Violoncelistul Zlatomir Fung, câștigător al Concursului Enescu 2016: „Ceea ce face muzica clasică atât de extraordinară este amestecul de sentiment și arhitectură”

Câștigător acum doi ani al secțiunii de violoncel a Concursului Internațional George Enescu, în 2015 al Johansen International Competition for Young String Players, în 2014 al Stulberg International String Competition și al 2014 Irving Klein International Competition, printre altele – iar anul acesta și al Alice & Eleonore Schoenfeld International String Competition.

Solist alături de mai multe orchestre din Europa și SUA.

Actualmente student al prestigioasei Juilliard School din New York.

Sau pur și simplu Zlatomir Fung, 19 ani, un pasionat (și pe drumul spre a deveni un tânăr maestru) al violoncelului.

Text de Cristina Enescu

Deși născut și crescut în Statele Unite, Zlatomir Fung are o interesantă dublă moștenire culturală: rădăcini bulgărești prin mama sa, și chinezești prin tatăl său, care este cetățean american. Sunt așadar trei părți ale lumii care se regăsesc în personalitatea acestui tânăr muzician cu o faimă în creștere pe scena internațională.

Dacă aceste multiple rădăcini i-au influențat într-un fel sau altul abordarea muzicală, e încă un subiect de gândire pentru el. ”De fapt, eu nu provin dintr-o familie de muzicieni, părinții mei au studiat matematică”. (Deși, fratele lui cel mai mic s-a molipsit și el de patima muzicii și studiază cornul francez). „Ca naționalitate, mă simt foarte american. Dar din punct de vedere muzical, uneori îmi place să glumesc spunând că partea mea bulgărească mi-a dat o anume intensitate balcanică, oamenii de acolo sunt foarte pasionali și sinceri în sentimentele lor. Poate cealaltă jumătate a mea, cea chinezească, a adus disciplina și munca susținută în ecuație.”

Și, într-adevăr, e vorba de muncă din greu, tot mai multă pe măsură ce urcă pas cu pas și mai sus pe scena internațională. Încă de când avea trei ani, Zlatomir Fung a simțit o chimie specială față de violoncel, a început să îl studieze  și nu s-a mai oprit. ”A fost primul meu instrument. Am făcut puțin pian pe la 6 ani, dar violoncelul l-am simțit mereu ca pe un instrument al meu. Apoi, la 12 ani, am fost la o școală de vară la Indiana University. A fost pentru prima dată când am fost înconjurat de muzicieni extraordinari, tineri doar cu câțiva ani mai mari decât mine și foarte pasionați să cânte și să își construiască o carieră muzicală. Ca personalitate, cred că sunt un tip competitiv prin natură, așa că atunci când văd oameni care performează la un nivel foarte înalt, mereu îmi doresc să devin și eu la fel de bun, dacă nu chiar mai mult. Cred că asta m-a impulsionat și a întețit focul și dorința de a urma un drum muzical și de a fi cât de bun pot.”

Dar ce l-a captivat atât la acest instrument? În primul rând, ca în cazul multor altora, a fost sunetul său, atât de apropiat de cel al vocii umane. Dar pasiunea lui Zlatomir Fung pentru violoncel este încă și mai complexă, incluzând și un aspect concret: ”Întotdeauna mi-a plăcut partea fizică a cântatului la violoncel, poziția corporală este extrem de naturală. În plus, e vorba și de posibilitatea de a-ți implica practic greutatea corporală în producerea sunetului, în scoaterea sunetului din instrument, iar asta creează o senzație foarte plăcută. Uneori, dacă nu exersez câteva zile, ajunge să-mi lipsească senzația acesta de a crea acel sunet.”

Cu doi ani în urmă, Zlatomir a câștigat premiul I la cea mai prestigioasă competiție românească de muzică clasică, totodată și una dintre cele mai respectate la nivel internațional. În finala de atunci, a primit aplauze în picioare pentru interpretarea Simfoniei concertante pentru violoncel și orchestră de George Enescu. ”A fost pentru prima dată în istoria concursului când cineva a cântat această lucrare. Când m-am uitat prin opțiunile de repertoriu, m-am gândit că ar fi chiar interesant să cânt Enescu în România, o șansă unică în sine – deși anul trecut am avut din nou o astfel de oportunitate, am cântat cu Filarmonica de Stat din Sibiu la Festivalul Enescu, ceea ce a fost o onoare.”

Acest premiu a fost un pas în plus pe drumul său spre a deveni unul dintre cei mai buni tineri violonceliști din lume. Dar cu siguranță e vorba aici de mai mult decât ”doar” despre multă muncă și o dorință nestăvilită de a progresa.

O cronică ulterioară acelei finale l-a descris pe Zlatomir Fung drept ”un filozof al violoncelului”. Este surprins și amuzat să afle asta. ”Interesantă caracterizare… sunt flatat de descriere. Poate are legătură cu faptul că am o prezență scenică mai introvertită. În orice caz, cred într-adevăr că violoncelul are ceva filozofic, și modul în care cânți la el de asemenea – e necesară măiestrie, dar și artă, iar a găsi modalitatea optimă de a le îmbina pe amândouă este ceva ce presupune o doză de magie. Mai e vorba aici și despre bogăția aceasta a sunetului, de profunzimea sa, e într-adevăr ceva mistic. Probabil sunt subiectiv, însă deseori observ modul în care acest instrument chiar ‘vorbește’ multor oameni.”

