For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Joshua Elicott | George Enescu Festival
Ellicott

Joshua Elicott

Tenorul Joshua Ellicott întruchipează un talent extraordinar care combină cu ușurință  mai multe genuri muzicale cu vocea sa  lirică și melodioasă, flexibilă, dar în același timp puternică. Talentul său muzical versatil este evident  mai ales în  gama variată de repertorii în care excelează și lista cuprinzătoare de dirijori și ansambluri cu care colaborează.

Catalogat de către Wiener Zeitung drept un „tenor magnific” pentru interpretarea sa alături de Nikolaus Harnoncourt în  „Fairy Queen” de Purcell, a fost descris de asemenea de New York Times ca „remarcându-se într-o distribuție excelentă” pentru reproducerea lui Andres în „Wozzeck” împreună cu Filarmonica și Esa Pekka Salonen la Lincoln Centre New York.

Joshua s-a născut în Manchester și este absolventul facultății din York unde a studiat muzica. A evoluat continuându-și studiile  la Guildhall School of Music and Drama din Londra unde s-a concentrat pe canto, sprijinit cu o bursă în integralitate. Un punct de referință în cariera sa a avut loc în anul 2006 când a fost câștigătorul Concursului Internațional Vocal din Hertogenbosch, Olanda, precum și câștigătorul a patru dintre cele nouă premii rămase pentru  interpretare muzicală.

Cariera internațională a lui Joshua îl face acum să colinde  principalele săli de concerte din întreaga lumea cu unii dintre cei mai valoroși artiști ai acestei generații. În domeniul muzicii a lucrat cu  Nikolaus Harnoncourt (Concentus Musicus Wien), Sir Roger Norrington (Zurich Chamber Orchestra), Harry Bicket (The English Concert), Harry Christophers (The Sixteen, Boston Handel and Haydn Society), Robert King (The King’s Consort), Paul McCreesh (The Gabrielli Consort, Wroclaw Baroque Orchestra), Bernard Labadie (OAE), Emmanuel Haim (Le Concert d’Astree), dezvoltându-și o anumită afinitate pentru lucrările de Bach, Handel și Monteverdi, căpătând și o pasiune  deosebită pentru rolul Evanghelistului din „Passions” de Bach.  Flexibilitatea vocii lui Joshua este capabilă să întâlnească  exigențele stilistice ale unui repertoriu târziu, Joshua fiind privilegiat să colaboreze alături de  Sir Mark Elder, Daniel Harding și Esa Pekka Salonen în lucrări la fel de diversificate ca „Parsifal” și „Tristan und Isolde ”(Wagner) până la „The Seven Deadly Sins” (Kurt Weill) și „Wozzeck” (Berg). Printre orchestre se numără și  BBC Symphony and Concert Orchestras, The Philharmonia, The Halle, Orchestre Philharmonique de Radio France, Swedish Radio Symphony, Trondheim Symphony, Stavanger Symphony, Brabants Orkest, RTE Symphony, Ulster Orchestra și Netherlands Radio Chamber Orchestra.

Tehnica interpretativă  este o altă trăsătură importantă din măiestria artistică de care Joshua dă dovadă precum și grija sa pentru versuri, susținută de vocea sa modulatorie care oferă cele mai emoționante și antrenante reprezentații. Unul dintre cele mai răsunătoare și recente succese a fost în cadrul unui spectacol conceput în jurul ideii scrisorilor Primului Război Mondial primite de Joshua de la unchiul său, când audiența a fost profund mișcată de citirea acestora presărată cu diverse cântece. O interpretare cu adevărat specială a avut loc în acest an la Cologne Early Music Festival unde câteva dintre scrisori au fost traduse în germană și cititie de către Joshua.