For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Orchestra Filarmonicii din St. Petersburg la #EnescuOnline, cu o evocare muzicală a iubirii, căutării și supraviețuirii în lumea veche și în lumea nouă

Orchestra Filarmonicii din St. Petersburg la #EnescuOnline, cu o evocare muzicală a iubirii, căutării și supraviețuirii în lumea veche și în lumea nouă

Între 15 și 18 aprilie, Festivalul și Concursul George Enescu online prezintă un program susținut de Orchestra Filarmonicii din St. Petersburg, sub bagheta dirijorului român Christian Badea, alături de violonistul Vadim Repin, ca solist și de Corul Academic Radio, condus de dirijorul Ciprian Țuțu.

Desfășurat pe scena Sălii Mari a Palatului, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din septembrie 2019, concertul a avut în program următoarele lucrări: Poemul simfonic Isis de George Enescu (finalizat postum de Pascal Bentoiu, după schițele autorului), Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară și orchestră de Dmitri Șostakovici și Simfonia a IX-a în mi minor, Din lumea nouă de Antonin Dvořák.

Muzicienii au oferit publicului versiuni originale și frumos conturate ale opusurilor propuse, fiecare dintre ele bogată în mituri, povești și simboluri aparte. Isis s-a dezvăluit seducătoare. Vioara lui Vadim Repin a desenat contraste și a trezit emoții, împletind optimismul cu pasajele întunecate, marcate de tumultul interior al creatorului, Concertul pentru vioară fiind compus de Șostakovici într-o perioadă în care cenzura sovietică atinsese culmi alienante. În final, reperele profunde și făgăduințele Lumii Noi răzbat în îndrăgita partitură a lui Antonin Dvořák.

Menuhin spunea despre Vadim Repin că este „perfect – dintre toți violoniștii pe care i-a ascultat vreodată”. Pasiunea și lirismul interpretărilor sale, tehnica impecabilă și sensibilitatea îl plasează pe Vadim Repin în elita  mondială a soliștilor instrumentiști. Născut în Siberia, în anul 1971, Vadim Repin a câștigat, la doar 11 ani, medalia de aur la Concursul Wieniawski și a debutat în recitaluri la Moscova și St. Petersburg. La 14 ani susținea deja turnee pe scene din Tokyo, Munchen, Berlin și Helsinki, iar un an mai târziu debuta la Carnegie Hall. La 17 ani a devenit cel mai tânăr câștigător al Concursului Regina Elisabeta de la Bruxelles, iar de atunci a concertat în compania celor mai mari orchestre și dirijori din lume. Printre evenimentele cele mai importante din ultimele stagiuni pot fi amintite turneele sale cu Orchestra Simfonică din Londra și Valery Gergiev; cu Orchestra Simfonică NHK din Tokyo și Charles Dutoit; un turneu în Australia cu Orchestra Filarmonică din Londra și Vladimir Jurowski. De asemenea, Concertul pentru vioară compus special pentru  Repin  de James MacMillan, a avut reprezentații aclamate de critici și de public la Philadelphia, Carnegie Hall din New York, Sala Pleyel din Paris, Concertgebouw din Amsterdam și la Royal Albert Hall (în cadrul renumitului Festival londonez BBC Proms). Vadim Repin cântă pe vioara Rode Stradivarius  (1733).

Detalii despre program (text de Mihai Cojocaru)

George Enescu Poemul vocal-simfonic Isis (1923, finalizat postum de Pascal Bentoiu)

Dmitri Șostakovici Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară și orchestră op. 77

               Nocturnă / Scherzo / Passacaglia / Burlescă

Antonín Dvořák Simfonia a IX-a în mi minor op. 95, Din lumea nouă

               Adagio – Allegro molto / Largo / Scherzo / Allegro con fuoco

Poemul vocal-simfonic Isis face parte, alături de Simfoniile a IV-a și a V-a, dintre lucrările lui George Enescu (1881-1955) recuperate și redate publicului de compozitorul și muzicologul Pascal Bentoiu. Acesta mărturisește că a descoperit manuscrisul în 1996, în arhivele Muzeului „George Enescu”, în timp ce căuta materialele Simfoniei a IV-a, existența acestuia nefiind cunoscută înainte. Datat iunie-iulie 1923 și conceput sub forma unui adagio simfonic, cu aportul corului de femei, care apare pe parcurs, poemul Isis este prima compoziție pusă pe hârtie după încheierea schițelor operei Oedipe, cea mai importantă creație enesciană. Titlul, deși trimite la mitologia egipteană, pare să evoce în primul rând chipul femeii iubite, prințesa Maruca Cantacuzino, al cărei nume de alint era pentru Enescu, încă din 1907, Isis, în timp ce pentru ea, compozitorul era Sphynx. În opinia lui Pascal Bentoiu, lucrarea se constituie într-un „poem obsesiv, ca un cerc magic, greu de spart, în care puține teme se rotesc tot timpul în jurul subiectului (compozitorul, firește). O muzică foarte transparentă, extrem de personalizată timbral (multe indicații, în acest sens, sunt chiar de mâna autorului)”.

Pe 27 septembrie 1892, compozitorul ceh Antonín Dvořák (1841-1904) pășea pe pământ american. În cei trei ani petrecuți la New York, a cutreierat țara, a cercetat folclorul local și a compus câteva dintre cele mai importante lucrări ale sale, printre care Cvartetul American, Concertul pentru violoncel și orchestră și Simfonia a IX-a. În preziua premierei celei din urmă, care a avut loc în 15 decembrie 1893, la Carnegie Hall, Dvořák declara într-un interviu: „De când am ajuns în această țară, am fost foarte interesat de muzica națională a negrilor și a indienilor. Caracterul, natura însăși a unui popor sunt conținute în muzica sa națională. Din acest motiv, atenția mi-a fost imediat atrasă de melodiile indigene. Acesta este spiritul pe care am încercat să-l reproduc în noua mea simfonie. Nu am folosit niciuna dintre melodiile propriu-zise. Am scris teme originale, care întruchipează caracteristicile acestei muzici, și le-am dezvoltat cu ajutorul ritmurilor moderne, al armoniei, contrapunctului și culorilor orchestrale.”

După ce fusese eliminat în 1936 din viața publică, la ordinul lui Stalin, Dmitri Șostakovici (1906-1975) se vedea din nou, în 1948, amenințat de spectrul pierderii mijloacelor de trai și a libertății. Precaut, a încuiat în sertar manuscrisul Concertului nr. 1 pentru vioară și orchestră, proaspăt terminat. Deși URSS câștigase războiul, Șostakovici se încăpățâna să scrie o muzică străină de realismul socialist, cel care predica promovarea exclusivă a optimismului și a obiectivelor progresiste. Abia în 1955, la doi ani după moartea lui Stalin, David Oistrah a putut prezenta primul opus concertant pentru vioară al celui mai important compozitor rus în viață la acel moment. Partitura conține unele dintre cele mai tulburătoare pagini din creația lui Șostakovici. În ele regăsim elegia morții victimelor știute și neștiute ale războiului și ale crimei sistematice de stat; ironia, sarcasmul și ritmul obsedant – ca forme de evadare din coșmarul existenței și de exorcizare a răului; confesiunea intimă a omului singur și neputincios în fața unor forțe care îl strivesc în timp ce îi promit fericirea; precum și vocea artistului care se salvează pe sine și pe ceilalți printr-o muzică în care, în mijlocul disperării, își face loc mângâierea speranței.

foto credit: Alex Damian