For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Trei tineri pianiști din România, Coreea de Sud și Polonia calificați în Finala Concursului Internațional George Enescu | George Enescu Festival

Trei tineri pianiști din România, Coreea de Sud și Polonia calificați în Finala Concursului Internațional George Enescu

Adela Liculescu (România), Yeon-Min Park (Coreea de Sud) și Marcin Wieczorek (Polonia) s-au calificat în Finala Secțiunii de Pian a Concursului Internațional George Enescu 2020/2021. Rezultatele au fost anunțate vineri seară de juriul de specialitate format din Cristina Ortiz (Președinte), Dana Borșan, Hyoung-Joon Chang, Philippe Dinkel, Peter Jablonski, Andrei Pisarev, Roland Pöntinen, Josu de Solaun și Zhe Tang.

În Semifinala care a avut loc vineri, 21 mai, la Ateneul Român, au participat 8 tineri din 7 țări: Jack Campbell (Marea Britanie), Salih Can Gevrek (Turcia), Nikolai Kuznetsov (Rusia), Hoyel Lee (Coreea de Sud), Adela Liculescu (România), Yeon-Min Park (Coreea de Sud), Chun Lam U (Hong Kong) și Marcin Wieczorek (Polonia).

Jurizarea a fost făcută într-un sistem hibrid: 6 membri ai juriului sunt prezenți la București, urmărind recitalurile semifinaliștilor în direct, la Ateneul Român, iar 3 au vizionat prestațiile tinerilor muzicieni prin transmisiune online.

Publicul va putea asculta în Finala Secțiunii de Pian care are loc duminică, 23 mai, la Ateneul Român, de la ora 18.00, trei concerte cu orchestră interpretate de cei 3 finaliști ai Secțiunii, având în program Ceaikovski Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian și orchestră op. 23, Rahmaninov Concertul nr. 3 în re minor pentru pian și orchestră op. 30 și Chopin Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11. Aceștia vor fi acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta maestrului John Axelrod.

Adela Liculescu (n. 1993) studiază la Viena cu profesorul Avedis Kouyoumdjian și la Graz sub îndrumarea Milanei Chernyavska, după ce a absolvit cursurile Universității de Muzică și Artele spectacolului din Viena la clasa profesorului Martin Hughes. A susținut concerte și recitaluri la Filarmonicile din Berlin, München și St. Petersburg, la Musikverein în Viena și la Ateneul Român din București. Este laureată a Concursului Prix du Piano din Berna, la Concursurile Internaționale Brahms din Austria și Germania.

Yeon-Min Park (n. 1990) studiază la Universitatea de Muzică și Teatru din Hanovra, la clasa profesorului Bernd Goetzke. Printre mentorii care au îndrumat-o – la Universitatea Națională din Seul sau în cadrul unor cursuri de măiestrie – se numără Aviram Reichert, Dmitri Bashkirov, Menahem Pressler și Jacques Rouvier. A concertat alături de Orchestra de Cameră din St. Petersburg, Orchestra Simfonică a Coreei, Orchestrele Simfonice din Hanoi și din Shenzhen.

Marcin Wieczorek (n. 1996) studiază la Academia de Muzică din Bydgoszcz cu profesorul Stefan Wojtas. A obținut premii la Concursul Palma d’Oro din San Benedetto del Tronto, Concursul de Pian Euregio din Geilenkirchen, Concursul Nuova Coppa Pianisti din Osimo. A susținut concerte în SUA, Germania, Austria, Croația, Italia, Elveția.

Premiile secțiunii de Pian sunt în valoare de 30.000 Euro, la acestea adăugându-se posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, precum și premii speciale și oportunități de promovare internațională.

Biletele pentru Finala de Pian în Sala Ateneului sunt sold out. Organizatorii pun la dispoziție bilete pentru vizionarea concertului online. Acestea pot fi achiziționate de aici.

Concursul Internațional George Enescu 2020 a derulat prima fază în cursul anului trecut, cu promisiunea de a aduce Frumusețe în viață, în pofida pandemiei. Concursul s-a reinventat în online cu o premieră în lumea muzicii clasice internaționale – primele două etape ale secțiunilor au fost organizate online, această măsură fiind luată pentru a putea derula competiția în cotextul pandemic. Astfel, 205 tineri artiști au putut să-și urmeze visul și să participe la Concurs, între 29 august și 20 septembrie 2020. Ultimele două etape – Semifinalele și Finalele – sunt organizate live, la București, la Ateneu, între 12 și 23 mai 2021, cu public în sală.

În 2020, Concursul Internațional George Enescu a oferit mai mult decât muzică și competiție. Mesajul ediției din acest an este Frumusețe în viață, iar în contextul pandemiei, Concursul Enescu și-a propus să arate că avem cu toții puterea să ne reinventăm, pentru a alege în egală măsură viața și frumusețea. Într-o lume bulversată, redusă la tăcere și la izolare de pandemie, am creat un model de reziliență pornind de la nevoia de frumusețe în viață, indispensabilă umanității noastre.

Spotul campaniei este la acest link: https://www.youtube.com/watch?v=UxuylvvHHWQ

Programul complet al Concursului poate fi consultat aici. Listele complete ale concurenților care vor participa în semifinalele pe secțiuni, pot fi găsite pe www.festivalenescu.ro, la secțiunea Rezultate.

Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, și este, astfel, o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – și se situează în top cinci la nivel mondial în peisajul competițiilor de muzică clasică.