For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Timofey Dolya | George Enescu Festival

RUSIA

Timofey Dolya s-a născut în 1993 la Moscova. În 2012 a absolvit Școala Centrală de Muzică de la Conservatorul de Stat Ceaikovski din Moscova (clasa profesorului Andrey Pisarev), iar în 2017 a absolvit Conservatorul de Stat Ceaikovski la aceeași clasă, primind titlul de „Cel mai bun absolvent al anului 2017” pentru excelență în educație și realizări artistice. În 2019 și-a finalizat studiile ca ucenic asistent la Conservatorul de Stat Ceaikovski din Moscova, iar în 2022 a absolvit cursurile Universității de Muzică și Artele spectacolului din Viena (profesor Jan Jiracek von Arnim). În prezent, studiază la Universitatea de Muzică și Artele spectacolului din Graz (profesor Markus Schirmer) și la Academia de Muzică din Imola (profesor Boris Petrushansky).

Timofey a obținut premiul al III-lea la Euregio Piano Award (2022); Marele Premiu la Concursul Internațional de Pian Rudolf Kehrer (2021); premiul al II-lea la Concursul Internațional de Pian de la Vigo (2020); premiul al III-lea la Concursul All-Russian Music (2018); premiul I și șase premii speciale la Academia și Concursul Internațional Pianale (Fulda, Germania, 2016); premiul al II-lea la ediția a VI-a a Concursului Internațional de Pian în memoria Verei Lotar-Chevchenko (Ekaterinburg, Rusia, 2016); premiul I și două premii speciale la Festivalul-Concurs Igumnov (Lipetsk, Rusia, 2016); premiul al II-lea la Coimbra World Piano Competition (2016); premiul I la Zilele Muzicale de la Märkische (2014); premiul al II-lea și un premiu special la Concursul de Pian Rahmaninov (Frankfurt, Germania, 2013).

Timofey a beneficiat de burse de studii la Festivalul și Școala de Muzică Aspen (SUA, 2014). În 2016, a finalizat studiile la Conservatorul Gioachino Rossini din Pesaro (Italia), în cadrul unui program de schimb internațional pentru studenți. Este deținătorul unei burse nominale a rectorului Conservatorului din Moscova (2014-2017) și al unor burse oferite de președintele Federației Ruse pentru tineri talentați. A participat la cursuri de măiestrie susținute de Michel Béroff, Akiko Ebi, Noriko Ogawa, Arie Vardi, Joheved Kaplinsky, Wojciech Świtała, Pavel Nersessian, Alexander Sandler, Stephen Kovacevich și Markus Schirmer.

Timofey concertează în Rusia, SUA, Austria, Germania, Spania, Italia, Franța, Belgia, Slovacia, Croația, Muntenegru, Japonia. Este invitat la festivaluri precum proiectul River of Talents al Casei de Muzică din St. Petersburg, Young Interpreters of Russia, Embassy of Musical Mastery, Evenings in English Hall, Tineretul Creativ al Conservatorului din Moscova din 2018, Festivalul de Pian de la Bayreuth, Festivalul de Muzică Vieneză din Ekaterinburg. A concertat alături de Orchestra Simfonică a Teatrului Mariinsky, Orchestra Simfonică Ceaikovski, Orchestra Simfonică de Stat din Moscova, Orchestra Simfonică de Stat din St. Petersburg, Orchestra de Stat Brandenburg – Frankfurt, Orchestra Filarmonică Ural din Ekaterinburg, Orchestra Simfonică de Tineret din Ural, Orchestra Simfonică din Lipetsk, Orchestra Simfonică Academică de Stat a Filarmonicii din Caucazul de Nord, Orchestra Simfonică Academică de Stat a Filarmonicii din Nijni Novgorod, Orchestra Simfonică de Stat Noua Rusie, alături de dirijori precum Vladimir Fedoseyev, Alexander Sidnev, Ernst van Tiel, Alexander Titov, Ulrich Kern, Alexey Dorkin, Pavel Petrenko, Konstantin Barkov, Alexander Skulsky, Alexei Aslanov, Denis Vlasenko.

Este artist KNS Classical și EMCY, solist al Casei de Muzică din St. Petersburg, participant la programele camerale Great music for a small ensemble ale Filarmonicii din Moscova. În iunie 2017, discul de debut al lui Timofey Dolya, care cuprinde lucrări de Schubert și Prokofiev, a fost lansat de KNS Classical.

PROGRAM:

Etapă online
Bach Preludiul și fuga în sol minor, Clavecinul bine temperat – Caietul I
Haydn Sonata în fa major Hob. XVI/23
Chopin Studiul op. 25 nr. 10
Scriabin Studiul op. 42 nr. 5
Liszt Vallée d’Obermann din ciclul Ani de pelerinaj

Semifinală
Brahms Șase piese pentru pian op. 118
Enescu Suita nr. 2 în re major op. 10
Medtner Trei povești op. 42
Scriabin Sonata nr. 2 în sol diez minor op. 19

Finală
Prokofiev Concertul nr. 3 în do major pentru pian și orchestră op. 26