată de ansamblu ca atare sau fragmentată, concentrată sau dezvoltată. Violoncelul solist conduce întreg discursul muzical, orchestra „pare mai curând o imensă reverberație sonoră, o extindere în spațiul acustic a vocii soliste” (Pascal Bentoiu). Lucrarea are două părți, Destul de lent și Majestuos, ce se înlănțuie fără pauză.

(Monica Isăcescu)

Ultimele trei simfonii de Ceaikovski (1840-1893) sunt plasate sub semnul destinului necruțător, care are ultimul cuvânt în sfârșitul funebru al Simfoniei a VI-a. Definitivată cu cinci ani înainte, Simfonia a V-a în mi minor (1888) este mai puțin pesimistă, finalul ei luminos purtând încă speranță.

Până la acest sfârșit însă, lucrarea este dominată de tonurile întunecate ale unei teme ce traversează toate cele patru părți. Ea materializează ceea ce nota Ceaikovski într-un carnet de însemnări – realizarea atotputerniciei destinului.

Concret, „tema destinului” constă într-un semnal muzical scurt în ritm punctat, urmat de un mers descendent cu pași apăsați. Din ea se constituie introducerea Andante a primei părți Allegro con anima, în formă de sonată. Tema acestui Allegro, expusă într-un pianissimo interiorizat, se amplifică în secțiunea centrală a mișcării, ritmul punctat se autonomizează amenințător până într-acolo încât tema destinului nici nu mai are nevoie să fie reamintită, mesajul ei fiind preluat de tema Allegro-ului. Tema Sorții revine însă în partea a II-a, un Andante cantabile de o rară frumusețe, al cărui lirism cald e tulburat de apariția în forță a Destinului, de parcă am asista la Judecata de Apoi. E un avertisment că nu totul în viață este frumos. Nici delicatul vals al părții a III-a (Allegro moderato) nu e scutit de „amenințări”, dar ele se aud mocnit, în surdină, la sfârșitul mișcării.

Transfigurarea temei fatidice se produce în final: transpusă acum într-un luminos mi major, ea capătă o alură de imn Andante maestoso ce introduce finalul propriu-zis, Allegro vivace (în formă de sonată), care începe cu un dans popular rusesc. Compozitorul găsește în sine puterea de a depăși – fie și pentru un timp limitat – dramele sale interioare…

(Alice Mavrodin)