Zlatomir Fung pare să urmeze o traiectorie profesională solidă, bătătorită cu mult studiu și progrese, dublată de o nelimitată bucurie de a cânta. Toamna trecută s-a mutat la New York și a devenit student al celebrei școli Juilliard, în capitala americană a muzicii clasice, New York. ”Este o experiență fantastică să locuiesc aici și să fiu înconjurat de atâta cultură. Tot timpul au loc multe concerte la New York, avem Carnegie Hall, Metropolitan Opera.”

Recent a câștigat un premiu și în țara tatălui său, China. Însă Zlatomir Fung a cântat mai mult în America și Europa. ”În Statele Unite e ceva obișnuit ca după fiecare concert lumea să aplaude în picioare. Asta pentru că muzica clasică e destul de nouă acolo, oamenii o adoră și sunt foarte entuziasmați la concerte. Dar când cânți în Europa, poate fi o experiență destul de intimidantă uneori, știi că publicul cel mai probabil a mai ascultat ceea ce tu cânți, chiar de mai multe ori poate, unii chiar cunosc partitura… E o altfel de experiență muzicală. Pe de altă parte, Europa este într-adevăr un loc atât de încărcat de istorie și de tradiție muzicală.”

E limpede, e omul violoncelului, iar asta se vede nu numai din lista de premii câștigate ci și din modul în care cântă – cu finețe, delicat, dar cu o anumită siguranță și emanând o energie puternică. Nu găsești la el interpretări sau mișcări excesive, menite să epateze, ci mai degrabă o senzație de echilibru, prestanță și fără îndoială multă de emoție. Ce alte tipuri de muzică îl fac să vibreze? ”Ca să fiu sincer… nimic nu se compară cu muzica clasică. E atât de fascinantă, cred, datorită amestecului de sentiment și arhitectură. E nevoie de atâta intelect pentru scrierea unei piese muzicale deosebite… Asta mă atrage. Când vreau să mă deconectez, uneori ascult și muzică pop americană, de exemplu topul Billboard 100”.

Și pentru momentele de tristețe sau agitație trebuie că există vreo muzică pentru violoncel potrivită.  Ce ar merge? ”Probabil că suitele lui Bach. Sunt incomparabile. Poate prima sau a treia suită, e atâta energie acolo, mai ales pentru violoncel.” Pe de altă parte, când se simte exuberant nu apelează la salsa sau rock’n roll ci ”poate la concertele lui Haydn. Uneori mi-e poftă de anumite piese, unele foarte puternice sau emoționale, de obicei muzică de cameră, dar alteori mi-e poftă să ascult de exemplu sonatele lui Brahms sau Dvořák pentru violoncel. Chiar rezonez cu acel romantism.”

O altfel de pasiune a lui, nelegată de muzică, este șahul. De fapt, poate că mintea structurată de șahist nu e chiar complet separată de abordarea metodică, profesionistă pe care o are față de violoncel? ”Nu sunt un jucător de șah foarte bun sau experimentat, dar am observat un lucru: atunci când joci șah pui în balanță decizii cu fiecare mutare pe care o faci. Ca muzician, cred că de multe ori ai de luat același tip de decizii atunci când lucrezi pe o partitură – dacă să pui vibrato sau nu acolo, sau cum să cânți o anumită măsură sau frază muzicală. Așadar, elementul analitic este foarte asemănător în șah și în muzică. Pe scenă e o experiență diferită, acolo de multe ori ești copleșit de sentimentele pe care le ai pe moment. Dar în spatele acelor sentimente se află foarte multă muncă și analiză.”

Destul despre structură și lucru. Să vorbim și de sentimente intense. Care a fost cel mai intens concert pe care l-a susținut până acum, din punct de vedere emoțional? ”Acum niște ani, aveam cam 13-14 ani, trebuia să cânt acasă la o doamnă pe care o cunoscusem la unul din concertele mele. Cu două zile înainte, însă, doamna a avut un atac de cord și a decedat, așa încât concertul programat a devenit un concert memorial. A fost o experiență foarte dificilă pentru mine, nu o cunoscusem bine pe acea doamnă, însă am cântat în fața unor oameni care o cunoscuseră o viață.”

Planuri, vise, obiective – sunt multe pentru Zlatomir Fung și fratele său siamez, violoncelul. Printre fanteziile lui se numără cu siguranță ”să cânt toate cele șase suite de Bach într-un concert. Același lucru și cu sonatele complete de Beethoven. De asemenea, mă fascinează ideea de a participa la ceva de genul unui concert maraton, un concert care să țină 24 sau 48 de ore, fără oprire cu excepția pauzelor dintre piese. Muzicienii să cânte, eu să urc pe scenă, să îmi cânt partea, apoi ies de pe scenă, iar concertul merge mai departe… Ar fi cu siguranță o experiență foarte puternică.”